Donează     Rugăciune       TV LIVE                           
100-steaua
100-istoric
100-teologia
100-pace
100-stiri
100-roaga-te
100-conferinta

Cum a devenit Siria o putere nucleara si ce a facut Israelul pentru a o impiedica

De ani buni, pericolul unei arme nucleare iraniene a reprezentat principala ingrijorare a Israelului si a multor natiuni din Vest. Stiati insa ca Siria a fost periculos de aproape sa obtina propria arma nucleara?

Pe 6 septembrie 2007, avioanele de lupta israeliene au zburat in cadrul uneia dintre cele mai importante misiuni sub acoperire din istoria Israelului. Obiectivul a fost sa distruga un reactor nuclear secret din Siria, construit de Coreea de Nord in mijlocul desertului sirian. Miza era supravietuirea statului evreiesc si viitorul Orientului Mijlociu.

Presedintele american de atunci, George W. Bush , vicepresedintele Dick Cheney din Washington si premierul israelian Ehud Olmert din Ierusalim au discutat despre sansele si mizele distrugerii sitului.

In noua sa carte, Shadow Strike, editorul-sef al publicatiei Jerusalem Post, Yaakov Katz, ne spune povestea ascunsa a spionajului, a curajului politic si a felului cum Israelul a impiedicat Siria sa devina un cosmar nuclear global cu implicatii istorice.

Gordon Robertson, de la CBN, a discutat cu autorul, Yaakov Katz, despre aceasta misiune istorica. In continuare ni se alatura din New York, Yaakov Katz, autorul cartii Shadow Strike.

Gordon Robertson: Felicitari pentru scrierea cartii! Cartea n-o poti lasa din mana, se citeste ca un roman de spionaj, si totusi, este adevarata. Cum ai reusit sa obtii o asemenea informatie secreta?

Yaakov Katz: Pe masura ce timpul trece, oamenii incep sa vorbeasca. Intai, dupa operatiune, cativa ani a fost tacere din partea Israelului. Acesta a fost si scopul, sa nu-l faca de ras pe presedintele Siriei, Bashar al-Assad si au inteles ca, daca vor tacea, Assad nu se va razbuna, si a functionat. Iata insa ca acum, la mai mult de 10 ani dupa eveniment, am decis sa incep sa sap putin mai adanc. Intotdeauna m-a intrigat, dintotdeauna am fost curios in privinta acestei misiuni uimitoare care, asa cum spuneati, e o combinatie de spionaj, curaj politic, maiestrie militara si curajul statului evreu de a apara dreptatea. Trebuie sa spun si ca, pana la un punct, a fost probabil mana lui Dumnezeu implicata de asemenea. Faptul ca Israelul a putut sa descopere acest reactor si sa-l neutralizeze la timp, inainte sa fie activat, a fost ceva incredibil, de proportii istorice nemaivazute.

Gordon Robertson: Spune-ne despre aceasta sansa, fiindca pare ceva neobisnuit ca ei sa-l fi gasit. Siria facea tot ce putea pentru a-l ascunde. Era intr-o zona foarte indepartata. Cum l-au gasit?

Yaakov Katz: Ai perfecta dreptate, Gordon. Siria construia reactorul in desert. L-au facut sa arate ca o cladire oarecare, arata ca o structura din beton, aproape ca un depozit de-a lungul Eufratului, nu departe de granita cu Turcia si Irak. Israelul a descoperit cladirea si avea suspiciuni ca Siria lucreaza ceva in domeniul nuclear. A vazut ca ei coopereaza cu Coreea de Nord si stiam ca aceste doua natiuni lucrau impreuna de zeci de ani la dezvoltarea si fabricarea rachetelor balistice. Nimeni nu s-a gandit insa ca e vorba si de cooperare in chestiuni nucleare. Apoi, la un raid al Mossadului, echivalentul in Israel pentru CIA, la o camera de hotel din Viena, unde statea seful agentiei atomice din Siria, au gasit pe computerul sau fotografii cu un reactor nuclear. Intr-una dintre fotografii, probabil cea care a innebunit pe toata lumea, seful agentiei atomice din Siria statea langa un asiatic, un individ din Coreea de Nord care mai apoi s-a aflat ca era unul dintre negociatorii cu SUA ai programului nuclear coreean. In timp ce Coreea de Nord incerca sa negocieze legat de stoparea programului lor nuclear, de fapt, vindea tehnologie nucleara unui alt stat lipsit de scrupule din Orientul Mijlociu.

Stire difuzata in emisiunea Jerusalem Dateline 278 - mai 2019.

Ultimele stiri crestine: http://alfaomega.tv/stiri 

Informatiile publicate pe site-ul alfaomega.tv (text sau video) pot fi preluate de alte publicatii, site-uri si bloguri online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ spre pagina de pe site-ul nostru. Orice abatere de la aceste norme constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si o vom trata ca atare.

Alfa Omega TVSusține producția de știri creștine

Prin platforma pe care o avem prin Alfa Omega TV, vă prezentăm evenimente și știri internaționale sau din România din perspectivă creștină, ajutându-vă să înțelegeți mai bine vremurile în care trăim. Însă toate acestea costă. Dacă doriți să vedeți mai multe articole de acest fel, ajutați-ne financiar să continuăm.

x

Abonează-te la revista gratuită, la newsletterul nostru email sau la punctele de rugăciune lunare, durează doar câteva secunde.  Abonare

Rugaciune Ai o problemă și ai nevoie de ajutor în rugăciune? Suntem aici pentru tine, te putem sprijini, ne rugăm împreună cu tine! Scrie-ne!

Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.