„Casa Mea se va numi o casă de rugăciune” | Ilie Popa

În Noul Testament, în aproape toate evangheliile, este consemnat mesajul Domnului Isus Hristos, care spune: „... 'Casa Mea se va chema o casă de rugăciune.' Dar voi ați făcut din ea o peșteră de tâlhari.” Atunci când Domnul Isus Hristos a spus aceste cuvinte, casa de rugăciune din Israel era Templul din Ierusalim. Acolo veneau oamenii să se închine lui Dumnezeu, acolo se aduceau jertfe și preoții făceau slujbe înaintea lui Dumnezeu. Dar contextul s-a schimbat. În ziua de Cincizecime, Duhul Sfânt a coborât, iar apostolul Pavel spune în 1 Corinteni 6:19: „Nu știți că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuiește în voi și pe care L-ați primit de la Dumnezeu? Și că voi nu sunteți ai voștri?” Dacă înainte, casa de rugăciune era un locaș care avea o adresă fixă, circumstanțele s-au schimbat și fiecare creștin este o „casă de rugăciune”, aș putea să spun. Pentru că Duhul Sfânt locuiește în fiecare creștin și el se închină lui Dumnezeu.

La ce se referă expresia „casă de negustorie”?

De ce se spune că destinația casei de rugăciune a fost schimbată în casă de negustorie? Deoarece veneau oameni de la distanțe mari și era nevoie să aducă o jertfă, un miel. Ei nu puteau să călătorească 400 km cu un miel, sau cu un vițel, sau cu un berbec, sau cu porumbei, cu un animal de jertfă, ci veneau cu bani și cumpărau de acolo. Problema era că schimbul valutar în moneda Templului și cumpărarea animalului de jertfă nu puteau fi făcute în incinta Templului, ci undeva afară. În Templu nu aveau voie nici măcar oamenii, ci doar preoții care făceau slujba sau alte activități, dar destinația clădirii a fost schimbată. Acest lucru ne arată și nouă, astăzi, că trebuie să privim casa lui Dumnezeu, locașul de închinare, biserica, locul în care se adună credincioșii, ca pe un loc dedicat rugăciunii și slujirii lui Dumnezeu.

„Casa Mea de rugăciune se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele”

În Vechiul Testament, numai poporul Israel avea acces la Templu și în Locul Preasfânt, în care intra marele preot și preoții făceau slujbe în Templu sau la altarul din curte. Profeția din Isaia 56:7 se referă la faptul că în decursul vremurilor, prin Domnul Isus Hristos, în Noul Legământ, Casa lui Dumnezeu se va numi o casă de rugăciune pentru toate națiunile, pentru toate etniile. Toate popoarele au acces liber ca să se închine lui Dumnezeu și să se roage Lui.

De ce Dumnezeu numește Casa Lui o casă de rugăciune?

Pentru că rugăciunea este îndreptată către Dumnezeu. Oamenii, atunci când vin împreună și se roagă, se întâmplă lucruri mărețe. Domnul Isus face această afirmație în Matei 18:19-20: „Vă mai spun iarăși că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri. Căci acolo unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor.”

Dumnezeu este de acord și cu celelalte forme de slujire, precum închinarea, evanghelizarea, lucrările sociale, dar prin rugăciune, cerem ca voia lui Dumnezeu să se împlinească „precum în cer și pe pământ”.

De ce este importantă rugăciunea?

Am practicat și am fost dedicat tuturor formelor de slujire: evanghelizare pe stradă, publică, acțiuni sociale, maratoane de laudă și închinare în biserică, dar și rugăciune. Ceea ce știu este că Dumnezeu răspunde la rugăciune, începând de la persoană până la nivel de națiune. Noi ne rugăm lui Dumnezeu Tatăl, în Numele Domnului Isus Hristos, prin puterea Duhului Sfânt și Dumnezeu răspunde tuturor oamenilor care strigă și cheamă Numele Lui. Chiar este scris în Romani 10:13: „Fiindcă oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit.” Noi nu avem monopol asupra rugăciunii și pot exista forme de exprimare, de organizare sau anumite detalii confesionale, dar Dumnezeu ascultă rugăciunea.

Când a fost mai necesară rugăciunea: în trecut sau acum?

Eu am crescut la țară și la noi în sat, atunci când mergeam la lucrul câmpului, dacă pe strada respectivă (noi spuneam uliță) era un credincios, când plecam, ne opream la el și lăsam uneltele de lucru – sapa, furca – intram în casă, cântam o cântare, făceam o rugăciune și apoi plecam la câmp. Când ne întorceam cu părinții de la lucru, făceam la fel. La timpul acela era nevoie de rugăciune. Dar întotdeauna am avut nevoie de rugăciune.

În perioada comunistă, ceea ce a ținut Biserica au fost grupele de rugăciune din biserici, întâlnirile de rugăciune din case – unele clandestine. Și asta a ținut Biserica.

Acum, în perioada contemporană, postmodernă, când au dispărut valorile absolute, oamenii se întorc cu fața înspre Dumnezeu fiindcă El este același ieri, azi și în veac. Iar Biserica, oamenii, au nevoie disperată ca noi să ne întoarcem cu fața către Dumnezeu în rugăciune. Aceasta este constatarea mea: este o nevoie generală, o foame lăuntrică după rugăciune.

