
Dumnezeu i-a spus exact ce gândeau și ce făceau copiii ei | Elena Racolța
Soție și mamă a 7 copii, Elena Racolța, din Brezoi, județul Vâlcea, ne împărtășește despre modul în care Dumnezeu îi spunea exact cu ce se confruntau copiii ei.
Pentru noi, rugăciunea este totul. Doar prin rugăciune am putut birui în viață. Iar în urma rugăciunilor, Dumnezeu ne vorbește. De exemplu, chiar de curând am trecut prin momente mai grele cu copiii noștri mai tineri și ne-am rugat Domnului, iar El mi-a arătat prin vise de noapte gândurile pe care le aveau. Astfel am putut interveni la momentul oportun ca să nu o ia într-o direcție greșită.
Una dintre fetele noastre nu a vrut să se înscrie la facultate în România după ce a terminat liceul, voia să plece în Anglia împreună cu cineva. Ne-am rugat Domnului pentru ea fără ca ea să ne fi spus planul ei. Într-o noapte, Dumnezeu ne-a descoperit dorința ei, apoi am discutat cu ea și am întrebat-o dacă se gândește să plece în Anglia. I-am spus exact ce mi-a spus Domnul și a confirmat tot.
E numai una dintre descoperirile pe care ni le face Dumnezeu despre copiii noștri. De multe ori, copiii veneau și mă întrebau: „Dar cine ți-a spus acest lucru?”, iar eu le răspundeam: „Am un Tată sus, în Cer, cu care vorbesc. Dacă nu vă văd și dacă nu pot veni după voi fiindcă sunt în scaun cu rotile, totuși Dumnezeu este cu voi oriunde mergeți. Pentru că v-am încredințat în mâna Domnului, El vă poartă pașii și îmi spune exact ce faceți. Unul dintre băieți, care s-a căsătorit de curând, mi-a spus că, la un moment dat, s-au vorbit între ei să nu mai discute despre planurile lor în casă, ca nu cumva să aud ce au de gând. Apoi mi-a zis că atunci când au aflat că Dumnezeu îmi descoperă, de fapt, au hotărât să vină să îmi spună imediat când făceau ceva greșit, ca să nu îi confrunt eu după ce îmi arăta Domnul în vis.
Aș putea împărtăși mai multe experiențe, dar nu le-am notat pe toate. Doresc să vă mai spun că am avut o descoperire despre închiderea bisericilor, și ne așteptam să vină o prigoană. Însă a apărut COVID-ul, s-au închis bisericile, și atunci am înțeles adevărata semnificație. Dumnezeu mi-a mai descoperit că vor fi multe încercări peste țara noastră, și le vedem întâmplându-se sub ochii noștri.
N. red. Dumnezeu vrea să ne împărtășească planurile Lui pentru viețile noastre și ne avertizează cu privire la anumite evenimente, dar e necesar ca noi să aprofundăm relația cu El în fiecare zi.
Dacă vrei să-ți consolidezi relația cu Dumnezeu și să-L cunoști mai bine, vizitează secțiunea „Intimitate cu Dumnezeu”, de pe site-ul alfaomega.tv: https://alfaomega.tv/viata-spirituala/intimitate-cu-dumnezeu
Articolul a fost publicat inițial în revista Alfa Omega TV Magazin (anul 11, nr. V), din septembrie-octombrie 2021, cu tema „Dumnezeu vorbește”. Mai multe despre revistă și despre cum te poți abona: https://alfaomega.tv/revista