Donează     Rugăciune       TV LIVE                           
100-steaua
100-istoric
100-teologia
100-pace
100-stiri
100-roaga-te
100-conferinta

Ziua in care Israelul si-a declarat independenta a fost o zi care a schimbat lumea

Acum 71 de ani, o declaratie facuta la galeria de arta din Tel Aviv a schimbat lumea pe veci. Contrar previziunilor sumbre, firavul stat Israel nu doar ca a supravietuit, dar a intrecut toate asteptarile. Scott Ross de la CBN priveste in urma la acel moment, impreuna cu cineva care a fost acolo.

Aici, in Sala Independentei, David Ben-Gurion a anuntat nasterea statului modern Israel. Era pentru prima data din ultimii 2 000 de ani cand evreii aveau o tara a lor. El a spus urmatoarele cuvintele: Prin prezenta, declaram infiintarea unui stat evreiesc in tara Israel si anume, statul Israel. Acolo a luat nastere un stat evreiesc, al tuturor evreilor.

Ben-Gurion a reprezentat vocea a 11 milioane de evrei din intreaga lume care nu-si puteau face vocea auzita si n-aveau niciun loc unde sa mearga.

Am vorbit cu Isaac Dror, care conduce segmentul educational de aici.

Isaac Dror: Tara ne-a promis-o Dumnezeu. Suntem singurul popor din istoria lumii care locuieste in aceeasi tara, vorbeste aceeasi limba si care crede in Acelasi Dumnezeu de mai bine de 3 000 de ani.

Scott Ross: Suntem intr-un loc istoric acum. Unde ne aflam si ce s-a intamplat aici

Isaac Dror: Aici e sala unde s-a nascut statul evreiesc. Acum 71 de ani, in aceasta sala mica, avand mobila pe care o vedeti, a avut loc o ceremonie de 32 de minute care a zguduit lumea.

In acea zi, pe cand britanicii se retrageau din Israel, cinci armate arabe au invadat tara.

Isaac Dror: Va imaginati cum a fost, sa combini cea mai fericita zi a poporului evreu si unul dintre cele mai marete momente ale natiunii noastre din istoria moderna, cu unul dintre cele mai periculoase si triste momente, atunci cand Israelul a fost aproape de anihilarea totala.

Scott Ross: De ce aici? De ce Tel Aviv?

Isaac Dror: Aceasta cladire era cel mai sigur auditoriu din Tel Aviv.

Scott Ross: Cine a participat?

Isaac Dror: In mare parte, au fost oameni din jurul orasului Tel Aviv, fiindca nu puteau sa invite oameni din Ierusalim. Ierusalimul nu era accesibil pe atunci. Doar 350 dintre toti aceia au avut sansa sa se inghesuie intr-o sala fara aer conditionat.

Isaac Dror: In multimea de martori a fost si Yael Sharett. Tatal ei, Moshe Sharett, era pe scena. El era mana dreapta a lui Ben-Gurion si un fel de ministru de externe al guvernului provizoriu al Israelului. Ei au venit la ceremonie cu o invitatie in care scria: Suntem onorati sa va invitam la ceremonia de declarare a independentei, dupa care: A se pastra secret. Liderii nu voiau pe strazi mii de oameni cand, mai tarziu in acea zi, se asteptau la raiduri aeriene. Apoi mai scria: Invitatia e personala. Cu alte cuvinte, veniti singuri! Iata-l insa pe Moshe Sharett, care a venit cu fiica si sora sa. Moshe le explicase ca vor sta pe acelasi scaun.

Am intalnit-o pe Yael Sharett Medini la casa ei de langa Tel Aviv.

Yael Sharett Medini: Aici e matusa mea si, cum spuneam, am impartit scaunul.

Ea ne-a povestit cum, cu o zi inainte, tatal ei i-a dictat si ea a scris o varianta a declaratiei de independenta.

Yael Sharett Medini: Aici e o versiune a declaratiei compusa de tatal meu, pe care am scris-o cu mana mea. Acestea sunt copii foto ale originalului, care acum e la arhive. Mi-a luat cam o ora sa o scriu.

Yael se considera pe sine o servitoare a istoriei.

Scott Ross: Ce varsta aveati ?

Yael Sharett Medini: Aveam 17 ani si jumatate. Nu eram prea interesata. Inca de cand eram copil stiam ca locul nostru e aici si ca vom avea un stat.

In acea perioada, familia ei locuia in New York, iar tatal ei tot insista pe la ONU, convingand natiunile sa sustina statul care urma sa se nasca in curand.

Scott Ross: Va amintiti momentul cand Ben-Gurion a stat aici si a citit?

Yael Sharett Medini: Desigur, am cantat Hatikvah. Atunci toata lumea s-a ridicat in picioare, doar era imnul national!

In ziua urmatoare, care era de sabat, presedintele Harry Truman a devenit primul lider mondial care a recunoscut existenta Israelului.

Isaac Dror: Pentagonul si Departamentul de Stat au crezut cu tarie ca Ben-Gurion, liderul Israelului, va duce lumea spre o noua catastrofa. O singura persoana insa gandea diferit: Harry Truman. El a inteles ceva ce ministrii si consilierii sai apropiati n-au reusit, anume ca aceasta reprezinta implinirea profetiei.

Dupa 70 de ani, e foarte clar ca Truman avusese dreptate.

Isaac Dror: Astazi suntem mai rapizi, mai buni, mai frumosi ca oricand. Economia Israelului merge foarte bine, suntem supranumiti natiunea start-up, si acum vedem cum Israelul se afla, impreuna cu America, multumim lui Dumnezeu, in randul natiunilor de varf! Oamenii incep sa priceapa de ce existam si noi.

Stire difuzata in emisiunea Jerusalem Dateline 277 - mai 2019.

Ultimele stiri crestine: http://alfaomega.tv/stiri 

Alfa Omega TVSusține producția de știri creștine

Prin platforma pe care o avem prin Alfa Omega TV, vă prezentăm evenimente și știri internaționale sau din România din perspectivă creștină, ajutându-vă să înțelegeți mai bine vremurile în care trăim. Însă toate acestea costă. Dacă doriți să vedeți mai multe articole de acest fel, ajutați-ne financiar să continuăm.

x

Abonează-te la revista gratuită, la newsletterul nostru email sau la punctele de rugăciune lunare, durează doar câteva secunde.  Abonare

Rugaciune Ai o problemă și ai nevoie de ajutor în rugăciune? Suntem aici pentru tine, te putem sprijini, ne rugăm împreună cu tine! Scrie-ne!

Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.