FBCAR-o mișcare relevantă în societatea românească | Reportaj Alfa Omega TV
Mitică Iliesi, pastor, Centrul Creștin „Aletheia” – Timișoara: Cred că ce este diferit la Federația Bisericilor Creștine Autonome din România este faptul că ne dorim și vrem să fim relevanți pentru societatea în care trăim. Nu reinventăm mesajul, reinventăm metodele prin care vrem să facem lucrul ăsta, și vrem să folosim tehnologie, vrem să folosim lucruri care au de-a face cu creștinii începând de la copii (copiii sunt foarte importanți pentru noi), tineri, adulți. Vrem să-i câștigăm, vrem să lucrăm împreună cu ei ca să trăiască frumos, să trăiască creștinește nu doar în interiorul bisericilor, ci acolo unde sunt: la școală, în familie, la lucru, oriunde sunt să fie creștini în cetate și nu doar în clădirea bisericii.
Mihai Decean, pastor, Biserica „Casa Tâmplarului” - Ocna Mureș: Observând anumite lucruri care se întâmplă în politică, în vremurile astea, într-un fel sau altul, biserica este atacată, biserica este descurajată. Și credem că rolul federației este să aducă împreună, în unitate, pe oameni. Sunt mulți oameni, și vorbesc aici de păstori, vorbesc de lideri, vorbesc de lucrări din țară, care se simt singuri, descurajați. Credem că atunci când venim împreună oamenii sunt încurajați, sunt cumva ridicați prin Cuvânt, sunt slujiți, sunt încurajați să meargă înapoi să dea totul pentru Dumnezeu. Credem că se întâmplă lucrul acesta în țara noastră. Venind împreună, în unitate Dumnezeu face lucruri minunate prin oameni. Și așa credem că ne atingem scopul: văzând oameni care vin din diferite locuri ale țării la aceste conferințe, la întâlnirile federației aducem oamenii în unitate, îi ajutăm, îi îngrijim. De fapt nu numai pe unii sau pe alții, și noi suntem încurajați, și noi suntem întăriți, și noi primim acest Cuvânt viu, acest Cuvânt proaspăt din partea lui Dumnezeu și suntem încurajați să vedem oameni din diferite locuri venind împreună.
Motto-ul federației FBCAR este: „În cele esențiale – UNITATE, În cele neesențiale – LIBERTATE, În toate lucrurile – CLARITATE.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri
Vizitează-ne, uite toate locurile unde te așteptăm:
- pe site: https://alfaomega.tv/
- pe Instagram: https://www.instagram.com/alfaomegatv/
- pe Facebook: https://www.facebook.com/alfaomegatv/
- pe pagina de Facebook „Știrile Alfa Omega”: https://facebook.com/StirileAlfaOmega
- pe Youtube: https://www.youtube.com/alfaomegatv
-pe canalul de televiziune Alfa Omega TV