Inima impartita (2)

C. Fragmentarea

Strategia lui Satan de divizare şi de cucerire slăbeşte unitatea şi puterea persoanei, pregătind-o pentru distrugere.

În abuzul sexual, de exemplu, mintea deseori se disociază de persoană, sau emoţiile sunt închise într-o parte care le îngheaţă. Ca rezultat, memoria este blocată, sau abilitatea persoanei de a avea sentimente este îngrădită.

Trauma, fragmentarea care rezultă, şi demonizarea victimei devin posibile deoarece mintea şi voinţa îşi părăsesc poziţiile de gardă ale fortăreţei. Vrăjmaşul se năpusteşte înăuntru şi îşi introduce minciunile (Luca 11: 18-22) în porţiunea care a fost separată de întregul persoanei. Această minte permite uneori formarea de identităţi separate, din fragmentele care păstrează o parte din elementele caracteristice ale persoanei, în scopul de a face faţă crizei. Aceste „părţi” create de minte, sau personalităţi, deşi sunt incomplete în ele însele, sunt însărcinate să ducă la îndeplinire anumite sarcini. Prin trimiterea spre păstrare a evenimentelor, a informaţiilor, a secretelor în anumite „părţi” create de minte, gândirea noastră crede că poate controla acele evenimente. Personalităţile multiple sunt o percepţie, deşi există, şi întotdeauna va exista, doar o singură persoană în fiecare om. Fragmentarea şi disocierea sunt calea minţii de a face faţă dificultăţilor sau realităţii confuze. Deşi personalitatea multiplă este o aşa numită „închipuire a percepţiei persoanei”, e nevoie să se lucreze la realităţile percepute de mintea ei, pentru ca acea persoană să fie restaurată prin intermediul adevărului.

Isus şi toţi oamenii regelui

„…Toţi caii regelui şi toţi oamenii regelui nu l-au putut repara pe Humpty”, dar Regele poate!

Integrarea psihologică a părţilor sau a personalităţilor din trecut a fost un efort obositor şi nefolositor, fără vreo înţelegere clară a procesului de care e nevoie pentru a duce la îndeplinire reunirea fragmentelor.

D. Micile părţi umane

Micile părţi umane îşi asumă rolul şi responsabilitatea de a proteja esenţa persoanei de durere şi de pericolele grave.

Loialitatea cioburilor fiinţei umane faţă de esenţa persoanei le face pe acestea să-şi asume rolul de „protejare” a persoanei. Ele cred că activitatea lor va da persoanei siguranţă şi adăpost în faţa altor dureri. În mod neînţelept, acest lucru se face prin chemarea de demoni care să le ofere puterea şi ajutorul, părţile umane nesuspectând că vor deveni subjugate de chiar puterile în care s-au încrezut pentru protecţie.

Aceste părţi umane cred minciunile demonilor care le capturează, crezând că aceştia le sunt protectori. Întrucât măsura în care ele acţionează, potrivit instruirii subconştiente şi influenţei acestor protectori demonici, părţile umane cooperează cu duşmanul. Acesta e acum capabil să ducă la îndeplinire diverse sarcini împotriva persoanei, prin care va sabota şi va diminua sănătatea şi siguranţa individului. Partea fragmentată va fi blocată şi ţinută captivă de către spiritele demonice, ca şi cum ar plăti o recompensă celui care a răpit-o. Fragmentarea este strategia de divizare şi de cucerire a lui Satan, prin care sunt subminate unitatea şi puterea persoanei, pregătind-o pe aceasta pentru distrugere.

Pe scurt

Când ceaşca psihicului uman este spartă, duşmanul vine repede pentru a câştiga teren pe seama cioburilor separate de miez. El le învăluie cu minciuni, le înconjoară cu îngrijitori răi şi cu spirite ale întunericului potrivite scopurilor sale. Iuda v.19 face referire la batjocoritorii care în zilele de pe urmă vor fi „supuşi poftelor firii, cei care dau naştere la dezbinări”. Cuvântul grecesc pentru dezbinare are înţelesul de a rupe în bucăţi. Aceste fragmente ale psihicului uman formează nucleul în jurul căruia duşmanul îşi va forma întăritura. Aceste „mici părţi umane”, ţinute prizoniere în suflet, sunt ostatice ale spiritelor demonice care perpetuează minciuna. Multe din aceste părţi au învăţat să „coopereze cu duşmanul”, crezând că fac ceea ce este bine.

E. Adevărul în interiorul fiinţei umane

Adevărul ne eliberează şi ne face un întreg. Isus vine pentru a spune adevărul „micilor părţi umane”. 

Pentru a adăuga confuzie, demonii se deghizează uneori în părţi umane, sau conving părţile umane că ele sunt demoni, sau satanişti, sau irecuperabil de rele. Părţile umane îşi iau foarte în serios menirea şi poverile, purtând deseori timp îndelungat rezistenţa şi deziluzia faţă de Dumnezeu. Ele cred cu adevărat că „protejează” persoana de alte dureri, nedându-şi seama că fac parte din planul diavolului de distrugere a persoanei. Atâta timp cât se agaţă de minciuni, ele sunt un teren propice pentru mai multă opresiune. Sunt uşi deschise pentru activităţile demonice. Pavel se referă la domeniile neschimbate şi nesfinţite ale vieţii noastre ca la omul carnal, sau firea pământească. Isus i-a spus lui Petru: „când vei fi convertit, întăreşte-ţi fraţii.” Această parte neconvertită a noastră (firea) conţine toate întăriturile, îndoielile, cioburile sparte şi rezistenţa minţii împărţite, îndreptate toate împotriva lucrării de sfinţire a Duhului Sfânt.

Pavel, în Romani 7: 15-21, descrie lupta omului spiritual care trăieşte în Duhul împotriva omului carnal, care face ceea ce crede el că e bine.

Discernerea a ceea ce e fals

Cuvântul lui Dumnezeu este o sabie care poate despărţi chiar gândurile de pornirile inimii. Este o armă puternică în descoperirea spiritelor (demonilor) care acţionează prin imitarea persoanei reale, create de Dumnezeu. Noi îi putem cere duşmanului să-şi îndepărteze „masca”, lăsând persoana să-i vadă adevărata faţă. Prin aceasta munca lui e zădărnicită, iar persoana poate distinge adevărul.