Donează     Rugăciune       TV LIVE                           

Biserica Lighthouse din Constanța, o biserică pentru această generație

Biserica Lighthouse din Constanța este o familie, o comunitate, o biserică pentru actuala generație. Viziunea congregației este de a fi un loc unde cei răniţi, deprimaţi şi dezorientaţi pot găsi dragoste, acceptare, ajutor, speranţă, iertare, călăuzire şi încurajare. Membri bisericii se implică în mod practic desfășurând diverse activități și prin intermediul Asociației „Totul pentru Hristos”.

Doru Herdean, Biserica Lighthouse – Constanța: Cu mai mult de 4 ani în urmă Dumnezeu ne-a chemat la un alt sezon, tot prin credință așa cum am venit în România. Suntem aici la mare, în Constanța unde prin credință am pornit Biserica Lighthouse. Exact ca să fie un far pentru orașul Constanța.

Pastor al bisericii și, în același timp, președintele asociației, Doru Herdean vorbește despre câteva proiecte în care sunt implicați.

Doru Herdean, Biserica Lighthouse – Constanța: Îi mulțumim lui Dumnezeu că suntem aici pentru un timp ca și acesta, să răspândim Evanghelia, adică vestea bună, prin diferite moduri: evenimente în parc, prin proiecte cu copiii, prin vizite la spital. Îl lăudăm pe Dumnezeu pentru ocazia aceasta minunată.

Această biserică este deschisă în fiecare zi, iar cei care doresc găsesc un loc unde să se închine și să se conecteze cu Dumnezeu.

Ronela Herdean, Biserica Lighthouse – Constanța: De când avem sala aceasta ne-am hotărât, ca biserică, să avem luni, miercuri și vineri o oră de închinare de la ora 19 la 20, unde putem să stăm în prezența Domnului și să ne bucurăm de tot ce face El în viața noastră. În vara aceasta am decis să venim înaintea Domnului în fiecare dimineață de luni până vineri, de la 7 la 8, să stăm în închinare și să începem ziua cu Dumnezeu. Sâmbăta avem studiu biblic de la ora 11. Duminica avem închinare de la ora 10, iar după biserică servim și masa. Ne bucurăm pentru investiția în oameni și credem că tot ceea ce semănăm și udăm cu lacrimile noastre, Dumnezeu face să crească.

Doru Herdean mărturisește cum Dumnezeu a folosit situații mai puțin obișnuite pentru a-i scoate din zona de confort.

Doru Herdean, Biserica Lighthouse – Constanța: Într-o iarnă erau -10 grade Celsius afară și am avut ocazia să cazăm un om din Anglia care a venit aici la Lighthouse, prin patronul acestei clădiri. Îl cheamă Andrew, a venit aici și ne-a spus că el nu crede în Dumnezeu. Iar noi i-am spus: „Bine ai venit la Lighthouse, Andrew! Aici totul este despre Dumnezeu. Putem să te cazăm 5 zile. Aici o să ne închinăm, o să ne rugăm împreună.” Am avut o altă ocazie cu două fete care au venit aici și le-am cazat. Ele aveau o orientare sexuală diferită de cum ar trebui.

Biserica Lighthouse din Constanța investește în generația tânără, se implică în comunitate și împărtășește Evanghelia cu locuitorii din regiune.

Știre difuzată în cadrul emisiunii „Mapamond creștin” 801 - noiembrie 2019. Fii la curent cu ultimele știri creștine: https://alfaomega.tv/stiri

Alfa Omega TVSusține producția de știri creștine

Prin platforma pe care o avem prin Alfa Omega TV, vă prezentăm evenimente și știri internaționale sau din România din perspectivă creștină, ajutându-vă să înțelegeți mai bine vremurile în care trăim. Însă toate acestea costă. Dacă doriți să vedeți mai multe articole de acest fel, ajutați-ne financiar să continuăm.

sidebar pulsspiritual
sidebar MC
sidebar stiriro
sidebar stiridinisrael
sidebar aotv cinesuntem
sidebar facebook
sidebar revista
sidebar manaprofetica
sidebar crestinul societatea
sidebar creationism
sidebar proviata
sidebar intelegerea vremurilor
sidebar tvlive
sidebar programtv
sidebar receptie
sidebar mediacenter

Alte informatii

Canalul Alfa Omega TV poate fi receptionat gratuit via satelit: Eutelsat E16A, 16 grade Est, Frecventa – 12.717 Mhz, Polarizare Orizontală, Symbol rate - 7500 ks/s, FEC - 3/4, Codare - MPEG-4. Alfa Omega TV Production detine 2 licente de emisie TV pe satelit: canalele Alfa Omega TV si Alfa Omega TV International. SC Alfa Omega TV Production SRL, Str Aurel Pop nr. 8, Timisoara. Reprezentant legal si asociat unic: Petan Tudor. Conducerea societatii: Petan Tudor: director general, coodonator programe; Petan Mirela: director executiv; Mocofan Muguras: director tehnic/dezvoltare.  Cod de conduita profesionala

x

Abonează-te la revista gratuită, la newsletterul nostru email sau la punctele de rugăciune lunare, durează doar câteva secunde.  Abonare

Rugaciune Ai o problemă și ai nevoie de ajutor în rugăciune? Suntem aici pentru tine, te putem sprijini, ne rugăm împreună cu tine! Scrie-ne!

Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.