Rugăciunea Tatăl nostru | Gordon Robertson

Materialul de mai jos, extras din documentarul „Rugăciunea Tatăl nostru”, explică fiecare parte din rugăciunea Domnului Isus.

Biblia spune să ne rugăm fără încetare, dar știați că rugăciunea nu a fost ideea lui Dumnezeu? Planul original al lui Dumnezeu pentru o relație cu omul a fost stabilit în Grădina Edenului. Cobora în persoană pentru a se plimba și a vorbi cu Adam în fiecare seară. După cădere, aceste conversații directe au luat sfârșit, iar Dumnezeu și omul au fost separați de păcat. Două generații după Adam, oamenii au început să caute ceea ce au pierdut. Biblia spune că au început să cheme numele Domnului. Cu alte cuvinte, au început să se roage. În zilele lui Isus, oamenii încă erau în căutarea modului corect de a comunica cu Dumnezeu. Ucenicii lui Isus au vrut să primească răspuns  la rugăciunile lor și să facă minuni, așa cum făcea El. Au cerut un lucru simplu: “Doamne, învață-ne să ne rugăm.” Răspunsul lui Isus a devenit cea mai faimoasă rugăciune din istoria creștinismului.

 “Tatăl vostru știe de ce aveți trebuință, mai înainte ca să-I cereți voi. Iată, dar, cum trebuie să vă rugați: `Tatăl nostru care ești în ceruri! Sfințească-se Numele Tău; vie Împărăția Ta; facă-se voia Ta, precum în cer și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi; și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri; și nu ne duce în ispită, ci izbăvește-ne de cel rău. Căci a Ta este Împărăția și puterea și slava în veci. Amin!”

E interesant că, în Evanghelia după Luca, în capitolul 11, ucenicii au trebuit să Îi ceară: “Doamne, învață-ne să ne rugăm, așa cum și Ioan și-a învățat ucenicii să se roage.” De ce ar face asta? De ce nu a zis Isus pur și simplu că așa trebuie să ne rugăm?

Dacă ne întoarcem la Geneza, aflăm că, la început, rugăciunea nu a fost inventată de Dumnezeu, ci de om. Capitolul 4 din Geneza vorbește despre generațiile ce au urmat lui Adam, despre faptul că Adam l-a avut pe Set, Set l-a avut pe Enos. “Atunci au început oamenii să cheme Numele Domnului.”

Ideea lui Dumnezeu a fost să poarte conversații și cobora în răcoarea serii în Grădina Edenului pentru a vorbi față în față cu Adam și Eva. Acesta era conceptul Lui și ceea ce dorește în ceea ce privește relația cu noi. De aceea, ucenicii I-au cerut lui Isus să îi învețe cum să se roage.

E interesant că El a fost șovăielnic. El nu a inițiat asta de unul singur, ci a așteptat să I se ceară această rugăciune. Al doilea lucru a fost o avertizare pe care a făcut-o și pe care o găsiți în Matei capitolul 6, unde spune: “Când vă rugați, să nu bolborosiți aceleași vorbe, ca păgânii, cărora li se pare că, dacă spun o mulțime de vorbe, vor fi ascultați.” I-a avertizat pe ucenici să nu facă asta, să nu spună mereu aceleași lucruri.

De câte ori, noi, creștinii, spunem mereu și mereu aceleași rugăciuni, bolborosind în zadar, ca și cum am urma un ritual, lucru ce nu ne aduce mai aproape în discuția noastră cu Dumnezeu? Chiar și rugăciunea “Tatăl nostru” poate fi transformată într-o repetiție rostită în zadar, în care cuvintele nu mai au nicio însemnătate. De fapt, dacă repetați des aceleași cuvinte, ele nu mai au capacitatea de a ne mișca sufletul. Isus ne avertizează în privința acestui lucru și ne spune să nu acționăm așa. Cred că, în rugăciune, cu cât menținem idealul din grădina Edenului, că El este chiar lângă noi, că El este în mijlocul nostru, că e în jurul nostru și că, în El, trăim, ne mișcăm și existăm, cu atât devenim mai conștienți de acest lucru. Nu trebuie să urlăm la El. Nu trebuie să Îi tot repetăm lucruri, ci putem avea o conversație cu El, înțelegând că El ne aude.

