Bazele biblice ale eliberării
Inapoi | Inainte |
A. Concepte extrase din Biblie
Conceptele şi procedeele subliniate în acest manual sunt extrase din Cuvântul lui Dumnezeu. Ele ne furnizează baza scripturală şi strategiile de eliberare care sunt ascunse în Cuvîntul lui Dumnezeu.
Următoarele explicaţii sunt parte din revelarea progresivă a adevărului , la care Duhul Sfânt se referă în Coloseni 2: 1 – 3. El doreşte ca inimile noastre să fie încurajate, „să fie unite în dragoste şi să capete toate bogăţiile plinătăţii de pricepere, ca să cunoască taina lui Dumnezeu Tatăl, adică pe Cristos, în care sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei.”
Multe scripturi, pe care le interpretăm într-un context tangibil şi literal, pot avea înţelesuri spirituale şi relevanţă pentru suflet – tot aşa cum multe lucruri pe care ne-am obişnuit să le interpretăm într-un context spiritual pot primi, în mod literal şi tangibil, o aplicare în trup.
Trup – suflet – duh
Noi suntem fiinţe tripartite, formate din trup, suflet şi duh. Sufletul conţine trei arii, pe care le identificăm cu intelectul, voinţa şi emoţiile. Duhul Sfânt doreşte să vindece şi să readucă la viaţă toate aceste trei nivele, pentru a ne transforma în vase potrivite pentru lucrul Maestrului. „Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin; şi duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Cristos.” (1 Tesaloniceni 5: 23)
VERSETUL CHEIE: 2 Timotei 3: 16 – 17 - „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.”
Principiile biblice formează fundaţia pentru:
- Drepturile noastre legale ca şi copii ai lui Dumnezeu
- Autoritatea noastră spirituală ca şi credincioşi
- Strategiile pentru libertate
B. Locuind cu Cristos
Chiar dacă locuim împreună cu Cristos în locurile cereşti, totuşi putem avea parte de incredibile obstacole şi de opoziţie în lumea obişnuită. De ce?
Biblia ne spune în 1Ioan 5: 4 că „oricine este născut din Dumnezeu biruieşte lumea; şi ceea ce câştigă biruinţă asupra lumii este credinţa noastră.” Isus ne spune că a venit pentru ca „oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug” (Ioan 10: 10). Şi totuşi, unde este această viaţă din belşug ? Mulţi creştini se simt la fel de oprimaţi şi de copleşiţi ca şi necreştinii. Unii chiar suferă de pe urma efectelor unor păcate pe care nu le-au comis ei înşişi.
C. Disputa şi împărăţia interioară
Isus ne-a arătat că Împărăţia Sa de pe pământ se află înăuntrul nostru.
Bătălia dintre Dumnezeu şi adversarul Său se dă pentru sufletele oamenilor. Lupta are loc chiar în inimile acestor oameni.
Cetatea dărâmată a sufletului
Sufletele noastre sunt miza şi teritoriul pe care se poartă războiul dintre Dumnezeu şi Satan. Mulţi dintre noi sunt sfâşiaţi şi copleşiţi de efectele acestui război. Suntem slăbiţi şi vulnerabili, plini de teamă şi dărâmaţi.
Reconstruind pe „vechile ruine”
Noi suntem „cetăţile dărâmate”, „vechile ruine”, „devastarea multor generaţii”, care au nevoie să fie reconstruite. Dumnezeu ne compară cu un oraş devastat care necesită reparaţii. El vrea să ne transforme într-o locuinţă a gloriei Sale.
VERSETUL CHEIE: Luca 17: 21 - „Nu se va zice: ‘Uite-o aici’ sau: ‘Uite-o acolo!’ Căci iată că Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru.”
Împărăția lui Dumnezeu este în noi. Disputa între Dumnezeu şi Satan este pentru domnia deţinută în inimile şi afecţiunea oamenilor.
- Oraşele ruinate trebuie reconstruite.
- Vechile ruine – devastarea multor generaţii – trebuie restaurate.
D. Drepturile legale şi autoritatea credincioşilor
Autoritatea noastră ca şi credincioşi
Trebuie să ne înţelegem statutul de credincioşi, de creaţii noi în Cristos (2 Corinteni 5: 17). Aceasta nu e o poziţie pentru vremurile care vor urma, ci este relevantă pentru acest moment. Cristos a dobândit această autoritate pentru noi prin moartea şi învierea Sa şi se aşteaptă ca biserica să acţioneze în numele Lui şi să folosească autoritatea cu care a înzestrat-o.
Drepturile revendicate
Principiile Scripturii formează baza şi temelia drepturilor legale şi a autorităţii spirituale a credinciosului. De asemenea, prezintă primul element critic al vindecării interioare şi al eliberării. Primul pas spre înfrângerea omului tare, fortificat între ruinele cetăţii sufletului, este înţelegerea a ceea ce i-a dat dreptul legal de a se afla acolo iniţial.
După ce suntem salvaţi, diavolul reclamă drepturi pe care nu le are. După ce suntem mântuiţi, el nu mai deţine nici o autoritate asupra noastră. Noi suntem templul şi locuinţa Dumnezeului viu, iar Satan, în momentul salvării, devine cineva care încalcă o proprietate privată.
2 Corinteni 6: 16 : „ …Căci noi suntem Templul Dumnezeului celui viu…„
1 Corinteni 6: 19: „Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuieşte în voi, şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu Sunteţi ai voştri?
Inapoi | Inainte |