Cum pot fi vindecat? de Tudor Pețan, Alfa Omega TV
Preaiubitule, doresc ca toate lucrurile tale să-ţi meargă bine, şi sănătatea ta să sporească tot aşa cum sporeşte sufletul tău. (3 Ioan 2)
A. Context spiritual
De peste 20 de ani, ca lucrare de media creștină, am fost în contact cu lucrări, organizații, biserici, lideri preocupați de slujirea de vindecare și eliberare. În ultimii ani, în România și întreaga lume, interesul pentru acest domeniu a crescut enorm pe două dimensiuni:
a) nevoia de învățătură biblică, completă, în lucrarea de vindecare și eliberare.
b) slujirea efectivă în acest domeniu, atât ca eveniment ocazional la conferințe sau întâlniri de rugăciune, cât și ca o dimensiune permanentă în activitatea bisericilor (parte din program, departament separat de slujire distinctă).
Ne-am rugat să înțelegem locul nostru ca organizație de media în lucrarea de vindecare pe care Domnul o extinde cu putere. E o potențare a Trupului lui Hristos, fizică, spirituală pentru a sluji cu eficiență sporită în marele seceriș și o pregătire a Miresei, fără pată și fără zbârcitură, pentru a-L întâlni pe Mirele. Interesul e major, este un strigăt în biserică, o nevoie acută. Statistic, din cererile de rugăciune care vin la Alfa Omega pentru nevoi personale sau pentru cei dragi, la emisiuni în direct, pe telefon, email, scrisori, postări, repartiția este următoarea:
- 45% - vindecare
- 15% - mântuire
- 10% - probleme familie
- 10% - eliberare, dependențe
- 10% - vindecare emoțională, depresie
- 5% - finanțe
- 5% - cauze diverse
B. Tipuri de vindecare
Înainte de a ne focaliza pe vindecarea divină, să înțelegem modurile în care vindecarea este posibilă, cu convingerea că în final Dumnezeu este în spatele oricărei forme de vindecare.
1. Vindecarea naturală: sistem imunitar, mecanisme fiziologice, procese naturale de apărare și reacție a organismului (mecanism de coagulare a sângelui în caz de rană).
2. Vindecarea pe cale medicală (medicație, tratament, terapii, intervenție chirurgicală, ș.a.)
3. Vindecare divină: implică intervenția miraculoasă a lui Dumnezeu.
C. Premise
Premisele de la care pornim discutând despre vindecarea divină:
1. Dumnezeu vrea și poate să vindece.
2. El este neschimbat, Același ieri, azi și în veci.
3. Vindecarea, asemenea mântuirii, ne-a fost dată pe cruce și trebuie să ne-o însușim personal, prin credință („... prin rănile Lui suntem tămăduiți.” - Isaia 53:5).
4. Dumnezeu e suveran în lucrarea de vindecare și eliberare.
5. El nu lucrează după tipare, ci folosește diferite mijloace, metode, slujiri, slujitori.
6. Este voia și bucuria Lui ca sănătatea noastră să fie deplină; creștinul ar trebui să fie sănătos.
7. Vindecările miraculoase nu au încetat după vremea apostolilor; ele se întâmplă la scară tot mai mare și în prezent.
8. Este parte din mandatul nostru: „Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi; vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.” (Marcu 16)
9. Boala nu este ingredient pentru starea de smerenie care să ne faciliteze slujirea sau mântuirea; nu este o „binecuvântare”.
10. Sursa bolii este diavolul și neascultarea deliberată de legile lui Dumnezeu.
11. Dumnezeu poate să lucreze vindecare și prin medicamente și tratament medical.
12. Vindecarea divină poate să vină instantaneu sau să se manifeste gradual.
13. Vindecarea poate fi blocată de păcat în viața personală și de neiertare.
14. Isus a promis că ne va da orice vom cere în numele Lui, deci inclusiv vindecare („şi orice veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul. Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face” - Ioan 14:13, 14).
