
Bazele crestinismului - 10. Viitorul
Inapoi | Inainte |
Fiecare este interesat de viitor. Cărțile, atât cele bune, cât și cele rele, conțin relatări despre ceea ce cred oamenii că are să se întâmple. Oamenii de știință și liderii politici sunt întrebați despre ideilor lor legate de ceea ce are să se întâmple cu națiunea lor.
Oamenii au fost mereu anxioși în legătură cu viitorul, consultând frunzele de ceai, horoscopul, globurile de cristal și alte astfel de forme de „prezicere a norocului”. Într-o zi o femeie a venit alergând la mine, întrebând dacă îmi poate citi în palmă și să-mi spună viitorul. A fost destul de surprinsă când i-am zis că am o carte care mi-a zis viitorul – și care conține și viitorul ei! Apoi i-am dat o copie a Noului Testament.
Biblia este singura sursă adevărată de prezicere. Prin Cuvântul Lui, Dumnezeu ne-a dat nouă tot ceea ce avem nevoie să știm. Nu este nevoie să „citim” frunzele de ceai sau cărțile de tarot. De fapt, acestea și alte forme de „magie” sunt interzise de Dumnezeu.
Dacă te-ai întrebat de viitorul tău și despre ceea ce se va întâmpla când Isus va veni din nou, atunci vei fi interesat să studiezi această lecție. Vom studia despre judecățile viitoare și timpul revenirii lui Isus. Chiar și îngerii despre care am studiat în ultima lecție sunt interesați să știe când se va întoarce Domnul pe pământ. Să privim în Biblie și să vedem ce este scris despre viitorul nostru!
În această lecție veți studia despre...
- Răpirea credincioșilor
- Domnia pe Pământ a lui Dumnezeu
- Judecata celor necredincioși
Această lecție vă va ajuta să...
Explicați când și pentru cine va avea loc răpirea.
Definiți Mileniul și Judecata de la Marele Tron Alb de Judecată.
Priviți înainte spre așteptarea unei eternități cu Hristos.
RĂPIREA CREDINCIOȘILOR
Obiectivul 1. Descrieți și identificați evenimentele legate de revenirea lui Isus.
În lecția 5 am discutat despre revenirea lui Hristos. Un termen comun folosit ca să descrie unul dintre evenimentele legate de revenirea lui Isus este cuvântul „răpire”. Se referă la timpul când Isus va întâlni Biserica Lui în aer. Nimeni nu poate spune când va avea loc răpirea, doar Dumnezeu Tatăl știe. „Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.” (Matei 24:36)
Dar există semne care ne spun că răpirea se apropie. Isus a zis că exact înainte de revenirea Lui, la nivel mondial, oamenii vor suferi de boli, vor fi înșelătorii și violență. Vor apărea hristoși și profeți falși; vor exista cutremure, foamete și epidemie. Vor fi războaie și vești de războaie. Toate aceste semne prezentate în Matei 24 și Luca 21 se întâmplă în zilele noastre.
Totuși, nu totul este negativ. În ciuda vremurilor teribile, mulți oameni Îl vor căuta pe Domnul și Îl vor găsi. Ioel 2 : 28 – 29 ne vorbește despre aceasta! „După aceea voi turna Duhul Meu peste orice făptură; fiii şi fiicele voastre vor prooroci, bătrânii voştri vor visa visuri, şi tinerii voştri vor avea vedenii. Chiar şi peste robi şi peste roabe, voi turna Duhul Meu, în zilele acelea.”
Creștinii privesc și așteaptă cu bucurie răpirea. Cei care au murit vor învia, iar cei care sunt în viață vor fi schimbați. Totul va fi făcut pentru a-L întâlni pe Domnul în aer.
„Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi, într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi. Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire, şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire.” (1 Corinteni 15 : 51 – 53)
După răpire creștinii vor fi judecați și răsplătiți potrivit cu credincioșia lor față de Hristos. Apoi vor merge la nunta Mielului când Hristos, Mielul lui Dumnezeu, va întâmpina Biserica, mireasa Lui. „Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul, pe care-l va fi făcut când trăia în trup.” (2 Corinteni 5 : 10)
Știm că păcatele noastre au fost acoperite de sângele lui Isus și nu va trebui să răspundem pentru ele. Dar vom fi răsplătiți potrivit credincioșiei noastre. Când încercările ne apar în cale este bine să ne amintim nouă înșine că Domnul vede totul.