Dumnezeu ne îndeamnă să ne rugăm pentru toți oamenii

În 1 Timotei 2:1, apostolul Pavel ne îndeamnă să înălțăm rugăciuni, mijlociri și cereri pentru toți oamenii, dar în versetul 4 ne spune că Dumnezeu „voiește ca toți oamenii să fie mântuiți și să vină la cunoștința adevărului.” Oamenii pot să cunoască multe lucruri despre Dumnezeu, din Biblie, despre Domnul Isus Hristos, dar este un moment specific când, ca și cum o maramă se dă la o parte de pe mintea oamenilor, după care Dumnezeu le deschide inima și ei primesc credința, care este un dar. Noi ne rugăm și Dumnezeu, în bunătatea Lui, deschide inima oamenilor. Dar, în același timp, eu îi îndemn pe oameni să se roage fiecare în dreptul lui: „Doamne, mântuiește-mi sufletul!” (vezi Psalmul 6:4)

Ce este altarul rugăciunii în viața unui credincios, indiferent de confesiune?

Oamenii sunt căutători de Dumnezeu. Unde locuiesc eu, în Suceava, sunt aproape de o catedrală. Mă uit la oameni când trec pe stradă, și la tineri, chiar foarte tineri – elevi, studenți – că se opresc și se închină, fac semnul Sfintei Cruci. Asta înseamnă că ei sunt căutători de Dumnezeu, au evlavie, au frică de Dumnezeu. Plecând de la formele acestea exterioare, rugăciunea este între mine și Dumnezeu, stau de vorbă cu Dumnezeu în rugăciune. Și lucrurile nu se întâmplă în sens unic, doar eu vorbesc cu Dumnezeu, ci este vorba despre o comunicare. Eu stau de vorbă cu El în rugăciune și aștept, așa cum spune și psalmistul: „Dimineața, eu îmi înalț rugăciunea către Tine și aștept.” Ne rugăm lui Dumnezeu, sunt mai multe moduri de rugăciune: putem să-L lăudăm, putem să-I mulțumim, Îl onorăm pe Dumnezeu, venim în fața Lui cu cereri și mijlociri.

Primul lucru pe care îl cerem este: „Doamne, mântuiește-mi sufletul.” Când realizăm că Dumnezeu ne-a iertat toate păcatele, nu se poate să nu venim și să-I spunem: „Doamne, Îți mulțumesc că mi-ai iertat toate păcatele.” Nu este nici mândrie spirituală, nici aroganță, nu este nici erezie, fiindcă în momentul în care noi ne rugăm și ne pocăim, El ne primește și ne iartă.

Dacă revenim la rugăciunea individuală, vreau să vă spun că nu este ușor. Din propria mea experiență le spun multora, și în biserică am spus, că cel mai greu îmi este să mă rog 3 minute. Fiindcă în 3 minute am terminat tot. Următorul pas este la 5 minute, apoi la 10 minute, la 30 de minute. Și dacă cineva reușește să stea înaintea lui Dumnezeu o oră în rugăciune, pe genunchi, chiar dacă tace, dar stă înaintea lui Dumnezeu cel puțin o oră, atunci poate să stea și 4 ore fără să știe cum curge timpul.

Dacă cineva trece printr-o perioadă de „secetă” în ceea ce privește viața de rugăciune, și se simte „uscat pe dinăutru, ca un deșert”, sfatul meu este să urmeze ce am urmat eu, și anume: m-am pocăit înaintea lui Dumnezeu. Am spus: „Doamne, mă pocăiesc înaintea Ta. Îmi cer iertare fiindcă nu mai am acea pasiune și acea dragoste pentru rugăciune”. Iar în Zaharia 12:10 scrie despre un duh de rugăciune cu ajutorul căruia putem să ne deschidem mai mult spre viața de rugăciune.

Importanța rugăciunii în familie

Familia care se roagă împreună, rămâne împreună. La început, nu ne-a învățat nimeni să ne rugăm împreună, ca soț și soție. Ne plecam pe genunchi, în aceeași cameră, dar în locuri diferite. Nu știu cât timp mă rugam, dar mă uitam cu un ochi la soția mea ca să nu mă ridic înaintea ei și să spună că nu sunt așa de pocăit ca ea, dar nici să rămân prea mult ca să spună că sunt prea duhovnicesc. Am învățat să ne prindem de mână și să ne rugăm împreună, și în cele mai grele perioade din viața noastră ceea ce ne-a ținut împreună, ca familie, și pe calea credinței, a fost rugăciunea împreună, soț și soție. Cele mai frumoase amintiri le au copiii când părinții se roagă.

Din Sfintele Scripturi învățăm ce înseamnă rugăciunea personală, cum să ne rugăm atunci când intrăm „în odăița” noastră, dar și ce înseamnă să ne adunăm „doi sau trei” în Numele lui Isus și să stăruim „cu un cuget în rugăciune și cereri.” Așa că, rugăciunea poate fi individuală, în grup mic (doi sau trei) și „toți împreună” (în Faptele apostolilor se menționează că erau în jur de 120 de persoane și toți stăruiau înaintea lui Dumnezeu).

Fragment extras din emisiunea „Calea, Adevărul și Viața”, din 1 februarie 2024, cu tema „Casa Mea se va numi o casă de rugăciune”.

Ilie Popa, pastor, Biserica „Ekklesia” - Suceava

Articolul a fost publicat în revista Alfa Omega TV Magazin (anul 14, nr. 2), din martie-aprilie 2024, cu tema „Casa Mea se va numi o casă de rugăciune”. Mai multe despre revistă și despre cum te poți abona: https://alfaomega.tv/revista