Creștinul și imaginea de sine: privește-te cum te privește Dumnezeu

Ura de sine nu e modestie creștină

„Mă urăsc”, mi-a spus o femeie pe care o ajutam, în timp ce am început să lucrăm împreună cu Isus și să ne ocupăm de un trecut plin de experiențe ce i-au afectat imaginea de sine. Această femeie fusese concepută în afara căsătoriei de către niște părinți care și-ar fi dorit un fiu, nu o fiică. Mai mult decât atât, ea fusese tratată rău în mod regulat de-a lungul celor 35 de ani ai săi. Presupunând, așa cum o facem toți, că motivul respingerii sale de către adulții din viața sa a fost acela că ceva nu era în ordine cu ea, aceasta s-a interiorizat și a proiectat asupra ei ceea ce credea că era atitudinea părinților și a altor persoane mai în vârstă. 

Am auzit această poveste de sute de ori în ultimii treizeci de ani, de când am început să lucrez cu Isus în lucrarea de rugăciune pentru eliberarea captivilor (vezi Luca 4:18-19). 

Presupuneri greșite, care ne afectează viața

Și eu m-am confruntat cu ura de sine: am fost conceput în afara căsătoriei și am cunoscut încă din pântec sentimentul de respingere din partea unei femei care nu își dorea să fie însărcinată. Când am crescut, nu-mi plăcea cum arătam. Nu-mi plăcea numele meu. 

Uram viața, în ciuda faptului că îmi mergea relativ bine. Nu-mi puteam imagina cum cineva putea să mă placă, chiar și după ce m-am întors la Hristos, și nici că Isus m-ar iubi cu adevărat și că ar vrea să fac parte din marea Sa familie. Dar am ținut toate aceste gânduri bine ascunse. Toți cei care se urăsc fac la fel. 

Am și realizat câteva lucruri. Îi ajutam pe ceilalți, am condus grupul de tineret din biserica noastră, am obținut rezultate bune la sport în facultate, am obținut note bune de-a lungul școlii, m-am căsătorit, am devenit misionar, mi-am luat și doctoratul și m-am bucurat de o carieră de succes în predat și scris. Dar până pe la vârsta de 50 de ani, m-am tot urât și mi-am dorit să fi fost altcineva. 

Eu pierdeam o luptă cu vrăjmașul, fără chiar să știu că eram o victimă într-un război dintre Dumnezeu și Satana. 

Câteva cuvinte despre imaginea de sine

Lumea vorbește mult despre imaginea de sine și stima de sine. Îmbunătățirea imaginii de sine a oricărei persoane care se luptă cu sentimente de inadecvare, inferioritate și valoare de sine negativă, este un scop principal pentru toți consilierii psihologici. Acești consilieri petrec mult timp și depun mult efort pentru a-și ajuta clienții să aibă o părere mai bună despre ei. Cu toate acestea, adesea, eforturile lor nu au succes 100%. Există și un motiv pentru acest lucru: atunci când evaluează situația, încep prea de jos. Când ne agățăm de înțelegerea lumească a „felului de a fi uman”, privim oamenii drept niște animale mai răsărite, și nu putem să oferim decât un slab ajutor pentru o imagine de sine pozitivă. 

Dacă dorim să construim o imagine de sine cu adevărat solidă și pozitivă, trebuie să începem acolo unde începe Dumnezeu – cu oamenii după asemănarea Sa. Noi suntem capodoperele Sale, cea mai înaltă formă a creației Sale și singurii membri ai creației pe care El i-a răscumpărat. Aceste fapte ne vorbesc despre valoare. Avem un mare preț în ochii Creatorului și Susținătorului universului. Din acest punct putem începe să ne ocupăm de imaginea de sine. 

Dumnezeu are o părere bună despre noi. Tebuie să învățăm să fim de acord cu El. 

