Donează     Rugăciune       TV LIVE                 

Sunt destul de bun?

Mulți dintre noi pot crede că Dumnezeu ne iubește numai atât timp cât nu greșim. Majoritatea oamenilor nu se plac nici pe ei înșiși prea mult, astfel că se gândesc că nici Dumnezeu nu poate fi prea impresionat de persoana lor. Însă Biblia spune: „Ce este omul, ca să Te gândești la el?” (Psalmii 8:4). Noi suntem creația lui Dumnezeu, iar El ne iubește doar fiindcă ne iubește. El este iubire (vezi 1 Ioan 4:16). Dumnezeu ne iubește fiindcă așa vrea El!

El te iubește, iar tu ești special. Asta înseamnă că ești deosebit, ești unic. Nu trebuie să fii ca mine, iar eu nu trebuie să fiu ca tine. Vei fi mereu nefericit dacă îți vei petrece toată viața comparându-te cu alții și fiind mereu în competiție cu ceilalți. Acest lucru nu face decât să-i dea dușmanului șansa de a-ți tot spune că nu ești destul de bun. Adevărul este că, pentru Dumnezeu, nu trebuie să fii „destul de bun”. Isus a fost „destul de bun” în locul tău. El a plătit pentru păcatele tale și a primit pedeapsa pe care o meritai tu.


Biblia spune că, dacă El te-a iubit suficient de mult încât să moară pentru tine, atunci cu atât mai mult acum, după ce ai fost răscumpărat prin sângele Său, El te iubește (Romani 5:8-9). Cu siguranță, El te iubește destul de mult încât să-ți acopere greșelile pe care le faci zilnic și să te țină departe de orice fărădelege.

Iată un exemplu de cum cred eu că ne vede Dumnezeu greșelile și defectele. Imaginați-vă o fetiță de vreo trei ani care își urmărește mereu mămica făcându-și treburile prin casă. Ea își iubește mama atât de mult, încât ia și ea o găletușă cu apă și o cârpă mică și se duce la geamul din fața verandei. Ea șterge geamul foarte bine, apoi ia câteva prosoape de hârtie și uscă fereastra.

Desigur că geamul ajunge apoi să fie plin de dungi, de detergent și de pete, iar fetița sigur că a folosit cârpa cea bună a mamei sale. Însă ea vine și, cu vocea ei drăgălașă, îi spune mamei sale: „Mami, mami, ți-am spălat geamul. Am făcut o treabă foarte bună pentru tine. Te iubesc, mămico”.

Mama cea iubitoare îi răspunde: „Ai făcut o treabă minunată. Îți mulțumesc că m-ai ajutat”. Apoi, de îndată ce copila își face de lucru în altă parte, mama curăță mizeria. Mai târziu, ea își încurajează fiica să ceară ajutor, ca să învețe cum să facă treaba bine.

Asta face și Dumnezeu pentru noi. El poate face ca toate lucrurile să lucreze spre bine, dacă Îl iubim și suntem chemați după scopul Său (Romani 8:28). Dumnezeu nu vrea nimic mai mult de la tine decât să faci totul cât de bine poți. El poate și te va ajuta să evoluezi, dacă vei continua să-L cauți. El te va schimba după chipul Său, din slavă în slavă (2 Corinteni 3:18).

Căci Acela pe care L-a trimis Dumnezeu vorbește cuvintele lui Dumnezeu [transmite mesajul lui Dumnezeu], pentru că Dumnezeu nu-I dă Duhul cu măsură. Tatăl iubește pe Fiul și a dat [a încredințat, a lăsat în grijă] toate lucrurile în mâna Lui.” Ioan 3:34-35

Într-o zi, studiind acest verset, am strigat de bucurie când mi-am dat seama că Dumnezeu nu ne dă Duhul Său cu măsură. El nu ne dă numai fărâme din fiecare lucru. El este generos și poate face nespus mai mult, extraordinar de mult, incredibil de mult față de cât ai putea cere, gândi sau imagina (Efeseni 3:20).

În Deuteronomul 7:6-7, Dumnezeu spune: „Căci tu ești un popor sfânt pentru Domnul Dumnezeul tău; Domnul Dumnezeul tău te-a ales ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe fața pământului. Nu pentru că întreceți la număr pe toate celelalte popoare S-a alipit Domnul de voi și v-a ales, căci voi sunteți cel mai mic dintre toate popoarele”.