Primele cuvinte ale rugăciunii sunt: "Tatăl nostru”. Haideți să vorbim despre cuvântul “nostru”!

Știu că, în cadrul creștinismului evanghelic actual, e la modă să spunem “relația noastră personală cu Isus”. Așa cum Isus ți-a învățat ucenicii, primul cuvânt folosit e “al nostru”: “Tatăl nostru”, “pâinea noastră”, “moartea noastră”, “păcatele noastre”. Când avem acest simț al comunității pe care Isus încearcă să ni-l transmită, ni se extinde viața de rugăciune. Nu ne mai rugăm pentru binecuvântări individuale, ci începem să fim orientați mai mult spre comunitate. Ne rugăm pentru biserica noastră, pentru cartierul nostru, pentru orașul nostru și națiunea noastră și pentru copiii lui Dumnezeu din toată lumea. Când înțelegem termenul “al nostru”, atunci lucrurile se schimbă și nu mai e o rugăciune egoistă, ci una colectivă, în care nu căutăm doar beneficiul nostru, ci și pe al tuturor celor din jurul nostru. În timp ce vă rugați, țineți cont că e vorba despre “Tatăl nostru”, “familia noastră” și toți facem parte din familia lui Dumnezeu. Când vom înțelege acest concept, atunci viața noastră de rugăciune va fi mai plină de energie, fiindcă veți avea mai multe lucruri pentru care să vă rugați.

Să ne concentrăm asupra celuilalt cuvânt, “Tatăl”, și cum acesta ne este, într-un fel, străin. Cu siguranță, le-a fost străin fariseilor din zilele lui Isus. Când El afirma că Dumnezeu este Tatăl lui, ei spuneau că asta e blasfemie, acesta fiind un motiv suficient de bun pentru a-L crucifica. Isus le-a spus ucenicilor și i-a încurajat să spună “Tatăl nostru”.

Dacă ne întoarcem din nou la cartea Geneza, veți observa că îi avem pe Adam, Set, Enos, iar apoi, în Evanghelia după Luca, în capitolul 3, Luca relatează că Enos era fiul lui Set, fiul lui Adam, fiul lui Dumnezeu. Luca spune că Adam e fiul lui Dumnezeu, iar toți descendenții lui, care seamănă cu el, se aseamănă cu Dumnezeu. Așadar, Isus doar a afirmat ceea ce Dumnezeu a intenționat în Grădina Edenului, că ei sunt copiii Lui, că El este Tatăl nostru.

Deseori, ne simțim separați de El, ne simțim orfani, și suntem aproape ca niște copii care plângem în pătuț când mami și tati sunt plecați, întrebându-ne unde sunt,fiindcă păcatele noastre ne-au separat de El. Nu Îl mai vedem, nu mai avem o percepție tangibilă a prezenței Lui în jurul nostru. Oamenii au început să cheme numele Domnului fiindcă nu Îl puteau simți aproape. Chiar și în zilele noastre facem asta.

Percepem faptul că nu este acolo, că nu este un Tată ceresc iubitor. Într-un fel, El s-a înstrăinat de noi, s-a îndepărtat. Am fost cu niște oameni care au adoptat copii și mi-au spus povești despre cum, chiar și după adopție, copiii încă se comportau ca înainte de adopție. Dacă sunt adoptați de pe stradă, încă simt că trebuie să fure pentru a putea supraviețui. Comportamentul neobișnuit al copilului va fi acela de a fura din bucătăria lor și a ascunde mâncarea sub pat, gândindu-se că nu va mai avea provizii pentru ziua de mâine. Trebuie să ascundă, să fure, trebuie să continue să aibă comportamentul pe care l-a avut atunci când era orfan.

