Transformarea comunității de romi din Ivești prin Evanghelie | Reportaj Alfa Omega TV
Comuna Ivești din județul Galați este situată la 20 de kilometri de municipiul Tecuci. Conform ultimului recensământ, cel din 2011, populația este de peste 8.400 de locuitori, minoritatea romă fiind de aproximativ 18 procente.
În ultimii ani, Dumnezeu a schimbat comunitatea romilor de aici.
Mihai Stănescu, prezbiter, Biserica Betania – Ivești, jud. Galați: S-au botezat o dată 63 de frați, o dată 47, o dată 35, o dată 20. Și au venit oamenii la mântuire, la pocăință. Ăia care au fost scandalagii, care au fost bețivi, cu care avea poliția din Ivești probleme, acum nu mai are probleme.
Mihai Stănescu își aduce aminte de începuturi când, împreună cu soția lui au mers la rugăciune la biserica din Toflea.
Mihai Stănescu, prezbiter, Biserica Betania – Ivești, jud. Galați: Mi-a spus: „Pregătește-te să mergi să-L iubești pe Dumnezeu, că Dumnezeu te iubește. E foarte bine la pocăință. Alegem o cale care e bună și dreaptă.”
Lenuța Stănescu, Ivești, jud. Galați: A durat 3-4 săptămâni sau 2 luni, nu mai țin minte că e demult, și l-am luat: „Hai să vezi și tu cum este la Toflea. Nu te pocăiești, doar să vezi.” Când a intrat pe ușă la Toflea, l-a cercetat Dumnezeu cât a stat în biserică și doar a plâns, doar a plâns. Și atunci a zis: „Eu mă pocăiesc.”
Vasile Căpitanu, pastor, Biserica „Rugul Aprins” - Toflea, jud. Galați: Partea frumoasă este că Dumnezeu ne-a chemat pe noi, romii, să predicăm romilor. Pentru români, Dumnezeu a pregătit români să predice românilor. Mă bucur că lucrarea din biserica de la Ivești a început puțin și cu implicarea fraților din Toflea.
Lucrarea de la Ivești a început prin evanghelizările organizate de biserica din Tecuci, unde era lider Vasile Croitoru.
Vasile Croitoru: În mai puțin de doi ani de zile, țin minte în aprilie 2005, noi am făcut un mic recensământ la nivel de comunitate și am numărat aproape 1.500. De acolo, practic s-a desprins biserica din Liești, din Ivești, din Munteni, chiar și Drăgănești și din Movileni.
Bacu Stănescu, Ivești, jud. Galați: Duminica, noi frecventam foarte mult biserica din Tecuci. Acolo am crescut, acolo am primit botezul. Majoritatea din biserica noastră suntem întorși la biserică la fratele Croitoru.
Romii din Ivești spun că de când s-au întors cu fața către Dumnezeu viața întregii comunități s-a schimbat.
Rupi Stănescu, Ivești, jud. Galați: Avem 12 ani de când suntem pe calea Domnului, soția, eu. Îi slujim, venim în biserica noastră care este binecuvântată. Avem o cetate care este binecuvântată de Domnul Isus Hristos.
Florica Stănescu, Ivești, jud. Galați: M-am trezit, m-am îmbrăcat și m-am dus la fratele Vasile Croitoru și m-am pocăit acolo. Nu știa lumea ce e aia pocăință, decât fratele Mihai cu sora Lenuța, fratele Traian. Atâția au fost și au mai fost două surori sau trei.
Bacu Stănescu, Ivești, jud. Galați: Noi, înainte, nu știam carte. Când citeam Dumnezeu spuneam pe litere. Ne-am rugat foarte mult lui Dumnezeu și am spus: „Doamne, dă-ne lumină, dă-ne înțelepciune pentru că avem mult popor.”
La început, romii nu aveau o biserică în care să se adune pentru a asculta Cuvântul lui Dumnezeu. În timp, comunitatea a reușit să ridice un locaș de închinare și rugăciune.
Bacu Stănescu, Ivești, jud. Galați: Slujeam în curte. Mai veneau frați din altă parte și învățam. Aveam bănci puse afară. Nu aveam acoperiș, ci doar zidurile. Cât este amvonul ăsta am făcut o baracă și acolo ne strângeam foarte mulți. Când era iarnă dădea câteodată fumul ăla înapoi și nu ne mai vedeam unul pe altul în baraca aia. Dar mâna lui Dumnezeu tot era peste noi.
Lenuța Stănescu, Ivești, jud. Galați: Eram vreo 40 de persoane și aveam unde să mergem să ne rugăm. Am pus niște BCA-uri aici în curte și peste am așezat niște scânduri, și făceam aici rugăciuni în zilele de marți, joi, duminică.
Mihai Stănescu, prezbiter, Biserica Betania – Ivești, jud. Galați: Am construit biserica asta împreună cu frații, împreuncă cu diaconii. Are 39 de metri lungime/11 metri lățime. Cu ajutorul Domnului, într-un an și patru luni biserica a fost terminată.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri
Vizitează-ne, uite toate locurile unde te așteptăm:
- pe site: https://alfaomega.tv/
- pe Instagram: https://www.instagram.com/alfaomegatv/
- pe Facebook: https://www.facebook.com/alfaomegatv/
- pe pagina de Facebook „Știrile Alfa Omega”: https://facebook.com/StirileAlfaOmega
- pe Youtube: https://www.youtube.com/alfaomegatv
-pe canalul de televiziune Alfa Omega TV