Cum poți auzi vocea lui Dumnezeu?
Ce am de gând să fac cu restul vieții mele? Spre ce școală ar trebui să mă îndrept? Să accept locul acesta de muncă sau să aștept altul mai bun? Cu cine să mă căsătoresc?… Viața este un șir nesfârșit de alegeri. Cum putem fi siguri că alegerile pe care le facem sunt corecte? Ar trebui să ne ghidăm după horoscoape, să consultăm experții sau să ne bizuim pur și simplu pe instinctul nostru? Ar trebui să căutăm în stele sau să-L căutăm pe Cel ce a creat stelele?
Cineva făcuse la un moment dat o afirmație cu privire la un articol publicat undeva, spunând: „Articolul acesta este tipic multor cărți pe care le-am citit. Toți vorbesc despre faptul că trebuie să facem ceea ce Duhul Sfânt ne vorbește, dar cum putem recunoaște vocea lui Dumnezeu?”
Vestea bună este că Dumnezeu dorește să ne vorbească și putem știi cum să discernem vocea Lui.
Dumnezeu dorește să aibă părtășie și să comunice cu noi. Este o comunicare în ambele sensuri. De ce? Deoarece nu poți vorbi despre o relație dacă nu există un dialog adevărat. Cum putem ajunge să cunoaștem o persoană? Comunicând cu ea! Vorbindu-i și ascultând-o. La fel este și în relația noastră cu Dumnezeu. El vorbește, noi ascultăm. Când noi vorbim, El ne ascultă.
Dumnezeu ne iubește atât de mult încât L-a trimis pe Fiul Său ca să moară pentru noi, pentru ca prin Isus să restaureze părtășia cu noi. În cartea Evrei vedem cum putem intra în prezența lui Dumnezeu, „… fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul Preasfânt, pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El” (Evrei 10:19-20a). El dorește de asemenea să fim împliniți, binecuvântați și să propășim în planul pe care-L are cu viețile noastre – pentru ca noi să fim reflexia dragostei și binecuvântării Sale pe pământ. În Ieremia 29:11 Domnul subliniază foarte clar intențiile Lui pentru tine și pentru mine: „Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.”
În Geneza 3:8a vedem că „...au auzit glasul Domnului Dumnezeu care umbla prin grădină în răcoarea zilei...” Acesta este modul în care Dumnezeu dorește și astăzi să Se relaționeze la noi. Este dorința Lui să umble și să comunice cu copiii Lui.
El dorește să ne vorbească. Și dorește totodată să ne asculte atunci când Îi vorbim.
O altă veste bună este că putem să-I auzim vocea. Biblia, scrisoarea de dragoste a lui Dumnezeu pentru omenire, arată cât se poate de clar faptul că noi am fost creați să comunicăm cu El. Isus ne spune în Ioan 10:27: „Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine.”
Cum poți știi să iei deciziile corecte în viață? O întrebare cât se poate de obișnuită, nu-i așa?
Noi, copiii lui Dumnezeu, nu trebuie să umblăm de ca și cum nu știm încotro s-o apucăm. Noi avem încredere în faptul că auzim vocea lui Dumnezeu. Apostolul Pavel spune următorul lucru în Romani 8:14: „Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.” Reciproca acestui verset este următoarea: dacă suntem copii ai lui Dumnezeu, dacă suntem născuți din nou, noi vom fi conduși de Duhul.
O asigurare în plus a acestei promisiunii o găsim în Psalmul 37:23 și 24: „Domnul întăreşte paşii omului, când Îi place calea lui (a celui neprihănit, născut din nou); dacă se întâmplă să cadă, nu este doborât de tot, căci Domnul îl apucă de mână.” Domnul ne rânduie pașii, și chiar și atunci când dăm greș, dacă dorința noastră sinceră este de a face voia Lui, El ne va ridica oferindu-ne încă o șansă.
Necesită timp să înveți să discerni vocea lui Dumnezeu, fiind cea mai dificilă parte a procesului – și acest lucru implică o inimă smerită. Ieremia 29:12-13 spune: „Voi Mă veţi chema şi veţi pleca; Mă veţi ruga, şi vă voi asculta. Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima.”
Nu putem avea pretenții de la Dumnezeul Atotputernic. Nu putem arăta cu pumnul spre cer spunând: „Ei bine, Doamne, acum vreau să-Ți aud glasul.” Putem însă să cerem, să căutăm și să batem, iar Biblia promite că Dumnezeu ne va deschide ușa. Dumnezeu Se descoperă celor ce-L caută cu o inimă smerită.