Să ne amintim în rugăciunile noastre că nu trebuie să facem asta. Avem un Tată ceresc iubitor care vrea să ne asigure totul. Nu trebuie nici măcar să cerem asta. Dacă ești părinte, știi că vrei să te îngrijești de copiii tăi. Vrei să te îngrijești că au trei mese pe zi și gustări în fiecare zi. Ei nu trebuie să se îngrijoreze pentru acest lucru, nu trebuie să se îngrijoreze că trebuie să meargă la aprozar, nu trebuie să se îngrijoreze pentru gătit, nu trebuie să se îngrijoreze de nimic. Noi vrem să ne îngrijim de ei și Tatăl nostru ceresc și iubitor vrea să facă asta pentru noi. Nu uitați acest lucru atunci când spuneți: “Tatăl nostru”.

“Tată” e un cuvânt care, uneori, sugerează îndepărtarea. În greacă, atât în Matei, capitolul 6, cât și în Luca, capitolul 11, “Tatăl nostru” e tradus cu “ava”, care înseamnă “Tăticule”, iar într-o traducere mai bună, putem spune “Tăticul nostru”. E o intimitate dată acestui nume. Nu este un nume distant, nu este un nume autoritar, ci este un nume iubitor, e un nume de care noi ne putem apropria și ne putem târî până în brațele Tăticului nostru, înțelegând că El ne e alături, dispus și capabil să ne ofere dragoste și acceptare.

“Tatăl nostru care ești în ceruri.”

Nu lăsați nici acest lucru să creeze distanță între voi, fiindcă Isus ne spune foarte clar unde este cerul. În Evanghelia după Luca, El spune că cerul se află în mijlocul nostru. Unele traduceri spun că cerul se află în noi. Așadar, nu Îl căutați pe Dumnezeu undeva departe, în cer, pe un tron, ci realizați că în El trăim, ne mișcăm și avem viață. El este întotdeauna în jurul nostru. Pentru a ajunge la El, nu trebuie decât să spunem: “Tăticule, ești aici !”, “Tatăl nostru care ești în ceruri...”. Când înțelegem că cerul este în mijlocul nostru, în inimile noastre, în noi, atunci nu trebuie să mergem prea departe. El este chiar aici și e dispus și capabil să ne răspundă la rugăciuni.

“Sfințească-se Numele Tău.”

Sfințim noi numele Lui? Scoatem în evidență faptul că El este o comoară? Îi spunem că numele Lui este sfânt și că vrem să fie așa o veșnicie? Trebuie să ne consultăm cu El, nu să Îl abordăm ocazional. Trebuie să venim la El cu nevoile noastre așa cum vine un copil, dar trebuie să realizăm că numele Lui este sfânt.

  “... vie Împărăția Ta; facă-se voia Ta, precum în cer și pe pământ.”

De multe ori înțelegem greșit ce se întâmplă astăzi pe pământ și începem să ne gândim că lucrurile rele care se întâmplă țin cumva de suveranitatea lui Dumnezeu. Scoateți-vă acest gând din minte! Începeți să vă întrebați: în cer e cineva bolnav, sărac, flămând, e cineva care plânge, care se află în nevoie, este cineva singur sau trece prin greutăți? Cu cât vă gândiți mai mult așa, cu atât veți înțelege că aceasta e voia lui Dumnezeu și că asta vrea pentru copiii Lui.

Visul Lui inițal a fost ca noi să fim cu El într-o grădină în care să se îngrijească de toate nevoile noastre și noi nu trebuia decât să mergem și să numim lucruri, asta era slujba noastră. Când începem să înțelegem că voia Lui nu se împlinește aici, pe pământ, motiv pentru care Isus ne cere să ne rugăm astfel, să ne rugăm ca voia Lui să se facă în cer și pe pământ, atunci înțelegem cum stă treaba.

Voia lui Dumnezeu nu se împlinește pe pământ, ci El ne-a numit ca agenți ai Lui pentru a aduce aici împărăția lui Dumnezeu. Nu citiți  doar capitolul 11 din Luca, ci citiți începând cu sfârșitul capitolului 10, în care Isus a numit 70 de ucenici să meargă să predice Evanghelia și să declare că împărăția lui Dumnezeu este aproape. El le-a poruncit să vindece bolnavii, să scoată draci! Asta înseamnă proclamarea împărăției.

