Închinarea este unul din pilonii bisericii

(Cristian Barbosu, pastor, Biserica „Harvest” - Arad)

Închinarea nu trebuie să lipsească din viața slujitorului lui Dumnezeu, iar fără o viață de închinare, slujirea este ineficientă.

Închinarea nu e doar melodie. Închinarea nu vine din instinct. Închinarea nu e program religios. Cei din laudă și închinare, la Biserica „Harvest” din Arad, nu îi duc pe oameni în cântare, ci în închinare. Adică nu doar de pe buze, ci din inimă. Nu doar din minte, ci din adâncul sufletului tău. Dacă nu observi că ceva se mișcă în tine, că îl duci pe om acolo, cântarea rămâne doar o armonie pe note. Și nu cred că asta vrea Dumnezeu. Până la urmă, Dumnezeu vrea inima noastră.

Dacă ne uităm în Psalmi, e clar că David își varsă inima înaintea Domnului, nu e doar ceva sec, structurat, cântat. Înțeleg aspectele profesionale, dar închinarea trebuie să fie mai mult decât o performanță profesionistă undeva într-o biserică.

Petru, la un moment dat, i-a spus lui Isus: „Doamne, învață-ne să ne rugăm”. Așa cum trebuie să învățăm să ne rugăm, trebuie să învățăm să ne închinăm. În bisericile creștine din România închinarea e o provocare pentru că a ajuns un fel de umplutură - „hai să mai facem un program...”

Articolul a fost publicat în revista Alfa Omega TV Magazin (anul 15, nr. 2), din martie - iunie 2025, cu tema „Vremuri de restaurare”. Mai multe despre revistă și despre cum te poți abona: https://alfaomega.tv/revista