Cresterea terorismului islamic in Orientul Mijlociu si in intreaga lume
Atacul terorist din Paris creează îngrijorări vizavi de creșterea antisemitismului în Europa și în Orientul Mijlociu. Antisemitismul este în creștere în Europa. Dale Hurd a analizat mult această problemă, de-a lungul anilor. Cât de dificilă este situația pentru evreii din Europa ?
Aceștia mi-au spus că seamănă cu cea din anii 1930. Toate sinagogile din Europa pe care le-am vizitat sunt înconjurate de agenți de pază. Uneori sunt polițiști, însă foarte multe sinagogi au proprii lor agenți de pază din rândul membrilor sinagogilor, care își păzesc cartierele. Evreii din Europa mi-au spus că se așteaptă ca tot mai mulți evrei să fie uciși. Întrebarea este când și unde se va întâmpla aceasta, a afirmat Dale Hurd.
Holocaustul, exterminarea în masă a evreilor din Europa, a avut loc cu doar 70 de ani în urmă. Gary Lane a fost întrebat cum pot guvernele europene să fie atât de indiferente față de creșterea antisemitismului ?
'Ele sunt indiferente față de multe lucruri. Sunt indiferente față de ridicarea Islamului radical. Ele nu consideră Islamul radical o amenințare. Cred că vom vedea tot mai multe acțiuni antisemite, tot mai multe atacuri în Europa. Vor fi însă mulți europeni care se vor ridica împotriva acestei situații și își vor constrânge guvernele să acționeze.'
Gary Lane a fost rugat să vorbească despre antisemitismul din Orientul Mijlociu:
'Acolo, antisemitismul există de secole bune, dar la acesta se adaugă și anticreștinismul. Foarte mulți musulmani se ridică împotriva creștinilor și amintim aici SIIL. Discutând cu creștinii din Irak, sau cu cei care au fugit din Siria din cauza violențelor, am aflat că aceștia sunt amenințați cu exterminarea. Unii creștini mi-au spus că cel mult 150 000 de creștini vor mai rămâne în țara lor, din cauza amenințării SIIL.'
Un aspect ce trebuie subliniat este numărul mare de evrei europeni care se întorc în Israel. Julie Stahl a fost întrebată ce se întâmplă:
'Dale spunea că evreii susțin că trec prin cea mai antisemită perioadă de după 1930, doar că acum au unde să fugă. Ei pot veni în Israel. Anul trecut s-a înregistrat cel mai mare număr de evrei francezi care au imigrat în Israel, peste 7 000. Natan Sharansky spunea că, anul trecut, 50 000 de evrei francezi au cerut informații despre procedura de imigrare. Numai săptămâna trecută, șeful unei organizații care luptă împotriva antisemitismului anunța că va pleca în Israel. El spunea că acestaeste un mesaj, că e mai bine să pleci decât să fi nevoit să fugi. Cred că tot mai mulți evrei francezi vor alege să facă asta.'
A fost o știre în decembrie în care spuneam că nu doar evreii din Franța, ci și cei din Ucraina și din toată Europa, se întorc în Israel.
Dale Hurd a fost întrebat de ce crede că unele guverne europene nu recunosc antisemitismul, nu luptă împotriva lui și nu abordează problema Islamului radical:
'Cred că fac un joc dublu. Când sunt uciși evrei, șeful de stat merge și depune o coroană. Cea mai mare forță în Europa o reprezintă media care pune Israelul într-o lumină proastă, iar această atitudine anti-Israel s-a transformat în antisemitism. Cred că principalul vinovat este media.'
A mai fost întrebat cum vede anul ce ne stă în față, dacă vom fi martorii creșterii antisemitismului și Islamului radical în Europa:
'Cred că situația se va agrava. Evenimentul din Paris poate fi numit '11 septembrie al Franței' și nu mă refer la numărul de morți, însă este un avertisment pentru Franța. Franța este un lider în Europa și s-ar putea să vedem unele schimbări în ce privește tratarea musulmanilor radicali.'
Julie Stahl a fost întrebată dacă crede că în anul ce abia a început vom vedea tot mai mulți evrei din Europa și din întreaga lume întorcându-se în Israel:
'Da. Cred că și Israelul se așteaptă la asta și se pregătește să primească noi imigranți. Israelul primește tot timpul noi imigranți. A dezvoltat un sistem incredibil de primire a imigranților. Îi învață limba ebraică. Israelul va fi pregătit să îi primească. Este împlinirea unei profeții. Domnul își va respecta cuvântul. El a spus că va aduce poporul evreu înapoi în Israel de la toate marginile pământului.'
Stire difuzata in Jerusalem Dateline 59 - decembrie 2014 - ultimele stiri despre Israel: http://alfaomega.tv/stiri/stiri-despre-israel/