Iată că avem un motiv de bucurie. Dumnezeu spune: „Îmi revărs iubirea asupra voastră și v-am spus că sunteți sfinți. V-am spus că sunteți speciali. Eu v-am ales, dar nu pentru că ați fi buni sau minunați, ci pentru că vă iubesc”. Știi ce vrea Dumnezeu ca tu să faci astăzi? Vrea să-I accepți iubirea. Încetează să-I tot spui lui Dumnezeu ce anume e în neregulă cu tine, la urma urmei, nimic din ceea ce faci sau ești nu e o surpriză pentru El. Atunci când a început o relație cu tine, El știa deja absolut totul despre tine, inclusiv fiecare greșeală pe care aveai să o faci.

Cea mai mare problemă pe care o avem majoritatea dintre noi e faptul că nu ne place de noi înșine. Noi nu credem că Dumnezeu ne iubește sau că altcineva ar putea să o facă. Ne zicem: „Cum ar putea să o facă? Sunt un dezastru!” Dacă crezi că ești o persoană groaznică, atunci te vei purta îngrozitor. Vei ajunge să te comporți conform imaginii pe care o ai despre tine însuți.

Cea mai mare problemă pe care o aveam eu era faptul că nu îmi plăcea de mine însămi, astfel că îmi petreceam majoritatea timpului încercând să mă schimb, ca să devin așa cum credeam eu că ar fi trebuit să fiu. Credeam că vorbesc prea mult, așa că încercam să fiu mai tăcută. Însă, când eram tăcută, deveneam deprimată și posomorâtă, astfel că toți voiau să știe de ce eram tăcută. Însă eu mă gândeam: Toți mi-ați spus că am gura mare. Lăsați-mă în pace! Eu încerc numai să fiu tăcută.

Nici nu vă pot spune câți ani la rând am trecut prin situații ca aceasta pe care tocmai am descris-o, dar tot ajungeam să dau de belea din cauza gurii mele. Numeroși oameni care sunt vorbăreți sunt căsătoriți cu persoane tăcute și rezervate. Acest lucru nu face decât să arate și mai tare ce gură mare ai tu, iar diavolul nu va face altceva decât să-ți reamintească mereu acest lucru. El se străduiește din răsputeri să te facă să te simți vinovat și să te condamne.

Dumnezeu vrea să scapi de vină, dar, pentru a te elibera, trebuie să ai credință și să dai dovadă de curaj. Știi că oricât de vinovat te-ai simți vreodată, tot nu vei reuși să răscumperi ceva ce ai făcut sau ai putea face greșit? E o foarte mare provocare să reușești să crezi că Dumnezeu te iubește atunci când ai făcut ceva greșit.

Diavolul te chinuiește cu gânduri despre cât de rău ești. „Acum chiar ai făcut-o”, spune el. „Cine te crezi? Dumnezeu nu te va binecuvânta niciodată, căci trebuia să te descurci mai bine. Acum nu vei putea oferi o mărturie nimănui. Dumnezeu nu te poate folosi. Nu îți va răspunde la rugăciuni. Nu poți face nimic bine”.

Atunci trebuie să dai dovadă de curaj și să spui: „Tată, am greșit și Te rog să mă ierți. Sunt sincer când Te rog din toată inima să mă ierți”. Răspunde-i diavolului. Reamintește-i că Isus a plătit pentru păcatele tale și că ai fost iertat și eliberat de vină și de condamnare. De acum, poți merge mai departe, bucurându-te de viață. Încrede-te în Dumnezeu și fii o binecuvântare pentru alți oameni.

Însă probabil că te gândești: Mereu fac aceeași prostie. Așa gândeam și eu, până când am decis să nu mă mai învinovățesc pentru acest lucru. Când încetezi să te mai învinovățești pentru tot ce faci greșit, te va ajuta să nu mai faci acele lucruri.

