
Dumnezeu vorbește prin gânduri persistente | Florin Dan
„… Lăsaţi-vă transformaţi prin reînnoirea gândirii voastre, ca să puteţi discerne voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută şi desăvârşită”. (Romani 12:2)
Odată deveniți copiii Lui, în viața noastră începe să aibă loc metanoia, schimbarea minții. Gândirea noastră începe să fie gândirea lui Hristos, iar Dumnezeu începe să ne vorbească și la nivelul minții.
Prin anul 2012, am avut provocări foarte mari în viața de slujire, legat de biserică și de organizația din care făceam parte atunci. Am auzit despre o Școală Bblică din Statele Unite, Christ for the Nations, din Dallas, statul Texas. Din momentul acela, Dumnezeu a fixat în mintea mea ideea că trebuie să ajung acolo.
Însă aveam un impediment. Soția mea, Lidia, nu dorea să plece din România. Iubește țara în care s-a născut, îi place să locuiască aici. Și am zis: „Doamne, dacă e voia Ta să ajung în SUA, sunt sigur că o vei convinge pe Lidia.”
Neavând finanțe, știam că la școală va trebui să accesăm o bursă. M-am rugat, punând două semne: „Doamne, dacă e voia Ta, întâi s-o lămurești pe Lidia și în al doilea rând, să primim amândoi bursa acolo.” Trebuie să menționez că aveam nevoie de două burse: una de școlarizare, care era mai mare, și una de cazare.
Bineînțeles, primul pas l-am trecut, Lidia a acceptat să facem demersurile pentru a ne înscrie. E un proces complicat. Surpriza noastră a fost că am primit amândoi burse de școlarizare, iar eu am primit și pentru cazare. Astfel că ne-am dus în America cu toată familia.
Ce am vrut să scot în evidență este că atunci când Dumnezeu mi-a fixat în mintea mea ideea aceasta, nu a fost o dorință. Cu toate că nu cred că există vreun tânăr care să nu-și dorească să ajungă în Statele Unite. Se crede că acolo umblă câinii cu covrigi în coadă.
Trebuia să las în urmă o viață de slujire. Știam că mergem pentru un an de zile. Dar și acum îmi duc aminte, când am fost la Christ for the Nations, am avut o vizită din partea familiei Tudor și Mirela Pețan. Sora Mirela mi-a spus: „Dumnezeu v-a adus aici pentru un an de zile, a văzut că erați prea obosiți, prea atacați, v-a adus la relaxare, cumva să vă odihniți.”
Dumnezeu vorbește și prin oameni, iar noi am înțeles că trebuia să plecăm. A fost pentru noi ca un an sabatic, de odihnă din punct de vedere al slujirii, dar a fost și o perioadă în care ne-am reorientat, am primit multă revelație, am cunoscut multe lucruri, Dumnezeu ne-a surprins într-un mod extraordinar.
Țin minte că înainte să plecăm s-a rugat pentru noi familia Mihăilescu, din București. Peste o săptămână aveam programat zborul, eram la Rugul aprins și sora Lidia Mihăilescu a avut un cuvânt profetic: „Dumnezeu va purta de grijă în așa fel încât să nu duceți lipsă de pâine.” Pentru noi era o problemă să ajungem acolo, nu aveam niciun venit. De hrana noastră trebuia să se ocupe cineva. Trebuie să vă spun că, în cele 11 luni cât am stat în America, cred că am cumpărat o singură pâine. În rest, Dumnezeu s-a îngrijit de acest aspect, pentru că am crezut cuvântul primit.
Pentru noi a fost o surpriză, fiindcă am plecat doar cu banii primiți după ce am vândut mașina. O vândusem ca să cumpărăm cele patru bilete pentru toată familia, și erau scumpe în luna august. După ce le-am achiziționat, am rămas cu puțini bani, însă Dumnezeu ne-a purtat de grijă. Când am venit înapoi din Statele Unite am avut bani să ne cumpărăm altă mașină. În concluzie, Dumnezeu vorbește în fel și fel, important e ca omul să ia seama.
Interviu redat și în emisiunea „Dumnezeu vorbește!”, un program în care creștini obișnuiți ne povestesc despre modul în care Dumnezeu li s-a revelat și le-a vorbit în momente-cheie ale vieții lor. Toate episoadele pot fi urmărite în fiecare zi pe canalul Alfa Omega TV, la fel și pe canalul YouTube „Alfa Omega TV” (https://youtube.com/playlist?list=PL6Ez8K2zH4StbCiR3uY8aDDnOrT3qtNTk).
Articolul a fost publicat și în revista Alfa Omega TV Magazin (anul 11, nr. V), din septembrie-octombrie 2021, cu tema „Dumnezeu vorbește”. Mai multe despre revistă și despre cum te poți abona: https://alfaomega.tv/revista