15. Vindecarea e „pâinea” copiilor lui Dumnezeu. Nu este un lux, alocat doar pentru unii aleși.
16. Vindecarea fizică, vindecarea interioară, vindecarea spirituală și eliberarea fac parte din procesul de ucenicizare.
17. Vindecarea face parte din natura lui Dumnezeu („Eu sunt Domnul care te vindecă” - Exod. 15:26).
18. Mântuirea, vindecarea și domnia lui Hristos în viața credinciosului sunt inseparabile.
D. Vindecarea divină
Încercăm să sintetizăm în rândurile următoare modalități și căi prin care Dumnezeu răspunde și intervine în mod miraculos, vindecând bolnavii. Absolut toate aceste metode au la bază experiențe proprii, situații concrete întâlnite de noi ca lucrare Alfa Omega cu ocazia unor emisiuni, înregistrări, lucrări, conferințe, întâlniri de rugăciune, slujiri personale sau mărturii a celor care au experimentat vindecarea divină.
1. Cerere individuală prin rugăciune făcută cu credință (rugăciuni făcute de cele mai multe ori în „cămăruță”).
Credința poate fi a persoanei în cauză sau a unei alte persoane, care se roagă pentru vindecarea acesteia (vezi Marcu 2:5 - „Când le-a văzut Isus credinţa, a zis slăbănogului: ‘Fiule, păcatele îţi sunt iertate!’”)
2. Cerere individuală prin rugăciune, însoțită de post (postul potențează rugăciunea, atât individual, cât și corporativ).
3. Cerere colectivă, în unitate, a doi sau mai multor credincioși (unire în post și rugăciune a mai multor persoane pentru acea cauză).
4. Vindecare prin rugăciune făcută cu punerea mâinilor.
Punerea mâinilor se poate face de către:
a) prezbiter, pastor (asemănător Fapte 5:12)
b) orice alt credincios (vezi Marcu 16:17 - „Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi; vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi”, cu comentariul „cei ce vor crede”, indiferent de sex, poziție în biserică, confesiune...).
c) propria persoană aflată în suferință (am avut situații când în timpul emisiunilor TV în direct, îndemnate din studio la rugăciune, persoane bolnave și-au pus mâinile peste locul afectat și au fost vindecate).
5. Vindecare prin rugăciuni făcute cu punerea mâinilor și ungere cu untdelemn.
Este o slujire spirituală făcută în special de lideri, în conformitate cu Iacov 5:14 ( „Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii bisericii; şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului.”). Am văzut și filmat întâlniri de rugăciune (gen „Rugul Aprins”) la care mii de oameni treceau pe sub tunelul de ungere și rugăciune, mulți dintre ei fiind vindecați și eliberați. Ungerea se practică tot mai mult și în slujiri individuale. Domnul lucrează în primul rând după credința celor implicați, dincolo de dezbaterea din mediul religios dacă uleiul este doar un simbol sau poartă și prezența Duhului Sfânt.
6. Folosind obiecte de contact peste care au fost rostite rugăciuni sau ungere cu untdelemn.
Sunt biserici care practică de generații rugăciunea (și eventual ungerea) peste batiste, basmale, obiecte de îmbrăcăminte, care apoi sunt puse peste bolnavi în vederea vindecării (conform lucrării lui Pavel din Fapte 19:12 - „până acolo că peste cei bolnavi se puneau basmale sau şorţuri care fuseseră atinse de trupul lui, şi-i lăsau bolile şi ieşeau afară din ei duhurile rele.”)
7. Vindecare și eliberare prin îndepărtarea unor obiecte purtătoare de prezență/atingere demonică - înlăturarea și sfințirea unor locuri, case, terenuri care prin prezența demonică au efect asupra sănătății și stării emoționale și spirituale. Avem exemple în care înlăturarea unor statuete, obiecte, „suveniruri”, bijuterii, instrumente, obiecte de îmbrăcăminte, postere, cărți folosite în magie, practici oculte, practica religiilor orientale au adus restaurare și vindecare.