Sentimentele de vină și condamnare te trag înapoi și te fac să intri în depresie, iar astfel nu te mai poți elibera. Acestea te slăbesc, fiindu-ți apoi mult mai ușor să continui să păcătuiești. Trebuie să fii un om curajos ca să poți primi darul iertării oferit de Dumnezeu și să nu te mai simți osândit. Trebuie să acționezi prin credință și să refuzi să te complaci în vină. Dușmanul îți va spune: „Vrei să spui că nici măcar nu vei regreta? Ar trebui să te simți prost pentru ce ai făcut măcar câteva ore. Ai făcut un lucru cât se poate de rău”. Însă tu nu trebuie să spui decât: „Nu o voi face. Nu mă voi simți deloc prost pentru cele făcute”. La început, va fi mai greu când vei face asta, dar apoi va deveni mult mai ușor.

În Isaia 53 citim că, atunci când Isus a luat păcatele noastre, El a luat și sentimentul de vină (acesta incluzând și sentimentul de condamnare). Diavolul nu vrea să scapi de sentimentul de condamnare. De ce? Fiindcă atunci când ești condamnat nu te poți desfăta cu adevărat în iubirea lui Dumnezeu. Condamnarea te desparte de Dumnezeu și nu te poți bucura de prezența Sa. Aceasta te face să nu te mai gândești la Dumnezeu, ci numai la tine.

Eliberează-te de condamnare și crede că, atunci când Dumnezeu a spus că harul Său e de ajuns chiar și pentru a-ți acoperi păcatele, El chiar a vorbit serios. El te iubește, iar harul și iertarea Lui sunt darurile pe care ți le oferă. Primește-le chiar azi!

 

Extras din Spune-le că îi iubesc, de Joyce Meyer.  O poți descărca gratuit de aici: https://alfaomega.tv/joyce-meyer/articole/13722-joyce-meyer-spune-le-ca-ii-iubesc-e-book-gratuit

Cartea cuprinde un mesaj esențial pentru fiecare credincios care vrea să aibă o relație personală, intimă, cu Hristos și să-și folosească la maximum potențialul care i-a fost dat de Dumnezeu. Fie că ești nou în credința în Dumnezeu sau ți-ai pus încrederea în El cu mulți ani în urmă, vei învăța ceva nou, ceva ce te va apropia de El, pe măsură ce vei experimenta o iubire care este cu mult mai bună decât ți-ai fi putut închipui vreodată!

Află cine ești în Hristos: https://alfaomega.tv/viata-spirituala/identitate-spirituala

Vrei să afli cum poți fi mântuit? https://alfaomega.tv/viata-spirituala/mantuire

Te confrunți cu probleme emoționale? https://alfaomega.tv/viata-spirituala/probleme-emotionale

Alfa Omega TVSusține publicarea materialelor creștine

Dacă v-a plăcut acest articol și doriți să citiți mai multe articole de acest gen, dați click aici pentru a afla despre modalitățile prin care ne puteți ajuta. Dorim să ajungem la cât mai mulți oameni cu mesajul Evangheliei, dar nu putem face aceasta fără ajutorul vostru! Ajutați-ne financiar să continuăm!

Instalează aplicația mobilă Alfa Omega TV

badge google play badge appstore

 

Alte informatii

Canalul Alfa Omega TV poate fi receptionat gratuit via satelit: Eutelsat E16A, 16 grade Est, Frecventa – 12.717 Mhz, Polarizare Orizontală, Symbol rate - 7500 ks/s, FEC - 3/4, Codare - MPEG-4. Alfa Omega TV Production detine 2 licente de emisie TV pe satelit: canalele Alfa Omega TV si Alfa Omega TV International. SC Alfa Omega TV Production SRL, Str Aurel Pop nr. 8, Timisoara. Reprezentant legal si asociat unic: Petan Tudor. Conducerea societatii: Petan Tudor: director general, coodonator programe; Petan Mirela: director executiv; Mocofan Muguras: director tehnic/dezvoltare.  Cod de conduita profesionala

x

Abonează-te la revista gratuită, la newsletterul nostru email sau la punctele de rugăciune lunare, durează doar câteva secunde.  Abonare

Rugaciune Ai o problemă și ai nevoie de ajutor în rugăciune? Suntem aici pentru tine, te putem sprijini, ne rugăm împreună cu tine! Scrie-ne!

Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.