SOS 1. De ce li se pot intampla lucruri rele oamenilor buni?

Deşi Dumnezeu este bun, ne iubeşte, El este creatorul universului, şi Tatăl nostru cel ceresc, şi de departe este cel mai puternic în acest univers, totuşi se întâmplă lucruri rele. Lucrurile rele se întâmplă din cauza duşmăniei lui Satan, care îl urăşte pe Dumnezeu şi pe noi oamenii creaţi după chipul şi asemănarea Lui. Cauza pentru care Satan poate să facă să se întâmple lucruri rele, sunt drepturile pe care i le dăm, noi oamenii, prin păcate.

PARABOLA (METAFORA)
A. DESCRIEREA PLANŞEI “CĂLĂTORIA OMULUI”:

Vedem traiectoria omului atât ca istorie a omenirii, cât şi ca istorie personală.Pornim de la recunoaşterea diferenţei dintre PORUNCĂ şi LEGE aşa cum remarcăm acest lucru la Pomul Cunoştinţei Binelui şi Răului. Porunca poate fi călcată pe când Legea poate fi doar experimentată! Porunca a fost “să nu mănânci din Pomul Cunoştinţei Binelui şi Răului” iar Legea, pe care au expermentat-o, a fost aceea a morţii!, care a intrat în om din clipa în care au mâncat.

Traiectoria fiecărui om este cercetată de Dumnezeul cel bun, al harului, ca să ne fie schimbată. Asfel Domnul doreşte să ne abată din direcţia cu finalitatea iadului, spre o întoarcere la Dumnezeu, prin recunoaşterea lui Isus Hristos ca Domn şi Mântuitor, printr-o naştere din nou, urmată de mântuire, restaurare prin pocăinţă şi Raiul ca finalitate.

Pe drumurile noastre am semănat bune şi rele. Toate semănăturile noastre dau efecte după “soiul lor” (adică bune sau rele). Semănăturile rele îi dau acces diavolului, cu duhurile sale, să ne atace.

Vestea cea bună este aceea că noi putem să ne “plivim grădina” de cele rele prin pocăinţă. Adică trebuie să ne judecăm singuri păcatele cerându-ne iertare pentru ele, în mod specific, numindu-le, fie că sunt făcute înainte sau după întoarcerea noastră la Domnul. Domnul nu ţine seama de vremurile de neştiinţă pentru că, existând legi spirituale concrete, acestea funcţionează indiferent de cunoaşterea sau ignoranţa noastră. Păcatele pe care ni le recunoaştem, şi pentru care ne cerem iertare, Dumnezeu ni le iartă şi le aruncă pe “fundul mării”. Dacă nu facem acest lucru, adică nu ne pocăim de păcatele noastre, satana are dreptul să ne atace tocmai pe baza acestora.

De aceea se spune în Apocalipsa că satana nu oboseşte să ne pârască înaintea lui Dumnezeu, fiind numit şi pârâşul fraţilor, îşi cere dreptul legal de a ne chinui.

B. PUNCTE PRINCIPALE

• Diferenta dintre PORUNCĂ şi LEGE: porunca este un avertsment, ce poate fi ascultat sau incălcat, pe când legea nu poate fi încălcată ci doar experimentată
• Traiectoria omului contează, pentru că ea duce spre locuri finale diferite
• Contează şi ceea ce semănăm pe drum şi înainte şi după schimbarea drumului! omul culege ceea ce seamănă!
• Satana are dreptul să ispitească şi apoi să atace omul, dacă acesta a păcatuit.
• Importanţa pocăinţei este cauzată tocmai de faptul că aceasta ia drepturile lui satan de a ne vătăma.

C. ARGUMENTE BIBLICE

Există o lege spirituală: a “semănatului şi recoltatului”, care explică, în esenţă, că: “Ceea ce semamănă omul, aceea va culege” deci faptele bune sau rele vor aduce rod cândva.

2 Corinteni 5:10 “Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul, pe care-l va fi făcut când trăia în trup.”

Matei 12:36 “Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor fi rostit.”

Prin urmare partea neplăcută a acestui principiu este că dacă am semănat, chiar mai demult, anumite fapte rele, păcate, acestea dau, metaforic vorbind, acei “spini şi pălămidă” de care satana are dreptul să se folosească pentru a ne chinui vieţile.

Păcatele oamenilor sunt adevărate “contracte de închiriere” pe care le dăm duhurilor răutăţii, care sunt în locurile cereşti, spre vătămarea noastră.

Totul a început ca urmare a păcatului strămoşilor Adam şi Eva, la eşecul de la “Pomul Cunoştinţei Binelui şi Răului”. Ei au încălcat porunca protectivă şi plină de dragoste a lui Dumnezeu de a nu mânca din pomul acela. În urma acestui prim păcat, Adam a început să experimenteze legea morţii şi blestemul pământului cu tot ceea ce este pe el.

La fel se întâmplă şi cu noi întotdeauna. Putem să încălcăm orice poruncă a lui Dumnezeu dar nu fără consecinţe. Vom experimenta, mai devreme sau mai târziu, legea care stă în spatele poruncii bune, protective, a Domnului.

Să definim diferenţa dintre PORUNCĂ şi LEGE.

Porunca (lui Dumnezeu) este ca un semnal de avertizare. Porunca poate fi încălcată sau respectată. Legea (lui Dumnezeu) este însă un principiu ce nu poate fi încălcat ci doar experimentat!

