Donează     Rugăciune       TV LIVE                           

Vino la Isus

Sărbătoarea Învierii Domnului este una a bucuriei pentru că ne aduce aminte despre triumful vieții. La Alfa Omega TV dorim să transmitem acest mesaj cu ajutorul liderilor creștini. În campania numită „Vino la Isus!” îi îndemnăm pe oameni să caute ajutor în Cuvântul lui Dumnezeu.

Constantin Grămadă, președinte, Comunitatea Penticostală București: Cuvântul lui Dumnezeu este plin de promisiunile lui Dumnezeu care se potrivesc pentru tot felul de încercări prin care un om trece în viața sa. Pentru perioada aceasta și pentru această pandemie avem în Cuvântul lui Dumnezeu, în Psalmul 91, poate cea mai potrivită promisiune pe care Dumnezeu ne-o face.

Salutul „Hristos a Înviat!” îl vom adresa în acest an mai mult în mediul virtual, din cauza distanțării sociale. Expresia aceasta ne aduce aminte de ceea ce a făcut Domnul Isus la Golgota.

Natanael Costea, pastor, Australia: De obicei oamenii se salută pe străzi „Hristos a Înviat!”, ne salutăm cu familia, cu prietenii, cu cercul lărgit, dar de data aceasta în anul 2020, diferit față de oricare alt an, ne vom saluta mai mult virtual decât în direct. „Hristos a Înviat!” este un salut așa de frumos pentru că ne aduce aminte de ceea ce Domnul Isus Hristos Mântuitorul a făcut pentru noi, pentru dumneavoastră și pentru mine, la Golgota.

Aurelian Barbu, pastor, Biserica Dunamis – București: Dragii mei, nu este doar un salut. Nu sunt doar niște cuvinte pe care le spunem în contextul religios al unei sărbători, ci este o mărturisire a credinței noastre și chiar îndrăznesc să spun, pe baza Cuvântului lui Dumnezeu, este o mărturisire mântuitoare sau parte din mărturisirea mântuitoare pe care o are Cuvântul lui Dumnezeu..

Veștile rele aduc frică, îngrijorare și descurajare, dar o gândire pozitivă centrată pe Cuvântul lui Dumnezeu ne ajută să trăim cu speranță.

Daniel Cocar, pastor, Biserica Factorul Plus – Timișoara: Credința în Isus Hristos te provoacă să începi să gândești înțelept. Credința în Isus Hristos îți produce o gândire pozitivă și categoric vei începe să ai o mentalitate pozitivă, sentimente pozitive și o trăire pozitivă. În încheierea mesajului meu din acest moment ține cont: focusează-te pe Isus Hristos și în vremuri bune, dar și în vremuri rele.

În perioada aceasta în care ne aducem aminte de jertfa Domnului Isus Hristos, ne putem cerceta viețile.

Iuliu Centea, pastor, Biserica Betel – Oradea: Noi avem nevoie de experiențe cu Isus, de cunoaștere adâncă a lui Isus. Ziua Învierii poate fi o zi, o sărbătoare superficială pentru noi, doar de suprafață, dacă nu pătrundem în adâncime. Și în adâncime trebuie să fie iubire după Isus. Adâncimea zilei Învierii înseamnă iubire după Isus. Plânsul Mariei exprimă această iubire după Isus.

Ted Ciuciui, pastor, Centrul Creștin Salem – Oradea: Eu cred că de aceste sărbători oamenii își vor da seama cât de important este să rămână aproape de Domnul, cât de important este ca fiecare din noi să petrecem timpul în odaia noastră de rugăciune, să ne zidim altarul de rugăciune. Pentru că făcând acest lucru noi vom rămâne fermi în credința noastră, noi vom rămâne fermi în încrederea noastră în Domnul.

Constantin Leontescu, pastor, Biserica Filadelfia – Timișoara: Poate că printre credincioșii care privesc la televizor și ascultă mesajul acesta sunt și oameni care n-au siguranța iertării, siguranța mântuirii. Dacă ar fi să muriți la noapte, dacă ar fi la noapte să vină sfârșitul, conform filosofiei sau teologiei pe care o aveți, unde veți ajunge: în iad sau în rai? Dacă n-aveți siguranța că, murind la noapte ajungeți în rai, dimpotrivă, că ajungeți în iad, acum, până nu vine noaptea, până nu vine sfârșitul, încredeți-vă în Dumnezeu, asumați-vă jertfa Domnului Isus Hristos prin credință, cu căință și pocăință. Recunoașteți că sunteți doar oameni, oameni păcătoși. Recunoașteți sfințenia lui Dumnezeu. Recunoașteți jertfa lui Hristos care a murit și pentru dumneavoastră, și a înviat și pentru dumneavoastră. Și până nu este prea târziu, predați-vă viața în mâna Domnului!

„Vino la Isus!” este îndemnul pe care Alfa Omega TV îl adresează celor care doresc să facă o schimbare în viața lor.

Reportajul face parte din emisiunea „Mapamond creștin” 822, difuzată în aprilie 2020. Alte știri și reportaje prezentate din perspectivă creștină te așteaptă aici: https://alfaomega.tv/stiri

Poți urmări oricând canalul Alfa Omega TV, chiar și dacă nu ai televiziune prin cablu: https://alfaomega.tv/canal-tv/alfa-omega-tv

Mulțumim că ne ajuți să răspândim Cuvântul Domnului și să vestim venirea Lui: https://alfaomega.tv/proiecte

Alfa Omega TVSusține producția de știri creștine

Prin platforma pe care o avem prin Alfa Omega TV, vă prezentăm evenimente și știri internaționale sau din România din perspectivă creștină, ajutându-vă să înțelegeți mai bine vremurile în care trăim. Însă toate acestea costă. Dacă doriți să vedeți mai multe articole de acest fel, ajutați-ne financiar să continuăm.

sidebar pulsspiritual
sidebar MC
sidebar stiriro
sidebar stiridinisrael
sidebar aotv cinesuntem
sidebar facebook
sidebar revista
sidebar manaprofetica
sidebar crestinul societatea
sidebar creationism
sidebar proviata
sidebar intelegerea vremurilor
sidebar tvlive
sidebar programtv
sidebar receptie
sidebar mediacenter

Alte informatii

Canalul Alfa Omega TV poate fi receptionat gratuit via satelit: Eutelsat E16A, 16 grade Est, Frecventa – 12.717 Mhz, Polarizare Orizontală, Symbol rate - 7500 ks/s, FEC - 3/4, Codare - MPEG-4. Alfa Omega TV Production detine 2 licente de emisie TV pe satelit: canalele Alfa Omega TV si Alfa Omega TV International. SC Alfa Omega TV Production SRL, Str Aurel Pop nr. 8, Timisoara. Reprezentant legal si asociat unic: Petan Tudor. Conducerea societatii: Petan Tudor: director general, coodonator programe; Petan Mirela: director executiv; Mocofan Muguras: director tehnic/dezvoltare.  Cod de conduita profesionala

x

Abonează-te la revista gratuită, la newsletterul nostru email sau la punctele de rugăciune lunare, durează doar câteva secunde.  Abonare

Rugaciune Ai o problemă și ai nevoie de ajutor în rugăciune? Suntem aici pentru tine, te putem sprijini, ne rugăm împreună cu tine! Scrie-ne!

Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.