Autorul cărții Proverbe descrie modul în care gândurile și intențiile noastre se aliniază la voia lui Dumnezeu, atunci când ne supunem cu totul Domnului. „Încredinţează-ţi lucrările în mâna Domnului [dedică-le Domnului și încrede-te pe deplin în El pentru ele; El îți va alinia gândurile astfel încât să corespundă voii Sale]şi îţi vor izbuti planurile” (Proverbe 16:3, Biblia amplificată).
Atunci când Îl căutăm cu umilintă, Domnul ni Se descoperă, și prin noi Se descoperă și altora. Pasajul binecunoscut din Proverbe 3 clarifică mult mai bine acest lucru: „Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările.”
Sunt trei voci diferite pe care le putem auzi. Știind acum că putem auzi vocea lui Dumnezeu, trebuie să fim alertați de faptul că în urechile noastre mai pot răsuna și alte voci. Cele trei voci pe care le putem auzi sunt: vocea lui Dumnezeu, vocea firii noastre pământești și vocea diavolului. Isus ne spune însă în Ioan 10:4b și 5 că „oile merg după el, pentru că îi cunosc glasul. Nu merg deloc după un străin; ci fug de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor.”
Autorul cărții Epistolei către Evrei ne spune că noi putem să ne antrenăm urechea pentru a recunoaște vocea lui Dumnezeu în mulțimea celorlalte zgomote. „Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a căror judecată s-a deprins, prin întrebuinţare, să deosebească binele şi răul.” Numai prin antrenament și prin îndeletnicire vom fi în stare să discernem dacă ceea ce auzim este de la Dumnezeu, din firea noastră sau de la diavol.
Isaia 30:21 spune: „Urechile tale vor auzi după tine glasul care va zice: "Iată drumul, mergeţi pe el!", când veţi voi să vă mai abateţi la dreapta sau la stânga.”
Prin urmare, Dumnezeu vorbește, iar tu Îi poți auzi vocea; trebuie însă să fii atent – mai ales dacă ești de curând pe calea credinței – să poți confirma în mod obiectiv că ești călăuzit de vocea Duhului Sfânt și nu de altă voce. Firea noastră e în stare să strige foarte tare (mai ales atunci când suntem sub presiune sau când dorim foarte mult ceva anume). Iar diavolul este tatăl minicunilor – cel mai mare înșelător.
Cum putem așadar să recunoaștem vocea lui Dumnezeu? Biblia ne oferă șapte filtre fundamentale prin care poți judeca ceea ce auzi. Trebuie să examinăm cu foarte mare atenție gândurile și intențiile inimii noastre – cât și cuvintele oamenilor evlavioși care pot avea o mare influență asupra noastră – folosind aceste șapte filtre:
- Scriptura: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună” (2 Timotei 3:16, 17).
- Duhul Sfânt care vorbește inimilor noastre: „Dar iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel, după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu. Şi nu vor mai învăţa fiecare pe vecinul sau pe fratele său, zicând: ‘Cunoaşte pe Domnul!’, căci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare dintre ei” (Evrei 8:10, 11).
- Profeția (cuvânt de cunoștință, cuvânt de înțelepciune, profeție personală): „Nu stingeţi Duhul. Nu dispreţuiţi prorociile. Ci cercetaţi toate lucrurile şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5:19-21).
- Sfat dumnezeiesc: „Când nu este chibzuinţă, poporul cade; dar biruinţa vine prin marele număr de sfetnici” (Proverbe 11:14).
- Confirmare: „Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori” (Matei 18:16).
- Pacea lui Dumnezeu: „Pacea lui Hristos, la care aţi fost chemaţi, ca să alcătuiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre, şi fiţi recunoscători.”
- Circumstanțe/Vremea potrivită: „După aceea Pavel a plecat din Atena şi s-a dus la Corint. Acolo a găsit pe un iudeu, numit Acuila, de neam din Pont, venit de curând din Italia, cu nevasta sa, Priscila, deoarece Claudiu poruncise ca toţi iudeii să plece din Roma. A venit la ei. Şi, fiindcă avea acelaşi meşteşug, a rămas la ei şi lucrau: meseria lor era facerea corturilor” (Fapte 18:1-3 – relația dintre Pavel, Aquila și Priscila – circumstanțele au favorizat închegarea acestei relații – a devenit una dintre cele mai importante strategii de parteneriat din cartea Faptele Apostolilor).
De multe ori Domnul va confirma direcția Sa prin trei, patru sau mai multe dintre aceste filtre – mai ales atunci când suntem pe cale să luăm o decizie importantă pentru viață.
Deciziile mari necesită rugăciuni multe. Altfel spus, pe măsură ce ne smerim înaintea Domnului, căutăm călăuzirea Lui pentru viețile noastre, Păstorul cel Bun va fi credincios să ne conducă „pe cărări drepte, din pricina Numelui Său” (Psalmul 23:3).
Mai multe articole similare: http://alfaomega.tv/viata-spirituala