De la rușine la restaurare | Mărturia Georgianei Drăgan

Mărturia Georgianei Drăgan Moldoveanu, din cadrul conferinței „Femei ale destinului”, de la Mamaia, din iulie 2020

Georgiana Drăgan Moldoveanu este numele meu și lucrarea pe care o fac acum, prin harul lui Dumnezeu, este de a ajuta fete dependente de droguri. Sunt director la centrul de fete House of Joy, centru de fete care aparține de organizația Teen Challenge din România, deschis în anul 2015. 

Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am harul să pot face acum această lucrare. Am ajuns să fac asta pentru că, la rândul meu, am trecut prin suferința consumului și a dependenței de droguri... Încă din copilărie am trecut prin niște experiențe care m-au traumatizat dar, în același timp, suferințele acestea m-au adus până în punctul în care L-am cunoscut pe Dumnezeu. 

Am crescut în București, într-o familie cu probleme; tatăl meu consuma foarte mult alcool și, din păcate, eu și fratele meu cu un an mai mare decât mine a trebuit să vedem lacrimile din ochii mamei mele pe toată perioada copilăriei. Asta se întâmpla aproape în fiecare zi, atunci când tatăl meu venea băut de la muncă și țipa la ea, era foarte violent și o bătea, de cele mai multe ori fără niciun motiv real. Avea momente în care ne dădea afară din casă pe toți și ajungeam să dormim pe scara blocului sau la vecini.

„Am crescut cu  un sentiment de rușine.”

Am crescut cu sentimentul acesta de rușine, pentru că toți vecinii și cei din cartier mă stigmatizau, considerând că fac parte dintr-o familie degenerată, cu un tată alcoolic. Încă din perioada copilăriei, îmi aduc aminte că întotdeauna spuneau că eu și fratele meu vom ajunge niște nenorociți, ca tatăl nostru. Gândul acesta m-a urmărit întotdeauna. Am încercat din răsputeri să compensez faptul că m-am născut și am copilărit în familia aceasta, prin faptul că învățăm foarte bine la școală, tot timpul am avut rezultate și, cumva, încercam să îmi iau identitatea din lucrul acesta. 

În același timp, au fost anumite lucruri din identitatea mea care, încet-încet, s-au frânt. La vârsta de 13 ani, fiind într-o vacanță de vară la bunica mea, am ajuns să fiu abuzată în grup de patru dintre prietenii fratelui meu. După experiența aceasta, m-am uitat în oglindă și am început să mă urăsc din toată inima și nu îmi dădeam seama de ce a trebuit să trec prin aceasta. Cumva, mă consideram vinovată și credeam că e ceva cu mine care întotdeauna îi va determina pe alții să îmi facă rău și să mă urască. Din acel moment, am început să fac lucruri din ce în ce mai grave, pentru vârsta pe care o aveam. Fiind într-un anturaj nepotrivit, am început să fumez - inițial țigări normale. Apoi, am început să consum foarte mult alcool. Simțeam întotdeauna o nevoie de a-mi suprima durerea, de a evada din realitate și căutam tot felul de surogate. 

Când am crescut, am început să intru în tot felul de relații nepotrivite. Una dintre ele s-a întâmplat când aveam 17 ani. Am crezut că este dragostea vieții mele însă, din păcate, a fost un băiat care m-a snopit în bătaie și m-a umilit în toate felurile posibile. În cele din urmă, m-a lăsat gravidă și, pentru că eram foarte panicată de ideea de a avea un copil cu el, am ajuns să fac și avort, lucru pe care l-am regretat mulți ani. În cele din urmă, Dumnezeu m-a restaurat, dar am trecut prin această durere care m-a marcat și mai tare. 

Am ajuns până la punctul în care nu mă mai consideram demnă de nimic, nu consideram că sunt demnă să fiu iubită, să mă căsătoresc cu cineva. Pe la vârsta de 19 ani, după ce m-am despărțit în cele din urmă de acel băiat, am întâlnit un alt băiat. El fusese consumator de heroină, dar când noi ne-am cunoscut, nu se mai droga. M-am îndrăgostit nebunește de el, avea un dar de a ma complimenta și de a mă face să par cea mai frumoasă femeie de pe pământ. Atunci am crezut că am găsit dragostea vieții mele, că există șanse și pentru mine să mă căsătoresc și să am o viață frumoasă.

