Doctorii au crezut că va muri, dar Dumnezeu avea alte planuri

Dumnezeu îl avertizase că urma să treacă printr-o încercare.

Mă numesc Dorel Pânzaru, și slujesc ca pastor în Biserica „Lăstarii de măslin” din Rădăuți, biserică apostolică penticostală independentă.

Vă voi spune câteva informații despre un acident prin care am trecut în 12 noiembrie 2012, în urma căruia am intrat în comă. Dar Dumnezeu în cele din urmă mi-a dat biruință.

Accidentul a avut loc pe fondul suprasolicitării apărute slujind Domnului, nu în afaceri sau alte lucrări pământești. Nu m-a surprins accidentul, am fost pregătit pentru așa ceva din punct de vedere spiritual. De un an și ceva Dumnezeu îmi vestea prin Duhul Sfânt că voi trece printr-o încercare foarte grea, și chiar solul morții va trece pe lângă mine. 

M-am așteptat la orice altceva, dar nu la accident de mașină. Probabil din mândrie, deoarece mă consideram un șofer foarte bun și simțeam că oboseala nu mă va îngenunchia niciodată. 

Așadar, veneam din zona Ardealului, din zona Arieșeni, unde fusesem să slujesc. Circulând pe timp de noapte, fiind și singur în mașină, am adormit la volan. Mai aveam de parcurs doar 30 de km până acasă. Am ajuns pe contrasens și m-am izbit într-un pom, iar în urma impactului am intrat în comă. Nu am fost găsit timp de trei ore. După trei ore cineva mi-a recunoscut mașina, era un frate credincios din zonă, a dat alarma, am fost preluat de echipa de medici de acolo.

Inițial, am fost declarat mort

De la spitalul din Câmpulung, unde soția a fost înștiințată că eram decedat, am fost transportat la Suceava. Acolo, medicii au încercat mai departe să mă resusciteze. Mi-au administrat sânge pentru că pierdusem aproape 80% din sânge. 

 Soția era în camera de reanimare, medicii o lăsaseră să stea lângă mine pentru a-și lua de fapt rămas bun. Plângea și-I spunea lui Dumnezeu: „Doamne Dumnezeule, de ce ai îngăduit ca la nici 40 de ani neîmpliniți, cu 10 copii avându-i în creștere, să rămân văduvă și să rămână 10 copii orfani?”

Atunci Duhul Sfânt i-a adus aminte despre niște descoperiri pe care le avusesem din partea lui Dumnezeu înainte de accident, prin care promitea că va face cu mine niște lucrări extraordinare. 

Atunci soția a spus în inima ei: „Sigur, Dorel nu va muri, pentru că Dumnezeu încă nu și-a împlinit aceste lucrări. Dacă el moare, înseamnă că Dumnezeu este mincinos, însă tot ce spune El e adevărat. 

Pe partea stângă eram în proporție de 90% distrus, femurul era rupt în bucăți, multiple fracturi deschise, glezna era ruptă, întoarsă pe dos, rotulele fiind sărite. Medicii au vrut să-mi amputeze mâna stângă, însă prin minunea Lui Dumnezeu o pot folosi azi. Pot cânta la acordeon, la orgă, la chitară și chiar să ajut copiii din orchestra care o avem în biserică să cânte la instrumente. 

Soția i-a spus medicului că Dumnezeu mă va ține în viață, pentru că El ne-a vorbit înainte de a avea loc accidentul, și l-a rugat să facă tot ce poate pentru a mă salva. Când a auzit aceste lucruri, pe moment a crezut că soția a luat-o razna, că a afectat-o în mod psihic întâmplarea prin care trecea. A scos-o afară  și a trimis-o acasă. Ea a vrut foarte mult să rămână ca însoțitoare, și a insistat s-o lase să rămână, dar medicul i-a spus că există personal care să mă îngrijească. I-a cerut numărul de telefon, spunându-i că o va ține la curent, indiferent ce se va întâmpla cu mine. 

Soția s-a întors acasă foarte îndurerată, fiindcă medicul îi spuse în mod aluziv că voi deceda. Când a ajuns, le-a zis copiilor: „Dacă vreți să îl aveți pe tata în mijlocul vostru, haideți să ne rugăm lui Dumnezeu.” Cel mai mare avea vârsta de 18 ani, cel mai mic, al zecelea, era doar de o lună și jumătate.

Când le-a explicat, copiii au început să plângă s-au pus pe genunchi, au început să se roage ca niciodată, strigând la Dumnezeu insistent să mă lase în viață.

În momentul acela în cameră s-a auzit un vuiet puternic și în vuietul acela puternic o voce din partea lui Dumnezeu: „Femeie, nu plânge în zadar că nu ai rămas ca însoțitoare la capul soțului tău. Am trimis un înger ca însoțitor ca păzitor și se va întoarce acasă în viață, pentru că am lăsat viață în soțul tău.” Și în felul acesta a fost o primă minune în contextul accidentului, a faptului că am rămas în viață.

A doua zi, soția a primit vestea faptului că organele, inima, trupul a răspuns procedurilor medicale și mi-am revenit la viață, slăvit să fie Dumnezeu. Am fost supus multor tratamente și la multiple operații. Unul dintre medici chirurgi e cel mai bun prieten al meu, încă din copilărie. Când ceilalți doctori au spus că vor să-mi amputeze mâna, el a spus că se va ocupa personal de mine. E vorba de medicul ortoped Mihai Sorin Petrașuc. A fost o minune directă a lui Dumnezeu, fiindcă el a venit în sala de operație tocmai când se discuta despre amputare, și prin intervenția lui, acest lucru nu s-a întâmplat, iar acum îmi pot folosi mâna. 

O altă minune a fost faptul că, la ieșirea din spital, medicii mi-au spus că voi rămâne paralizat, în scaun cu rotile pe viață, însă Dumnezeu nu a îngăduit lucrul acesta. Cât timp am fost în convalescență acasă, la pat, a fost foarte complicat, fiindcă nu puteam face nimic singur și aveam mereu nevoie de îngrijire, ceea ce era epuizant pentru soție și copii. Abia atunci am înțeles, de fapt, ce înseamnă să simți cu cel bolnav. Până atunci, mă rugam doar fiindcă-mi impunea slujirea, având o anumită măsură de credință. Dar de atunci mă rog altfel pentru cei care suferă.  

Dumnezeu m-a vindecat complet după opt luni de zile. Slavă Lui!