El le-a spus să ducă împărăția lui Dumnezeu pentru a da roade chiar aici, în Israel, să spună că acum este printre noi, că este aici și că împărăția lui Dumnezeu este aproape.

El a venit să proclame următoarele: vrăjmașul a fost învins, El va restaura toate lucrurile, iar apoi ne numește pe noi agenții, ambasadorii și ucenicii Săi pentru a merge să predicăm același mesaj și să facem aceleași lucruri: să vindecăm bolnavii, să scoatem duhurile rele, să vindecăm lepra, să îi înviem pe cei morți. Asta face împărăția lui Dumnezeu, fiindcă în cer nu există moarte, boli, lepră, iar El ne-a numit agenții Săi pentru a aduce voia Lui pe pământ și pentru a schimba lucruri.

Acum concentrați-vă asupra cuvântului “împărăție”. Împărăția apare atunci când Regele domnește pe pământ. Când vezi în viața ta lucruri care sunt în afara legii lui Dumnezeu, încearcă să schimbi asta ca să poată veni împărăția Lui, ca voia Lui să se poată face.

“Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi.”

Frumosul cuvânt grecesc din spatele cuvântului “pâine” e  “întreținere zilnică”. Dacă trăiești într-un sat de pescari, El poate să ne dea peștele cel de toate zilele.

Orice ar fi, El se îngrijește de noi, însă Isus a vorbit despre pâine referindu-se la o cu totul altă categorie. O femeie ne-evreică a venit la El. Fiica ei era chinuită de demoni și L-a rugat pe Isus să îi elibereze fata. Este interesant răspunsul Lui. El a zis: “Nu este bine să iei pâinea   copiilor și s-o arunci la căței!” Îmi place răspunsul ei: “... și cățeii mănâncă firimiturile care cad de la masa stăpânilor lor.” Începe să realizezi că, în ochii lui Isus, pâinea copiilor include vindecarea, eliberarea, e o idee mult mai cuprinzătoare, e mai mult decât pâinea fizică pe care o mâncați pentru întreținere, e tot ce aveți nevoie pentru salvare, vindecare, dreptate, pace și bucurie.

În timp ce spuneți “Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi”, începeți să vă gândiți la un spectru mai mare al lucrurilor pe care le puteți cere. Dacă are legătură cu dreptatea, pacea și bucuria, vindecarea și eliberarea, trebuie să ceri pâinea copiilor.

“... și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri.”

Începeți să vă gândiți de câte ori ați eșuat. Ați încercat vreodată să ascultați Tora? Ați încercat cu adevărat să trăiți în concordanță cu legile lăsate de Dumnezeu?

Eu am făcut-o într-o zi când am decis să încerc să țin un sabat. Pentru mine, cheia a fost să mă retrag cu o copie din Tora, într-o versiune rabinică. Aveam la mine și comentarii rabinice. Era o traducere din ebraică în engleză scrisă de niște rabini din zilele noastre ce locuiau în orașul New York și care s-au strâns împreună pentru a scoate această ediție. Țelul meu era ca acea zi să mi-o petrec în rugăciune și studiul cărții Tora, dar și al comentariilor rabinice. Am decis că pentru mine, ca ne-evreu, cel mai bun mod de a respecta regulile alimentare evreiești era să fac o supă de legume pe care să o mănânc. Aveam o oală mare de supă pusă în frigiderul meu, urmând a mă hrăni cu ea toată ziua. Apoi m-am asigurat că sunt complet singur. Dacă puteam face toate acele lucruri, atunci acea zi va fi una de odihnă în care voi ține sabatul. Măcar o zi din viața mea voiam să respect toate legile din Tora. O parte dintre lucrurile pe care le-am citit au fost legile date lui Moise pe Muntele Sinai.

