Donează     Rugăciune       TV LIVE                           

Kenosis, povestea lemnului care aduce oamenii împreună

În urmă cu 15 ani, suedezul Andreas Samuelsson a venit în România cu dorința de a sprijini oamenii din zonele sărace și de a-i învăța să se dezvolte.

Andreas Samuelsson, fondator Kenosis: Tot timpul am fost fascinat de oameni care își dedică viața pentru ceva. Ei nu lucrează ca să câștige bani, ci ei chiar trăiesc ceva care vine din inimă.

Cei cu care lucrează sunt tineri care au fost marginalizați în comunitățile lor.

Andreas Samuelsson, fondator Kenosis: Este un grup de oameni cărora, de multe ori, nimeni nu le-a dat nicio șansă. Eu cred că pasiunea asta vine în viața mea din faptul că, poate, și eu am fost împins jos uneori, și eu am experimentat ideea de a fi neglijat sau marginalizat sau nu am fost ales.

Natura poate fi o sursă de inspirație a modului în care Dumnezeu schimbă omul. Lemnul cu noduri și crăpături este prelucrat și transformat în diverse produse: tocătoare, mese, obiecte de mobilier. Așa a început Kenosis.

Andreas Samuelsson, fondator Kenosis: Este o poveste. Când am mers în satul Tauț am găsit pe o stradă din aceea de țară (de pământ), o grămadă de lemne pentru foc, care erau neglijate. Acolo, în grămada aia, am găsit o bucată care era prea frumoasă, din perspectiva mea, să fie numai pentru lemn de foc. Și am primit o viziune, am văzut mai mult, că ar merita să fie o masă. Am luat bucata aia, am primit-o pe gratis pentru că oricum nu avea valoare pentru acel om, am început să o șlefuiesc, am tăiat-o fără să-i distrug forma, ci să o onorez. Ideea este că atunci când am șlefuit-o am rezolvat niște crăpături care erau prea mari, am șlefuit și a ajuns o bucată extraordinar de frumoasă.

Cosmin Răsbici: Cred că aceeași chestie se poate reflecta și în oameni. Oamenii sunt frânți, sunt zdrobiți, au crăpături. În momentul în care începem să lucrăm puțin cu Duhul Sfânt, cu dragostea lui Hristos, omul ajunge să fie restaurat și să ajungă la valoarea la care Dumnezeu a vrut să fie.

Proiectul s-a dezvoltat ca o afacere socială în comuna Giarmata, la câțiva kilometri de Timișoara.

Andreas Samuelsson, fondator Kenosis: Asta nu e firma mea. Asta e firma lor. E un SRL al unei asociații, care e a lor. Când plec eu, nu pot să plec cu nimic, rămâne a lor. Eu vreau să spun în câteva cuvinte că așa construim ori Împărăția Cerului ori o societate nouă unde romii, românii și suedezii și alții pot să locuiască împreună.

Daniel Kui: Noi asta încercăm să facem, să împletim partea de business cu latura socială de a investi în societatea de lângă noi. Practic, resursele societății sunt ale celor ce sunt implicați în acest proiect.

Pentru oamenii care s-au alăturat proiectului, Kenosis înseamnă o familie, locul în care au fost acceptați și au învățat o meserie.

Daniel Kui: Cred că asta îmi place cel mai mult: aici contează omul, contează relațiile, contează cum faci acei bani nu doar că-i faci.

Martin Nicola: Am 1 an și 5 luni de când sunt aici, poate chiar mai mult. La început nu prea știam să asamblăm mese, să facem blaturi și altele.

Valentin Mereu: În primul rând pentru mine a fost lemnul, că lucram cu acest material și îmi place. Apoi, când au venit băieții din comunitate am rămas pentru ei.

Valeriu Boca: Îmi place să lucrez cu Vali. Eu fac tocătoare. Lucrez de vreo 5 luni.

Natania-Aida Ardelean: Poți să te uiți la o bucată de lemn și să zici că e un gunoi sau nu are valoare. Sau poți să te uiți să vezi care e potențialul din acel lemn și să vezi că poate deveni o piesă de artă. Mi-a plăcut foarte mult viziunea asta. Așa putem să ne uităm și la oameni.

Iulian Iancu: Am găsit aici un spațiu foarte primitor, cu oameni care sunt de cea mai bună calitate, cu Andreas în frunte.

Viziunea proiectului Kenosis este de a investi în oameni, în acest fel împlinind Cuvântul lui Dumnezeu.

Știre difuzată în cadrul emisiunii Mapamond Creștin 793 - septembrie 2019

Alfa Omega TVSusține producția de știri creștine

Prin platforma pe care o avem prin Alfa Omega TV, vă prezentăm evenimente și știri internaționale sau din România din perspectivă creștină, ajutându-vă să înțelegeți mai bine vremurile în care trăim. Însă toate acestea costă. Dacă doriți să vedeți mai multe articole de acest fel, ajutați-ne financiar să continuăm.

sidebar pulsspiritual
sidebar MC
sidebar stiriro
sidebar stiridinisrael
sidebar aotv cinesuntem
sidebar facebook
sidebar revista
sidebar manaprofetica
sidebar crestinul societatea
sidebar creationism
sidebar proviata
sidebar intelegerea vremurilor
sidebar tvlive
sidebar programtv
sidebar receptie
sidebar mediacenter

Alte informatii

Canalul Alfa Omega TV poate fi receptionat gratuit via satelit: Eutelsat E16A, 16 grade Est, Frecventa – 12.717 Mhz, Polarizare Orizontală, Symbol rate - 7500 ks/s, FEC - 3/4, Codare - MPEG-4. Alfa Omega TV Production detine 2 licente de emisie TV pe satelit: canalele Alfa Omega TV si Alfa Omega TV International. SC Alfa Omega TV Production SRL, Str Aurel Pop nr. 8, Timisoara. Reprezentant legal si asociat unic: Petan Tudor. Conducerea societatii: Petan Tudor: director general, coodonator programe; Petan Mirela: director executiv; Mocofan Muguras: director tehnic/dezvoltare.  Cod de conduita profesionala

x

Abonează-te la revista gratuită, la newsletterul nostru email sau la punctele de rugăciune lunare, durează doar câteva secunde.  Abonare

Rugaciune Ai o problemă și ai nevoie de ajutor în rugăciune? Suntem aici pentru tine, te putem sprijini, ne rugăm împreună cu tine! Scrie-ne!

Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.