Donează     Rugăciune       TV LIVE                           
100-steaua
100-istoric
100-teologia
100-pace
100-stiri
100-roaga-te
100-conferinta

Israelul prin prisma unuia dintre cei mai de seama artisti americani

O alta persoana pasionata de Tel Aviv si de Israel e artistul american Kathie Lee Gifford. Ea a stat de vorba cu Efrem Graham de la CBN despre vizitele sale in Tara Sfanta, despre credinta ei si despre noua sa carte, The Rock, the Road, and the Rabbi.

Kathie Lee Gifford e un artist pe mai multe planuri, de o mare pasiune.

„Urmeaza bucuria si vei gasi scopul lui Dumnezeu pentru viata ta. Eu am un motto: Bucuria mea nu e negociabila.” spune ea.

Gifford e un interpret talentat, pasionata si de credinta ei, fapt ce se poate vedea si pe paginile cartii sale The Rock, the Road, and the Rabbi.

Efrem Graham: Deja ai scris carti ce au ajuns bestseller. Ce te-a inspirat sa scrii aceasta carte?

Kathie Lee Gifford: Am fost in Israel, in Tara Sfanta, de cand aveam 17 ani. Imi placea sa cunosc Biblia inca de cand am devenit crestina, la 12 ani, prin anii 70. A fost la prima conferinta in Ierusalim despre profetia biblica si tatal meu, ca dar la absolvirea liceului, ne-a cumparat mie si mamei bilete sa mergem in Israel la acea conferinta. Eu eram in al noualea cer, am ratat festivitatea de absolvire, dar nu-mi pasa catusi de putin, fie si sa fi ratat intreg liceul. Dintotdeauna imi doream cu ardoare sa ajung in Tara Sfanta si sa fiu acolo unde se intampla totul, sa pot lua si eu parte.

In 2012, sotul meu si cu mine am fost pentru prima data in ceea ce se cheama o excursie rabinica. Atunci, pentru mine a fost un punct de cotitura. M-am pus sa studiez felul cum invata rabinii mesianici. Cuvantul lui Dumnezeu a fost scris de catre oameni din Orientul Mijlociu pentru oamenii din acea regiune. Cand incercam sa suprapunem gandirea noastra vestica, traditiile sau felul nostru de a gandi peste Cuvant, nu va functiona niciodata. Trebuie sa revenim la contextul din acea vreme si sa intelegem ce insemnau in limba lor cele scrise. Cei mai multi oameni cred ca Isus era un tamplar, dar aceasta nu e potrivit cu greaca Noului Testament. Cuvantul care descrie meseria lui Iosif si a lui Isus era tekton, constructor, arhitect. Cum Isus era Arhitectul intregii creatii, pare sa aiba sens. Daca imi bazez viata pe ceva, vreau sa stiu si ce inseamna.

Multi oameni se numesc crestini dar nici n-au citit Biblia, ce sa mai vorbim de a intelege ceea ce spune!

In Israel exista o zona de vreo 4 km imprejurul Templului, in care totul era despre inchinarea la Templu, despre jertfe si varsarea de sange pentru ispasirea pacatelor. Acei pastori erau niste preoti dupa Lege si acei miei se nasteau pentru acelasi motiv pentru care s-a nascut Isus in Betleem, anume pentru a fi sacrificat pentru pacatele omenirii. Indata ce s-au nascut acesti miei, se obisnuia sa fie infasurati in scutece si sa fie culcati in iesle. Cam asa arata calatoria in care cititorul porneste citind cartea The Rock, the Road, and the Rabbi.

Dorinta mea e sa aprinda credinta oamenilor. In societatea de azi suntem calduti si bateria noastra e pe rosu, fiindca, daca nu intelegem ce spune Cuvantul, nici nu-L implinim in viata de zi cu zi si traim cumva jumatate de credinta fiindca nu luam in seama partea evreiasca a credintei.

Efrem Graham: Vorbeam despre felul cum a inteles sotul tau diferenta dintre religie si relatie.

Kathie Lee Gifford: Nu-mi doresc sa tin o religie, ci o relatie cu Dumnezeul cel Viu.

Efrem Graham: Ai vreun loc favorit in Israel, de vreme ce ai fost de atatea ori? Daca ar fi sa alegi un singur loc, care ar fi acela?

Kathie Lee Gifford: E o intrebare la care nu se poate raspunde. Imi place Ein-Ghedi, fiindca o mare parte din viata noastra e ca intr-un desert si contine suferinta. David a suferit. Ganditi-va, ca tanar, probabil avea 12-14 ani, a fost uns de Samuel ca imparat. Cand a ajuns imparat, de fapt? La 30 de ani! L-a asteptat multa vreme pe Dumnezeu. Jumatate din aceasta perioada a trait separat de cei dragi si de familie, ascunzandu-se prin pesteri de regele Saul, care cauta sa-l ucida.

Aici ne reamintim de purtarea de grija a lui Dumnezeu, o oaza in desert pentru toti cei ce se incred in El.

Stire difuzata in emisiunea Jerusalem Dateline 244 - 8 septembrie 2018, la Alfa Omega TV.

Ultimele stiri crestine: http://alfaomega.tv/stiri 

Informatiile publicate pe site-ul alfaomega.tv (text sau video) pot fi preluate de alte publicatii, site-uri si bloguri online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ spre pagina de pe site-ul nostru. Orice abatere de la aceste norme constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si o vom trata ca atare.

Etichete: israel

Alfa Omega TVSusține producția de știri creștine

Prin platforma pe care o avem prin Alfa Omega TV, vă prezentăm evenimente și știri internaționale sau din România din perspectivă creștină, ajutându-vă să înțelegeți mai bine vremurile în care trăim. Însă toate acestea costă. Dacă doriți să vedeți mai multe articole de acest fel, ajutați-ne financiar să continuăm.

x

Abonează-te la revista gratuită, la newsletterul nostru email sau la punctele de rugăciune lunare, durează doar câteva secunde.  Abonare

Rugaciune Ai o problemă și ai nevoie de ajutor în rugăciune? Scrie-ne! Ne rugăm împreună cu tine.

Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.