“În ziua de sabat nu se aprinde focul. În camera mea de studiu era un șemineu, dar era vara și mi-am spus că nu voi încălca această poruncă, nu voi aprinde un foc cu niciun chip. Am râs de asta. Am tot citit timp de patru ore și la amiază a început să mi se facă foame. Atunci m-am gândit că este timpul potrivit să mănânc niște supă de legume. M-am dus la frigider, am scos-o, am turnat-o într-o cratiță, am pus-o deasupra aragazului ce mergea cu gaz și, fără să mă gândesc, am pornit aragazul.De îndată ce am văzut flacăra albastră, mi-am spus: “Nu! Am aprins un foc în ziua sabatului!” Chiar dacă făcusem toate acele lucruri, nu am înțeles nici măcar să ascult porunca cea mai simplă de a nu aprinde un foc în ziua de sabat. Am încălcat această poruncă în primele patru ore.

Când începi să te gândești de câte ori ai nesocotit ceea ce este scris în Tora, te apucă frica. Însă Isus iartă toate aceste lucruri, El ne-a eliberat de păcat și de moarte. El ne-a eliberat pentru a putea respecta legea supremă, aceea de a-L iubi pe Dumnezeu cu toată inima, cu toată puterea, cu tot cugetul și cu tot ceea ce ești.

Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți. Dacă faci aceste două lucruri, atunci împlinești toată legea profeților. De multe ori, nu reușim să respectăm nici măcar aceste două legi simple. Așadar, conform “Rugăciunii domnești”, spunem: “Iartă-ne păcatele!”

“... și nu ne duce în ispită, ci izbăvește-ne de cel rău.”

Gândiți-vă la un contrast între ceea ce le spune Isus ucenicilor să se roage și ceea ce a scris Iacov mai târziu când spune că Dumnezeu nu ispitește pe nimeni niciodată. Același cuvânt grecesc folosit pentru “tentație” poate fi tradus și ca “încercare”.
“Nu ne pune la încercare.” Cu siguranță, Dumnezeu a putut pune oameni la încercare. Una dintre cele mai mari încercări a fost cea a lui Avraam, ca să vadă dacă el chiar Îl asculta pe Dumnezeu când i-a cerut să îl sacrifice pe fiul său Isaac. E scena în care pumnalul e în aer, Isaac e așezat pe altar, dar îngerul lui Dumnezeu s-a arătat și i-a zis lui Avraam: “Să nu pui mâna pe băiat, căci știu acum că te temi de Mine, știu că ești dispus să Mă asculți orice ar fi.” Cartea Evrei ne spune că, în acel moment, Avraam a crezut că Dumnezeu poate să îl învie pe Isaac instantaneu.

Când Isus ne cere să ne rugăm ca Dumnezeu să nu ne ducă în ispită, de fapt, vorbește despre încercare. Dacă te afli în încercare, realizează că Dumnezeu are pregătită deja calea ta de scăpare și nu te va încerca mai mult decât poți îndura. Dacă ești în mijlocul unei încercări, continuă să mergi și începe să-L întrebi pe Dumnezeu unde este calea de scăpare și cum să ieși din încercare, din acea ispită și să devii la fel de ascultător precum a fost Avraam față de El.

“Cel rău” poate fi tradus generic ca “răutate”, fără o personificare a diavolului. Cerem să ne izbăvească de răutate, fiindcă răul poate veni chiar din noi. Biblia vorbește despre inimă și cât de înșelătoare poate fi ea. Rabinii vorbesc despre înclinația diabolică din fiecare om. Dacă, din orice motiv, părem că vrem să facem lucrurile pe care știm că nu trebuie să le facem, această înclinație diabolică trebuie să fie depășită de fiecare dintre noi.

“Izbăvește-ne de cel rău” e mai mult decât o rugăciune de a-l opri pe diavol. Este și o rugăciune de a ne opri pe noi înșine, ca să nu umblăm cu capul înainte spre rău. Asta este o rugăciune foarte bună în care să-I cerem lui Dumnezeu în fiecare zi ca El să ne elibereze de cel rău. În timp ce vă rugați, veți realiza că și voi puteți fi sursa acestui rău, că puteți fi autori ai răului, dar atunci când Îi cereți lui Dumnezeu să vă izbăvească de acest lucru și să înlocuiască asta cu Duhul Lui cel Sfânt, cei care umblă în concordanță cu Duhul Lui, nu împlinesc poftele trupului. Așadar, cereți mai mult din Duhul Sfânt. Cereți ca persoana Lui și prezența Sa să fie cu voi. Acesta este cel mai sigur mod de a fi eliberați de propriile înclinații spre rău.

