SOS 9. Ce este consilierea spirituala?
Inapoi |
Această întrebare este în mintea multora care au auzit despre consilierea spirituală însă nu au participat la aşa ceva.
PARTICIPANŢI
Consilierea este de fapt o părtăşie creştină cu un număr optim de 3 participanţi. Unul este consiliatul, cel cu problemele, iar apoi este nevoie de minimum 2 consilieri.
LOC DE DESFĂŞURARE
Întâlnirea are loc într-o “sală de consiliere”, încăpere ce ar trebui să asigure, şi ea, confidenţialitatea discuţiilor.
DOTAREA ŞI CONDIŢIILE DE DESFĂŞURARE
Sala de consiliere este dotată în primul rând cu nişte scaune sau fotolii confortabile. Climatul încăperii este plăcut, cu o temperatură confortabilă. În timpul consilierii se poate servi un ceai, suc sau cafea, scopul este acela de a creea o atmosferă destinsă, la o părtăşie frăţească.
DESFĂŞURAREA
Consilierii se străduiesc să lucreze, sub călăuzirea Duhului Sfânt, în Numele şi autoritatea dată de Domnul Isus ucenicilor (Marcu 16:17-18). Activitatea de consiliere se desfăşoară prin discuţii despre evenimentele marcante ale vieţii consiliatului, atât cât doreşte el să împărtăşească, urmate de rugăciuni specifice. În discuţia de investigare, consiliatul caută să împărtăşească problemele pe care le are şi îşi defineşte starea în care se găseşte şi evenimentele (stările) prin care a trecut.
De asemenea, prin pocăinţă specifică faţă de păcatele făcute, consiliatul este iertat de Domnul şi se iau în felul acesta drepturile pe care demonii le au în viaţa lui. Astfel se poate trece la o altă fază, aceea de curăţire, de eliberare, a creştinului de sub influenţa sau opresiunea demonică din aria respectivă a vieţii precum şi vindecare (vezi 1 Ioan 1:9).
În rugăciuni se cere printre altele: înţelepciune, călăuzire şi protecţie peste grup şi peste familiile celor din grup. De asemenea se rosteşte legarea şi alungarea duhurilor necurate, (interzicânduli-se manifestarea) cerându-se şi vindecarea de care este nevoie.
Totul se desfăşoară asemenea activităţii unor ostaşi cercetaşi, care caută să descopere şi să alunge vrăşmaşul. În acelaş timp căutăm să zidim, să sfătuim, să mângâiem, să facem ungerea cu undelemn, să cerem şi să rostim binecuvântările de care este nevoie, precum şi să cerem Duhului Sfânt vindecarea şi restaurarea pe care El le doreşte şi le poate face.
INVESTIGAREA
Se poate face o investigare sistematică ce poate cuprinde, în funcţie de disponibilitatea consiliatului, următoarele domenii:
1. Vindecarea arborelui generaţional – realizarea arborelui generaţional, al consiliatului în care se specifică începând cu străbunicii şi bunicii, implicaţiile acestora în: ocultism (vrăjitorie, ghicitorie, spiritism, yoga, ateism, blesteme, comunism ş.a.), alcolism sau alte dependenţe, curvie, avorturi, morţi violente sau cancer -în vederea dezlegării legăturilor nedumnezeieşti, restaurării şi curăţirii de prezenţe demonice generaţionale
2. Neiertări -pentru acordarea iertării şi dezlegarea de legături sufleteşti nedumnezeieşti, precum şi curăţirea de “chinuitori” urmată de vindecare.
3.Curvie – pentru dezlegarea de legăturile sufleteşti nedumnezeieşti, restaurarea, precum şi curăţirea de prezenţe demonice datorate acestor păcate urmată de eliberarea şi vindecarea de obsesii sau boli datorate acestor păcate.
4.Implicaţii directe în ocultism -eliberare şi vindecare
5.Traume diverse, semnificative -eliberare şi vindecare
6.Declaraţii nedumnezeieşti -pocăinţă, renunţare la rostiri şi înlocuirea lor cu binecuvântări ziditoare, opuse declaraţiilor nedumnezeieşti
“Consilierea spirituală” însemnă în esenţă: pocăinţă, iertare, eliberare şi vindecare, asistată de oameni care s-au pus la dispoziţia Domnului să fie canale ale dragostei şi soluţiilor Sale de restaurare prin har.
Probabil că în consiliere mai mult ca în alte activităţi creştine se poate compensa, dăruind mai mult din “Harul Domnului Isus Hristos, şi dragostea lui Dumnezeu, şi împărtăşirea Sfântului Duh...”(2 Corinteni 13:14). Filip Yancey spunea că a plecat la un moment dat din biserică datorită prea puţinului har de acolo, dar s-a reântors în biserică din cauză că numai acolo a găsit aşa ceva.
Consilierea se face fără bani şi fără plată! deşi cineva trebuie să se “cheltuiască” pentru aceasta.'
Dacă însă doriţi, puteţi fi PARTENERI pentru continuarea şi amplificarea aceastei slujiri prin: rugăciune, donaţii şi alte forme de susţinere.
Isus a vorbit despre parteneriat şi răsplătire astfel: “Cei ce primesc un prooroc, pentru că este un prooroc, vor primi răsplata cuvenită unui prooroc; iar cei ce primesc un om drept, pentru că este un om drept, vor primi răsplata cuvenită unui om drept. Şi nici cei ce dau chiar şi numai un pahar de apă rece vreunuia din aceşti mici ucenici ai Mei, pentru că este ucenicul Meu, nu-şi vor pierde răsplata.” (Matei 10:41-42)
Inapoi |