Nimeni nu își dorește să ajungă dependent

Inițial, povestea noastră a fost una superbă și aveam planuri mari împreună. El era student la medicină, eu eram studentă în cadrul școlii sanitare. Cred că aveam 4-5 luni de când eram împreună, când tatăl lui a murit de cancer și în momentul acela, băiatul acesta s-a reapucat să consume heroină. Eu nu l-am părăsit când a reînceput să facă asta, pentru că îl iubeam mult. M-am gândit că trebuie să rămân alături de el, pentru că din dragoste pentru mine se va schimba și că, prin susținerea mea, el va ajunge să se lase din nou. Nu a fost așa. Am început să mă droghez și eu împreună cu el, ulterior și fratele meu. Fratele meu era cadru militar în cadrul SRI și, intrând în anturajul nostru, a început să se drogheze împreună cu noi. 

Inițial, când un tânăr se apucă de droguri, asociază experiența aceasta cu ceva inedit. Există, bineînțeles, și o doză de curiozitate și gândul că e ceva fain și e o experiență plăcută. Nimeni nu se gândește că o să ajungă un drogat notoriu, un dependent pe care nimeni nu dă doi bani. Din păcate, ușor-ușor, consumul de droguri acolo ajunge să te ducă. Și asta s-a întâmplat și în viața mea, și a fratelui meu. În câțiva ani, am ajuns să ne drogăm atât de mult, să ajungem atât de dependenți, încât eram în stare să facem absolut orice pentru a face rost de bani. Așa am ajuns să fur din magazine, să fac videochat, să mă culc cu bărbați pentru bani. Am ajuns să îmi pierd demnitatea în toate formele posibile.

Îmi amintesc de un moment cu mama mea care, aflând că ne-am apucat de droguri, trăia o durere incredibilă, având un bărbat alcoolic și doi copii dependenți de droguri. Mă uitam în ochii ei, la durerea ei, însă puterea și lanțurile dependenței erau atât de tari, încât eram în stare de orice, nu îmi păsa. Mă duceam noaptea și îi furam cardul din geantă, plecam la primul bancomat, scoteam banii și mă duceam să mă droghez.

Primise la un moment dat o haină de blană superbă de la o colegă. Cum a venit acasă cu ea, i-am luat-o din cuier și m-am dus direct în Ferentari, un cartier din București unde se vând droguri, și am vândut-o pe 50 lei, în condițiile în care costa câteva sute de lei. A doua zi, săraca, îi era rușine să se ducă la muncă pentru că o tot întreba colega de ce nu poartă haina, nu știa ce să îi mai zică, pentru că eu i-o furasem și o vândusem.

Am avut momente în care am îmbrâncit-o, în care i-am furat ceasul de la mână și am fugit cu el să îl vând și să mă droghez. Am ajuns chiar să dorm pe străzi. În cele din urmă, tatăl meu, văzând că situația a scăpat atât de tare de sub control, ne-a dat afară din casă, pe mine și pe fratele meu. 

„Am vrut să mă sinucid, dar Dumnezeu m-a ținut în viață.”

În toată perioada asta, noi am încercat în diferite moduri să ne lăsăm, fie ne internam la dezintoxicare, la spitale de psihiatrie din București și din afara Bucureștiului. Am ajuns până acolo încât m-am internat în Iași la Spitalul Socola. De fiecare dată mă externam și mă drogam, din nou și din nou. 

Am ajuns în punctul în care, stând pe străzi o perioadă, nespălați, dormind prin scări de bloc pe cartoane, fiind frig afară și având doar hainele de pe noi, mă uitam pe pereții din scara blocului și, deși nu credeam în Dumnezeu la momentul respectiv, mă gândeam: „Oare asta este viața pe care vreau să o am? Mai bine să mor! Mai bine îmi fac o supradoză și mor, decât să mai trăiesc așa!”. 

În cele din urmă, am ajuns la concluzia ca asta ar fi singura soluție. Am încercat de câteva ori să mă sinucid, fie prin a consuma somnifere, fie încercând să-mi fac o doză mai mare de heroină. Nu am murit și Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta, e clar că El m-a ținut în viață.

Într-o zi, fratele meu a luat decizia să se interneze din nou la dezintoxicare. Era slab, în condițiile în care el era fost militar bine-făcut, dar ajunsese la 50 de kg, având doar hainele de pe el, cu cearcănele. A ajuns într-o stare atât de gravă la spital, în fața secției de dezintoxicare, încât doctorul, când l-a văzut de pe geam, a zis celor de acolo, de pe secție: „Duceți-vă și luați-l pe băiatul acesta, că moare”. 