“Căci a Ta este împărăția și puterea și slava în veci.”

Urmează frumoasa doxologie care datează din vechime, chiar din rugăciunea lui David: “Căci a Ta este împărăția.” Trebuie să înțelegem că este împărăția lui Dumnezeu, nu a noastră, și, cu siguranță, nici a Bisericii, ci a Lui.

Tu pentru ce împărăție lucrezi? În ce împărăție încerci să intri? Din care împărăție faci parte? Dacă este împărăția ta, atunci este una destul de mică. Dacă e doar cea a adunării locale, sau a cartierului tău, sau a națiunii tale, atunci înseamnă că pierzi din vedere o imagine mult mai complexă. Începe să realizezi că este împărăția lui Dumnezeu.

Ce faci tu astăzi ca să ajuți la extinderea împărăției Lui, ca toți să audă vestea cea bună? Cu cât ne concentrăm mai mult pe avansarea împărăției Lui, la împlinirea scopului Său și la împlinirea voii Lui, ca voia Lui să se facă precum în cer și pe pământ, cu atât suntem mai aproape de a fi ca Isus. Realizează cine deține puterea, fiindcă această doxologie spune “... căci a Ta este împărăția și puterea”.

Frumosul cuvânt grecesc pentru cuvântul “putere” e “dunamis”, care reprezintă puterea de a realiza anumite lucruri. Cu cât înțelegem mai mult că Dumnezeu e sursa puterii noastre, atunci cu El putem face toate lucrurile, dar fără El nu putem face nimic. Când înțelegem că puterea vine de la El, că împărăția vine de la El, că voința vine de la El, că stăpânirea vine de la El, atunci cu atât mai mult putem canaliza acest lucru pentru a fi cu adevărat ambasadorii Lui pe pământ. El ne-a autorizat pe noi să ducem mesajul și întărește acest mesaj cu putere. Isus a lucrat cu ucenicii pentru a face minuni, El Și-a susținut Cuvântul, iar noi avem nevoie de această putere în fiecare zi.

Țineți cont și de slavă. Dacă lucrați pentru slava voastră, pentru numele vostru,  pentru reputația voastră, atunci lucrați pentru cine nu trebuie. Începeți să lucrați pentru El. Cu cât începeți să realizați mai mult că este vorba despre slava Lui, că este gelos și nu vrea să o împartă cu nimeni, atunci căpătați o cu totul altă mentalitate și începeți să înțelegeți ce înseamnă îndurarea. Totul se face prin îndurarea Lui și prin credința noastră, nu prin acțiuni, ca nimeni să nu își poată asuma meritul. Să nu credeți niciun minut că sunteți foarte importanți.

Nu este puterea voastră, nu e împărăția voastră, nu este gloria voastră. Cu cât Îi dai Lui mai mult și Îl lași pe El să primească, iar aici este un paradox, cu atât te va folosi mai mult, cu atât mai mult vei fi înălțat. Dacă te smerești, El te va glorifica.

Aceasta este rugăciunea “Tatăl nostru”. Nu o rostiți în van, nu o tot repetați ca și cum asta va schimba ceva, ci meditați asupra ei, meditați asupra fiecărui cuvânt, fiindcă fiecare cuvânt este foarte important. Acesta este modelul de rugăciune lăsat de Isus ucenicilor Săi.

Când înțelegem chiar de la început primele cuvinte, “Tăticul nostru”, atunci vom avea o înțelegere mai bună despre cum să ne apropiem de Dumnezeu în rugăciune pentru nevoile noastre specifice. Adresați-vă Lui constant cu expresia “Tăticul nostru” și vedeți dacă asta nu vă va schimba viața de rugăciune.

Documentarul „Rugăciunea Tatal Nostru” este produs de CBN - Christian Broadcasting Network.