
30 de zile de rugăciune pentru lumea musulmană - 27 mai - 25 iunie 2017
Proiectul 30 de Zile de Rugăciune include acum creștini de pretutindeni, care se roagă în peste 30 de limbi (unele dintre acestea sunt vorbite pe scară largă, altele mai puțin). Scopul nostru este să ne unim în aceste 30 de zile de Ramadan și să înălțăm rugăciuni pentru binecuvântarea musulmanilor.
Dorim ca acest ghid să îi ajute pe cei ce Îl urmează pe Hristos să poată vedea diversitatea din lumea musulmană și să afle despre nevoile familiilor musulmane din întreaga lume, astfel încât să se poată ruga cu o inimă plină de har şi să fie conștienți de dragostea lui Dumnezeu pentru musulmani. Într-o lume conflictuală, credem că rugăciunea este cea care poate să aducă pacea, să schimbe comunități și să aducă Împărăția lui Dumnezeu m ai aproape de noi.
Anul acesta ne vom ruga în special pentru familii. Avem scriitori din toată lumea care ne vor împărtăși poveştile, nevoile și preocupările familiilor din culturile musulmane și subculturile din care aceștia fac parte. Fiecare familie este diferită, însă cu siguranţă veți descoperi că aveți multe în comun cu oamenii
despre care veți citi în această ediție a ghidului 30 de Zile de Rugăciune pentru Lumea Musulmană.
Anul trecut se estimeaza că aproape un milion de creștini din toată lumea au folosit Ghidul 30 de Zile de Rugăciune ca să mijlocească pentru musulmani în perioada Ramadanului.
Inițiativa ghidului de rugăciune a fost ideea unui grup restrâns de oameni, care au simțit că Dumnezeu îi provoacă să privească lumea musulmană din perspectiva unui Tată iubitor. Suntem extrem de încurajați de feedback-ul participanților din întreaga lume la acest proiect, care ne-au împărtășit cum rugăciunile din timpul celor 30 de zile le-a schimbat percepția față de lumea musulmană și i-a ajutat să aibă un comportament faţă de musulmani care să reflecte inima lui Hristos.
Într-o perioadă în care grupările islamice extremiste sunt subiectul știrilor internaționale, este greu să menții o perspectivă clară asupra musulmanilor. Prin urmare, am decis să dedicăm această ediție unui subiect familiar fiecăruia dintre noi: familia.
În această ediție, scopul nostru este să ne rugăm pentru viața de familie. Familia este mediul în care majoritatea dintre noi învață, pentru prima dată, ce este credința. Familia pune baza valorilor noastre și ne influențează mai mult decât ne putem imagina. Sperăm că veți afla faptul că diferite culturi musulmane au tradiții familiale diferite și veți observa punctele comune pe care le aveți cu familiile musulmane, iar acestea vă vor ajuta să împărtășiți mesajul minunat din 1 Ioan 3: „Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu!”