Donează     Rugăciune       TV LIVE                 

galerie home devotional

Măslinul – Rugul Aprins, rugăciune la început de an | Reportaj Alfa Omega TV

Tradiționala întâlnire de rugăciune Măslinul – Rugul Aprins s-a desfășurat și în acest an, însă în condiții adaptate la regulile impuse de pandemie. Evenimentul a avut loc online.

Unul dintre cele mai importante lucruri pentru un creștin este să îl caute pe Dumnezeu prin citirea Cuvântului, prin rugăciune și post. O lucrare care nu ține cont de confesiune și cheamă oamenii la rugăciune la început de an este Măslinul-Rugul Aprins. Deși condițiile sunt mai dificile în prezent, organizatorii nu au renunțat și întâlnirea s-a desfășurat prin intermediul internetului.

Samuel Caba, organizator, Măslinul-Rugul Aprins: Mă bucur mult că am putut să slujim în direcția aceasta. Mă bucur mult că împreună cu colegii mei, pastorul Florin Dan și, bineînțeles, seniorul întâlnirii, pastorul Ioan Caba, dar și cu invitatul special Daniel Drumea și cu Vasile Micula am reușit să avem o părtășie binecuvântată în 2 ianuarie 2021, o părtășie care a fost, într-adevăr, în domeniu online, dar a fost încărcată de intensitate spirituală. Duhul Sfânt am fost cu noi și am auzit deja din mărturii cum Dumnezeu a lucrat în viețile multor oameni.

Pastorul Ioan Caba este fondatorul lucrării Măslinul, începută în urmă cu peste 25 de ani.

Ioan Caba, fondator, Măslinul-Rugul Aprins: Multe programe am întâlnit în România, în Europa, în lumea întreagă, dar am văzut că oamenii au nevoie de un ajutor și am găsit că rugăciunea este o sursă. Sunt 25 de ani (n.r. din anul 2019) de când am început la Oradea, în 2 ianuarie, (n.r. aceste întâlniri de rugăciune) pentru ca anul în care intrăm să-l începem cu Isus, deoarece avem nevoie de El.

Scopul principal al acestor întâlniri este slujirea oamenilor aflați în nevoie, prin rugăciune pentru vindecare, eliberare și mântuire.

Ioan Caba, fondator, Măslinul-Rugul Aprins: Și azi am o dorință: să intervină Domnul pentru că suntem la începutul anului 2021. E atâta nevoie pentru anul în care am intrat de ajutorul lui Isus!

Samuel Caba, organizator, Măslinul-Rugul Aprins: Mă rog ca Dumnezeu să cerceteze ființa voastră și să ia în vedere fiecare situație. Fiecare situație în care sunteți Dumnezeu să intervină și să credeți că Dumnezeu este acolo și intervine într-un mod extraordinar. Am încredere în Dumnezeu și am încredere că vom vedea intervenții divine în Numele lui Isus.

Și în acest an, lideri creștini invitați la întâlnirea Măslinul-Rugul Aprins, au împărtășit Cuvântul lui Dumnezeu.

Florin Dan, Biserica Râul Iubirii Ceica, jud. Bihor: Pentru anul acesta știu că am fost provocați încă din 2020 datorită pandemiei, datorită legilor date, interdicțiilor date, restricțiilor date. Suntem chemați să umblăm prin credință. Nu știm ce va fi anul 2021, dar știm că Dumnezeu este acolo și alegem să ne încredem în El. El este tot acolo ca în 2020. El este tot acolo și în viitorul apropiat și îndepărtat.

Daniel Drumea, pastor misionar Tulcea: Așteaptă-te, trăiește, intră în anul 2021 cu așteptarea aceasta că Dumnezeu poate și vrea să îți dăruiască tot ce are El mai bun. Și asta datorită lui Iisus Hristos. Să plece din mintea noastra îndoielile diavolului, acuzațiile diavolului că nu merită. Știm și noi că nu merităm, dar Hristos a luat tot ceea ce noi meritam să primim și ne-a dat tot ceea ce nu merităm. În numele Lui primim.

Samuel Caba, organizator, Măslinul-Rugul Aprins: Dumnezeu să impacteze viața voastră cu slava Lui, cu gloria Lui și să vă bucurați de Isus în fiecare zi. Fiți binecuvântați de Domnul!

Participanții la eveniment s-au rugat pentru cererile trimise de oamenii care s-au conectat la această transmisiune, din țară și din străinătate.

Știre difuzată în cadrul emisiunii „Mapamond Creștin” 861, difuzată la Alfa Omega TV în ianuarie 2021. Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri

Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pe pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega

Alfa Omega TVSusține producția de știri creștine

Prin platforma pe care o avem prin Alfa Omega TV, vă prezentăm evenimente și știri internaționale sau din România din perspectivă creștină, ajutându-vă să înțelegeți mai bine vremurile în care trăim. Însă toate acestea costă. Dacă doriți să vedeți mai multe articole de acest fel, ajutați-ne financiar să continuăm.

Instalează aplicația mobilă Alfa Omega TV

badge google play badge appstore

 

sidebar pulsspiritual
sidebar MC
sidebar stiriro
sidebar stiridinisrael
sidebar aotv cinesuntem
sidebar facebook
sidebar revista
sidebar manaprofetica
sidebar crestinul societatea
sidebar creationism
sidebar proviata
sidebar intelegerea vremurilor
sidebar tvlive
sidebar programtv
sidebar receptie
sidebar mediacenter

Alte informatii

Canalul Alfa Omega TV poate fi receptionat gratuit via satelit: Eutelsat E16A, 16 grade Est, Frecventa – 12.717 Mhz, Polarizare Orizontală, Symbol rate - 7500 ks/s, FEC - 3/4, Codare - MPEG-4. Alfa Omega TV Production detine 2 licente de emisie TV pe satelit: canalele Alfa Omega TV si Alfa Omega TV International. SC Alfa Omega TV Production SRL, Str Aurel Pop nr. 8, Timisoara. Reprezentant legal si asociat unic: Petan Tudor. Conducerea societatii: Petan Tudor: director general, coodonator programe; Petan Mirela: director executiv; Mocofan Muguras: director tehnic/dezvoltare.  Cod de conduita profesionala

x

Abonează-te la revista gratuită, la newsletterul nostru email sau la punctele de rugăciune lunare, durează doar câteva secunde.  Abonare

Rugaciune Ai o problemă și ai nevoie de ajutor în rugăciune? Suntem aici pentru tine, te putem sprijini, ne rugăm împreună cu tine! Scrie-ne!

Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.