Ex. Testul lui Adam de la “Pomul Cunoştinţei Binelui şi Răului”: Porunca era “să nu mănânci” iar Legea era “în ziua în care vei mânca, vei muri negreşit”.

Credinţa şi nădejdea sunt două noţiuni distincte dar pentru că cel mai adesea sunt legate una de alta în experienţa creştină, sunt şi înţelese greşit adesea. Credinţa vizează cunoaşterea unor legităţi spirituale “o puternică încredinţare în lucrurile care nu se văd”. Nădejdea vizează aşteptările oamenilor cu privire la ceea ce va urma în viitor, într-o anume situaţie.

Ca orice semănat, bun sau rău, el va aduce rod chiar dacă lucrul acesta se întâmplă la intervale mari de timp pe care nu le putem prevedea.

Creştinii, de regulă, cred că odată intraţi pe “Calea cea Strâmtă”, a credinţei în Domnul Isus, au scăpat de toate relele pe care le-au făcut. Se citeză frecvent “Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi” (2Cor.5:17) lucru care este adevărat cu privire la potenţialul credinciosului şi la noile standarde în Hristos!

Într-un fel este adevărat că omul credincios, schimbându-şi direcţia, a scăpat de perspectiva iadului şi se îndreaptă spre raiul lui Dumnezeu dar, credinciosul trebuie să se pocăiască şi să se cureţe de păcatele şi de lanţurile fărădelegii trecutului său deoarece ni se spune în 2 Corinteni 5:10 “Cãci toţi trebuie sã ne înfãţişãm înaintea scaunului de judecatã al lui Hristos, pentru ca fiecare sã-şi primeascã rãsplata dupã binele sau rãul, pe care-l va fi fãcut când trãia în trup.” .

Scriptura ni-l prezintă pe Zacheu, vameşul care este un exemplu de credincios care a început să-şi rezolve toate problemele din ambele direcţii, atât cele viitoare cât şi cele trecute, pentru că spune în Luca 19:8-9: „Iatã, Doamne, jumãtate din avuţia mea o dau sãracilor;(adică VIITORUL) şi, dacã am nãpãstuit pe cineva cu ceva, îi dau înapoi împãtrit.(adică TRECUTUL)”.

Isus i-a zis: „Astãzi a intrat mântuirea în casa aceasta, cãci şi el este fiul lui Avraam.”

Un alt exemplu elocvent cu privire la aceasta îl avem în Fapte cap. 8 exemplul întoarcerii la Domnul a lui Simon, ce făcea vrăjitorii uimitoare în Samaria. Acesta a crezut în Evanghelie, la propovăduirea lui Filip, iar apoi a fost botezat. Când însă a vrut să dea bani ca să primească puterea Duhului Sfânt, a fost aspru criticat de Petru care i-a spus că are o inimă necurată, este plin de fiere amară, şi în lanţurile fărădelegii şi pentru această răutate trebuie să se pocăiască şi să se roage Domnului să-l ierte (conform lui 1Io.1:9-10 dacă ne mărturisim păcatele, El ne iartă şi ne curăţeşte de orice nelegiuire).

Satana, pârâşul fraţilor, care zi şi noaptea aduce pîră înaintea Dumnezeului nostru, va fi aruncat jos, dar până atunci el îşi îndeplineşte această funcţie, cu lucruri reale din vieţile noastre. (Apocalipsa 12:10)

Deşi Domnul este bun şi îndelung răbdător, Biblia ne spune ca Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi deci toate se întâmplă după cum au fost programate legic. Creatorul a făcut să funcţioneze întreg universul acesta într-un echilibru de legi fizice şi spirituale.

(Osea 4:6 ”Poporul Meu piere din lipsă de cunoştinţă. Fiindcă ai lepădat cunoştinţa, şi Eu te voi lepăda, şi nu-Mi vei mai fi preot. Fiindcă ai uitat Legea Dumnezeului tău, voi uita şi Eu pe copiii tăi! “)

Spre exemplu, legea gravitaţiei va funcţiona întocmai, fără să se ţină cont de ştiinţa sau neştiinţa celui care cade în gol.

Vestea cea bună însă este că există harul Domnului Isus, un har restaurator, reparator, atunci când apelăm la El cu o pocăinţă specifică.

În 1 Ioan 1:9 ni se spune: “Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.” Dumnezeu ne poate astfel ierta şi chiar ne promite că aruncă păcatele noastre în fundul mării (Mica 7.19) şi nu-şi va mai aduce aminte de ele însă doar cu condiţia să ne judecăm singuri, ca să nu fim
judecaţi (1Cor.11.31).

D. RECAPITULARE:

1.Dumnezeu este bun, atotputernic, plin de dragoste şi protectiv.
2.Satan, cel rău, este vrăşmaş a lui Dumnezeu şi al omului, precum şi ispititor şi atacator.
3.Omul, prin semănăturile lui rele, prin păcate, iese de sub protecţia lui Dumnezeu, în anumite domenii, şi dă drepturi atacurilor celui rău să se desfăşoare. Să nu uităm că există o lege a “semănatului şi recoltatului” care se aplică vieţilor noastre chiar şi generaţional!
4.Vestea bună este că prin mărturisirea păcatelor putem fi restauraţi.

“Pachetul S.O.S” - autori: Bogdan si Mircea Graur - www.inHimministry.com