O realitate dincolo de realitatea noastră

Personal, cred că tot ce vedem la nivelul nostru uman are și o dimensiune spirituală pe care rareori o vedem. Există o altă realitate dincolo de realitatea în care trăim. Asta i-a arătat Dumnezeu lui Ilie când acesta a fost mâhnit că Izabela căuta să-l ucidă – erau alte șapte mii de bărbați în Israel, pe care Ilie nu putea să-i vadă că sunt încă credincioși (vezi 1 Împărați 19:18). Cu altă ocazie, când părea că Israelul nu avea nicio șansă să îi înfrângă pe sirieni, Dumnezeu i-a arătat poporului Său o altă realitate: „... muntele plin de cai și de care de foc” (2 Împărați 6:17). Aceasta era o altă realitate de care israeliții nu știau. 

Un eveniment foarte interesant pe această temă a avut loc atunci când profetul Balaam a fost confruntat de către măgărul său, care a văzut o barieră pe care profetul nu a văzut-o (vezi Numeri 22:22- 34). În cazul de față, animalul a fost cel care a observat realitatea lui Dumnezeu. Există multe astfel de exemple de-a lungul Bibliei. Noi le vedem ca pe niște miracole în realitatea umană. Eu le văd ca pe o parte a unei realități separate, realitatea lui Dumnezeu. Dumnezeu ne dă constant celor ce trăim în realitatea umană crâmpeie din realitatea Sa și ne invită să le facem cunoscute și altora. Perspectiva lui Dumnezeu asupra noastră este parte din realitatea Sa. Iar noi, pierduți în realitatea noastră umană, suntem adesea induși în eroare să credem că realitatea noastră este singura realitate care există – că perspectiva noastră asupra propriei persoane este cea corectă când, de fapt, Dumnezeu, din perspectiva Sa, poate ne vede cu totul diferit. 

Înainte de a ne naște 

Experiența în lucrul cu sute de clienți mi-a lăsat impresia clară că imaginea de sine poate fi afectată adesea înainte de a ne naște. Am menționat impactul pe care faptul că am fost conceput înainte ca părinții mei să se căsătorească l-a avut asupra mea. Scenariul sună cum că primele impresii pe care le-am perceput pe când mă aflam în pântecele mamei mele au fost date de sentimentul de respingere. Mama mea nu își dorea o sarcină la nouăsprezece ani, pe când avea planuri de a urma o carieră de asistentă medicală. Aceste planuri trebuiau întrerupte acum de o nuntă pe grabă. Aceasta a fost o respingere de înțeles a sarcinii, nu în mod specific o respingere a mea. 

Oamenii de știință ne spun că între a patra și a șasea săptămână de sacină, creierele noastre încep să înregistreze evenimentele ce au loc și sentimentele care se asociază acestora. La acea vreme înseamnă că aș fi conștientizat că în afara pântecelui se întâmpla ceva. Creierul meu a înregistrat atunci sentimentul de respingere. Dar ca făt în pântece, neavând posibilitatea de a distinge între sentimentul de respingere a unei sarcini și cel al respingerii persoanei mele, am resimțit cum că mama pe mine nu mă voia. Mai mult decât atât, într-un stil tipic infantil, am presupus că mama și tatăl meu știau ceea ce făceau respingându-mă. Nu mi-ar fi putut trece prin minte înainte de a mă naște sau la câțiva ani după nașterea mea că părinții mei aveau o problemă, nu eu. Astfel, am presupus că motivul respingerii pe care o resimțeam trebuia să se datoreze faptului că ceva nu era în regulă cu mine. Așa că m-am învinovățit pe mine pentru problema lor și am ajuns să-mi însușesc față de mine atitudinea care simțeam eu că este potrivită: respingerea propriei persoane. 