Fiind internat acolo, a cunoscut un om deosebit, o echipă deosebită - echipa de la Teen Challenge România, care deschiseseră recent - era în anul 2007 - primul centru pentru băieți din Grădiștea, unde ajutau tineri dependenți de droguri. Au vorbit cu fratele meu, i-au dacă cartea Crucea și pumnalul scrisă de David Wilkerson, care descrie povestea centrului și cum a început lucrarea în anul 1958, în America. În cele din urmă, fratele meu, pentru că era într-o stare deplorabilă, a lua decizia să intre în programul Teen Challenge România și acela a fost momentul în care Dumnezeu a început să lucreze în viața noastră! Teen Challenge este o lucrare creștină, iar Dumnezeu este cheia în recuperarea dependenților de droguri. 

Pentru mine, la momentul respectiv nu exista un centru de fete, doar centrul acesta de băieți. Dar tot cu ajutorul lor, după o perioadă, am început să merg la biserica unde mergeau echipa Teen Challenge și băieții din program. Ce m-a impactat foarte tare a fost să văd schimbarea din viața fratelui meu! Când l-am văzut prima dată la biserică, după vreo lună, avea așa o lumină și o strălucire în ochi! Fratele meu era ateu, dar acum avea Biblia în mână și îmi spunea că Dumnezeu l-a schimbat. Atunci a început Dumnezeu să lucreze și în viața mea, mi-a restaurat și mie viața!

Dumnezeu restaurează vieți 

Am ajuns și eu, la rândul meu, într-un alt program creștin, unde pas cu pas, prin dragostea oamenilor care lucrau acolo, Dumnezeu a făcut o lucrare și în viața mea. Eram o mincinoasă, dar nu mai mint. Eram o manipulatoare, dar nu mai manipulez. M-am prostituat pentru bani și nu o mai fac. Dumnezeu mi-a dat un soț extraordinar, cu care m-am căsătorit în anul 2014. 

Un lucru pentru care nu încetez să Îi mulțumesc lui Dumnezeu este acela că nu a lăsat ca suferința mea să rămână doar o pată neagră a trecutului meu, de care să mă feresc întotdeauna și de care să îmi fie rușine. Deși nu mă laud cu ce am făcut, pentru că nu sunt fapte demne de laudă, toată suferința aceea a luat-o Dumnezeu și a restaurat-o și acum o folosește pentru a da speranță altor tineri și tinere dependente, prin lucrarea pe care o fac la House of Joy. 

La House of Joy avem un program de lungă durată, de nouă luni. Fetele care se droghează, care vin din medii defavorizate sau au probleme cu prostituția sau alte traume, vin la noi și stau în programul acesta de nouă luni. Le ajutăm să Îl cunoască pe Dumnezeu, să dobândească abilități noi de viață și, în momentul în care ies din programul nostru, le ajutăm să aibă capacitatea de a trăi liber, frumos, de a avea un caracter integru, de a fi reprezentante ale lui Dumnezeu.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru posibilitatea de a aduce această mărturie, care sper că va ajuta pe cineva. Cred că este putere în mărturisirea noastră, pentru că îl mărturisim pe Domnul Isus Hristos și schimbarea pe care El a făcut-o. Trăiți o viață în care să împliniți destinul pe care Dumnezeu îl are pentru fiecare dintre dumneavoastră. 

Prin harul lui Dumnezeu, am scris cartea Goana după iluzii: și totuși am învins drogurile, carte în care prezint mărturia mea și a fratelui meu și modul minunat în care Dumnezeu ne-a eliberat de robia drogurilor.

Dumnezeu te iubește exact așa cum ești acum. Dacă simți o lipsă în viața ta și vrei să ai pace cu Dumnezeu, intră aici.

Ai o dependență și vrei să scapi de ea? Avem o secțiune pe site unde poți descoperi cum poți avea o viață liberă. Viziteaz-o.

Dacă vrei să afli cum restaurează Dumnezeu viețile fetelor care se confruntă cu dependențe, abuz sau care sunt victime ale traficului de persoane, citește reportajul Alfa Omega TV despre House of Joy: https://alfaomega.tv/stiri/romania/10944-romania-doua-din-zece-persoane-dependente-de-droguri-sunt-fete

Publicat inițial în revista Alfa Omega TV Magazin (anul 11, nr. IV), din iulie-august 2021. Mai multe despre revista în sine și despre cum te poți abona:  https://alfaomega.tv/revista