„Să ne bucurăm, să ne veselim, şi să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului; soţia Lui s-a pregătit, şi i s-a dat să se îmbrace cu in subţire, strălucitor, şi curat.” -(Inul subţire sunt faptele neprihănite ale sfinţilor.) Apoi mi-a zis: „Scrie: Ferice de cei chemaţi la ospăţul nunţii Mielului!” Apoi mi-a zis: „Acestea sunt adevăratele cuvinte ale lui Dumnezeu!” (Apocalipsa 19 : 7 – 9)
Temă pentru voi
1. Potrivit cu 1 Tesaloniceni 4 : 16 – 17 care din următoarele enunțuri sunt ADEVĂRATE?
a) Când va suna trâmbița toți cei morți vor învia.
b) Domnul va veni pe Pământ și va judeca pe cei păcătoși în acea perioadă.
c) Cei care au murit crezând în Hristos vor învia pentru viață.
d) Toți credincioșii, cei morți și cei vii, vor fi luați ca să fie cu Domnul pentru eternitate.
2. Ce semn vezi în lumea de azi care te încurajează să crezi că venirea Domnului este aproape?
............................................................................................................................
DOMNIA PE PĂMÂNT A LUI ISUS
Obiectivul 2. Recunoașteți evenimentele care definesc termenul creștin „mileniu”.
Domnul se va întoarce cu poporul Lui ca să domnească pe Pământ timp de 1000 de ani. Această perioadă de timp a fost numită „mileniu” (din latinescul millenium care înseamnă o mie). Biblia vorbește despre această eră ca fiind un timp de mare bucurie și pace pe Pământ. Iuda, versetul 14 spune: „Iată că a venit Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Săi...”
„Fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte n-are nici o putere; ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos, şi vor împărăţi cu El o mie de ani” (Apocalipsa 20 : 6)
„Atunci lupul va locui împreună cu mielul, şi pardosul se va culca împreună cu iedul; viţelul, puiul de leu, şi vitele îngrăşate, vor fi împreună, şi le va mâna un copilaş...” (Isaia 11 : 6)
Temă pentru voi
3. Încercuiți litera din fața fiecărui enunț care completează corect propoziția. Mileniul din biblie se referă la... a) domnia pe Pământ a lui Isus timp de o mie de ani.
b) un timp de pace și bucurie.
c) toți credincioșii care vor domni pe Pământ împreună cu Hristos.
JUDECATA CELOR NECREDINCIOȘI
Obiectivul 3. Definiți Marele Tron Alb de Judecată
După ce Isus va domni timp de o mie de ani, necredincioșii cei morți vor învia pentru a sta în fața lui Dumnezeu la judecată. Apoi Satana, îngerii Lui și toți cei neascultători și răi vor fi aruncați în iad. Această judecată este numită Marele Tron Alb de Judecată. Câteva versete din Apocalipsa 20 ne spun de ce se numește astfel.
„Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb, şi pe Cel ce şedea pe el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui, şi nu s-a mai găsit loc pentru ele. Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea. Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui. Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc.” (Apocalipsa 20 : 11 – 15)
Cei ale căror nume sunt scrise în Cartea Vieții sunt credincioșii în Hristos. Ei nu au pentru ce să le fie teamă pentru că ei vor fi cu Hristos pentru totdeauna. Apocalipsa 21 : 2 – 3 ne spune ce a văzut Ioan într-o vedenie:
„Şi eu am văzut coborându-se din cer de la Dumnezeu, cetatea Sfântă, noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei. Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie, şi zicea: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor.”
După judecata Marelui Tron Alb, copiii lui Dumnezeu vor fi cu El. El va pregăti pentru ei un cer nou și un pământ nou. „El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.” (Apocalipsa 21 : 4)
Temă pentru voi
4. Cel ce …................................. aceste lucruri, zice: „....................................................” Amin! …..............., Doamne Isuse!
5. Completați propoziția următoare. Eternitatea cu Dumnezeu va fi...
a) un timp de amintire a păcatelor noastre din trecut și de căință pentru acestea.
b) un timp de bucurie și de trăire cu Dumnezeu pentru totdeauna.
Verificați-vă răspunsurile
1. a) Adevărat
d) Adevărat
2. Răspunsul vostru. Ar putea fi vorba despre turnarea Duhului Sfânt; despre mulți oameni care se întorc la Domnul sau despre predicarea Evangheliei până la marginile pământului.
3. Toate literele trebuie încercuite, pentru că fiecare răspuns este corect.
4. adeverește, „Da, eu vin curând”, vino.
5. b) un timp de bucurie și de trăire cu Dumnezeu pentru totdeauna