Mulți dintre cei pe care i-am slujit au lăsat impresia că au dezvoltat atitudini negative față de ei înșiși, precum și față de ceilalți înainte de a se naște. Ei au simțit că părinții lor se certau sau că tații lor erau violenți față de mamele lor sau că părinții lor își doreau un copil de sexul opus sau că nu își doreau să aibă copii. Oricare dintre acești factori pot să contribuie la dezvoltarea unei imagini de sine negative și la probleme comportamentale ulterioare, toate având rădăcini în perioada prenatală. 

Odată am lucrat cu o femeie la vreo treizeci și cinci de ani, care era îngrijorată de faptul că își pierdea controlul regulat atunci când își disciplina copiii. Ea mi-a spus că îi disciplina prea sever, după care se simțea teribil de vinovată. Pe perioada terapiei, ea a retrăit ceea ce indica a fi tentativa propriei mame de a o avorta în a treia lună de sarcină (lucru confirmat ulterior de către mama sa). Acest eveniment a fost înrădăcinat cu tărie în memoria sa, iar Isus a adus totul la suprafață. Astfel, ea a reușit să o ierte pe mama ei, iar de atunci nu a mai avut niciodată probleme cu disciplinarea prea severă a copiilor.

În plus față de aceste experiențe prenatale, mulți oameni au moștenit demoni a căror principală sarcină a fost să îi priveze de sentimentele pozitive față de propria persoană. Astfel de duhuri ar fi putut să pună stăpânire pe o familie prin strămoșii care au fost blestemați sau care s-au blestemat singuri, precum și prin cei care au depus anumite jurăminte. Posibil ca vreun strămoș să fi aparținut de o organizație ocultă și să fi participat la dedicări și ritualuri. Toate acestea i-au oferit Satanei drepturi în familia lor și, prin urmare, capacitatea de a transmite un simț al respingerii generațiilor ce au urmat.

În război 

Noi suntem în război, fie că o recunoaștem sau nu. Iar văjmașul nostru este foarte activ, căutând să ne împiedice să descoperim cine ar trebui să fim. Apostolul Pavel folosește următoarele cuvinte: „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești.” (Efeseni 6:12) 

Responsabilitatea noastră este de a înfrânge vrăjmașul în contextul nostru. Romani 6:20 spune astfel: „Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe Satana sub picioarele voastre.” 

Isus Și-a făcut partea ca Om împuternicit de Duhul Sfânt. Noi trebuie să ne facem partea ca oameni umpluți cu Duhul Sfânt. Noi avem mult mai multă putere decât Satana – după cum a demonstrat învingătorul nostru, Isus. Dar trebuie să învățăm cum și când să o folosim.

Înarmați și veghind mereu

Trebuie să ne încingem cu armura lui Dumnezeu. Pavel o spune foarte clar: „De aceea, luați toată armura lui Dumnezeu, ca să vă puteți împotrivi în ziua cea rea și să rămâneți în picioare...” (vezi Efeseni 6:13) 

Să ne încingem mijlocul cu adevărul, să ne îmbrăcăm cu platoșa neprihănirii, să avem picioarele încălțate cu râvna Evangheliei păcii și: „Pe deasupra tuturor acestora, luați scutul credinței, cu care veți putea stinge toate săgețile arzătoare ale celui rău. Luați și coiful mântuirii și sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu. Faceți în toată vremea, prin Duhul tot felul de rugăciuni și cereri. Vegheați la aceasta, cu toată stăruința și rugăciune pentru toți sfinții...” (Efeseni 6:16-18) 

Isus a stat întotdeauna de veghe. El știa cine este și cum să Își folosească puterea pentru a-l înfrânge pe vrăjmaș și pentru a le arăta dragostea Sa celor pe care acesta îi chinuia. Dumnezeu se așteaptă ca și noi să facem la fel.

Articol extras din cartea autorului Charles H. Kraft, „Satana se teme că tu îți vei descoperi adevărata identitate”. O poți cumpăra de aici: https://alfaomega.tv/librarie/slujind-trupul-lui-hristos/satana-se-teme-ca-tu-iti-vei-descoperi-adevarata-identitate-produs