Trăim în funcție de imaginea pe care o avem despre Dumnezeu

Ascultaţi ce scrie Pavel în Noul Testament:

„În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi; fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gândiri deşarte şi inima lor fără pricepere s-a întunecat” (Romani 1:20-21)

Observaţi că ei nu L-au glorificat ca Dumnezeu. Copiii lui Israel au recunoscut eliberarea făcută de Iehova, dar nu I-au dat onoarea, reverenţa şi cinstea pe care le merita. Ei bine, situaţia nu s-a schimbat mult, priviţi ce spune Pavel despre oamenii din timpul Noului Testament, care nu-I dăruiau lui Dumnezeu reverenţa cuvenită:

„...şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare”. (Romani 1:23)

Suntem din nou martorii diminuării imaginii pline de slavă a lui Dumnezeu, de data aceasta nu sub forma unui viţel, ci în imaginea omului coruptibil. În vreme ce poporul Israel era înconjurat de o societate care se închina imaginilor de aur sub forma animalelor şi insectelor, biserica din vremurile noastre trăieşte în mijlocul unei culturi care se închină omului.

Pe tot parcursul ultimilor ani, mi-a revenit constant în minte următoarea frază:

Noi L-am slujit pe Dumnezeu după imaginea pe care ne-am format-o despre El.

În călătoriile mele la sute de biserici, am întâlnit această mentalitate care reduce imaginea şi gloria lui Dumnezeu la imaginea omului coruptibil invadând biserica.

Sunt oameni care se grăbesc să-L recunoască pe Isus ca Salvator, Vindecător şi Eliberator. Cu gurile lor Îl recunosc ca Domn, dar reduc slava Sa la nivelul omului coruptibil, prin acţiunile pe care le fac şi prin atitudinile inimii lor.

Ei spun: „Dumnezeu este Prietenul meu; El îmi înţelege inima”. Este adevărat că Dumnezeu ne înţelege inimile chiar mai bine decât ni le putem înţelege noi înşine. Dar acest comentariu se face de cele mai multe ori ca o justificare a acţiunilor care contrazic legământul Său. Adevărul este că ei sunt neascultători de Cuvântul lui Dumnezeu. Eu am găsit în Scriptură o singură categorie de oameni pe care Dumnezeu îi numeşte prietenii Săi: aceia care tremură la Cuvântul Său şi în prezenţa Sa, grăbindu-se să asculte, fără a lua în considerare preţul pe care trebuie să-l plătească.

Prin urmare, El nu primeşte onoarea şi reverenţa pe care le merită. Altfel ei L-ar asculta imediat. Cu buzele Îl onorează, dar frica pe care o arată este învăţată după poruncile omeneşti. Ei au filtrat Cuvântul lui Dumnezeu şi poruncile Sale prin gândirea lor influenţată de cultura în care trăiesc. Imaginea despre gloria Sa este formată după percepţiile lor limitate, mai degrabă decât după adevărata Sa imagine, revelată prin Cuvântul Său cel viu.

Aceasta îi face pe aceşti oameni să se hazardeze în a critica autoritatea, aşa cum se obişnuieşte în societate. Noi avem programe de televiziune cu spectacole în care se vorbeşte în mod constant împotriva autorităţii. Mass-media batjocoreşte conducerea şi-i înalţă pe cei rătăciţi şi rebeli. Dar cum procedăm când conducerea este într-adevăr coruptă? Ce are Dumnezeu de spus în această privinţă? El spune: „...Pe mai marele norodului tău să nu-l grăieşti de rău” (Faptele Apostolilor 23:5). Totuşi noi presupunem că Dumnezeu ne îngăduie să criticăm conducerea coruptă, deoarece am redus atitudinea Sa la nivelul celei existente în societatea noastră, făcându-L pe El asemenea omului coruptibil. Acest lucru se petrece chiar şi în biserici.

Am auzit conducători de biserici justificând un divorţ prin cuvintele: „Dumnezeu mă vrea fericit”. Ei cred că fericirea lor are prioritate faţă de ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu şi de legământul încheiat cu El.

Un lider al unei biserici mi-a spus odată: „John, am hotărât să divorţez de soţia mea pentru că nu ne-am înţeles pe parcursul ultimilor optsprezece ani. Nu ne uităm la filme împreună, nu ne distrăm. Ştii că-l iubesc pe Isus, iar dacă nu procedez corect, El îmi va arăta”. De ce ne-ar acorda Dumnezeu o audienţă privată, când noi ignorăm ceea ce El ne-a spus deja?

Aceşti indivizi vor într-un fel să distorsioneze cuvintele lui Isus pentru a justifica excepţia care o fac pentru ei. Este ca şi cum El ar spune: „Când am amintit în Cuvântul Meu că urăsc divorţul, nu m-am referit la tine. Vreau ca tu să fii fericit şi să ai un partener cu care să te distrezi. Dă-i drumul şi divorţează. Dacă este greşit, te vei putea pocăi mai târziu”.

De fapt acesta este modul de gândire al societăţii noastre. Cuvintele noastre nepronunţate spun ceva de genul: „Pentru alţii lucrurile sunt fie negre, fie albe, pentru mine însă sunt totdeauna gri. Un lucru este greşit în cazul altora, nu şi în cazul meu. Eu fac întotdeauna excepţie, când ascultarea mă împiedică să mă simt în elementul meu!”

Când acest lucru se întâmplă la nivel personal, se va manifesta şi la nivel de grup. Nu este de mirare că în biserică gloria lui Dumnezeu este redusă la nivelul omului coruptibil – începând cu vieţile personale ale conducătorilor bisericii şi terminând cu mesajele predicate de la amvon.

Ce fel de mesaj transmite adunării această diminuare a gloriei lui Dumnezeu? Acesta s-ar putea rezuma în cuvintele: „Dumnezeu nu ia în serios ceea ce afirmă”. Apoi ne întrebăm de ce păcatul se răspândeşte atât de repede şi frica de Domnul dispare. Nu este de mirare că păcătoşii stau pasivi pe scaunele bisericii, fără a fi convinşi de predicile noastre. Nu este de mirare că bisericile noastre, care se bazează pe „Biblie”, sunt lipsite de entuziasm, iar văduvele, orfanii, oamenii aflaţi în închisoare şi bolnavii sunt neglijaţi de către cei credincioşi.

Adesea mesajele pe care le-am predicat timp de douăzeci de ani de la amvoane şi pe calea undelor au creat imaginea unui Dumnezeu „dulce, aflat în cer”, a cărui singură dorinţă este aceea de a ne dărui tot ce dorim şi când dorim. Această atitudine a înlocuit ascultarea cu alte raţiuni egoiste. Părinţii care-şi educă copiii în acest fel vor sfârşi prin a avea copii răsfăţaţi care nu vor manifesta un adevărat respect faţă de autoritate, mai ales în situaţiile când nu obţin ce vor şi când vor. Lipsa lor de reverenţă faţă de autoritate îi fac să se simtă cu uşurinţă ofensaţi de Dumnezeu.

Cum mai poate fi restaurată reverenţa, când am distorsionat atât de grav gloria Sa? Cum poate birui ascultarea, când neascultarea şi răzvrătirea au devenit o normă? Dumnezeu va pune o teamă sfântă în poporul Său şi-i va întoarce la El pe aceia care Îi vor da adevărata slavă şi onoare pe care El este atât de vrednic să le primească. El a promis: „Dar cât este de adevărat că Eu sunt viu şi că slava Domnului va umplea tot pământul” (Numeri 14:21).

Material extras din cartea „Frica de Domnul” de John Bevere.