8. Prin darul de vindecare al unui credincios.
Isus e cel care vindecă, dar o face cu putere prin intermediul celor cărora le-a dat daruri spirituale, și, în special, daruri de vindecare sau dar al minunilor (vezi 1 Corinteni 12:7-11 și 1 Corinteni 12:28).
Da, au fost și sunt extreme, falși vindecători, exagerări, „spectacole” dar, în același timp, Dumnezeu lucrează tot mai mult cu putere prin cei care își folosesc darul „spre folosul altuia”. Întâlnim slujitori pe care îi invităm în emisiuni sau îi înregistrăm în conferințe și întâlniri de rugăciune, care își folosesc darul de vindecare, călăuziți de Duhul Sfânt.
9. Vindecare prin mărturisire și eliberare.
Această slujire practicată de tot mai mulți și promovată intens în emisiuni și slujiri la Alfa Omega, pleacă de la premisa că la originea unei boli, suferințe fizice este o influență demonică sau o posesiune demonică, apărută într-una din următoarele situații:
- ca urmare a unui păcat personal;
- atac demonic;
- transmitere genealogică (generațional);
- influențe oculte, terapie alternativă practicată intenționat;
- forme de blestem sau autoblestem.
Tot mai multe lucrări și slujiri se poziționează, cu elemente specifice, pe acest gen de slujire. Sunt tot mai multe biserici și lucrări care slujesc și au un tot mai mare impact în România în această zonă: Ellel, Healing Room, InHim Ministry, Străjerii, lucrări bazate pe învățătura SOZO, biserici din București, Brașov, Baia Mare, Timișoara, Cluj, Oradea... Vindecarea prin eliberare devine modalitatea de slujire pentru multe biserici (exemple: anul trecut o biserică baptistă din vestul țării a folosit manualul „Fii liber” de la Alfa Omega pentru a-i trece pe toți membri bisericii printr-un curs de vindecare prin eliberare. O altă biserică din Baia Mare a făcut intens, timp de o săptămână, un curs și o slujire obligatorie cu toți membri bisericii pentru vindecare și eliberare. Atmosfera în biserică și potențialul de slujire s-au schimbat radical)
Vedem creșterea acestei slujiri, uneori și sub forma de consiliere și în mediile ortodoxe (Oastea Domnului) sau catolice, deschise tot mai mult la lucrarea Duhului Sfânt.
Elemente vitale în această abordare a vindecării: mărturisirea păcatelor, anularea oricărui cap de pod al influenței demonice, dezlegarea și ruperea oricăror forme de blestem.
Revelația profetică în care operează echipele de slujire este încurajată și practicată la scară tot mai largă.
10. Vindecarea prin rostirea cuvintelor credinței/proclamare a vindecării.
Punctele de plecare:
- credința neclintită = condiția vindecării;
- înțelegerea puterii cuvintelor rostite.
În ultimii ani, „proclamarea”, ca rostire în autoritate, sub călăuzirea Duhului Sfânt, nu mai sperie. Și Domnul Isus a dat de cele mai multe ori vindecare și binecuvântare răspunzând la credința celor care au cerut-o, fără a face rugăciuni sau atingeri speciale (vezi vindecarea la distanță a robului unui sutaș din Luca 7). Și ucenicii au proclamat vindecarea de multe ori fără rugăciune sau punerea mâinilor („Argint şi aur n-am; dar ce am, îţi dau: în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, scoală-te şi umblă!” - Fapte 3:6). Am primit mărturii și confirmări la televiziune despre atingeri și vindecări miraculoase și la mari distanțe, dincolo de ecran, fără punerea mâinilor, ungere sau obiecte de contact.
11. Vindecare corporativă prin prezența puternică a Duhului Sfânt în rugăciune, închinare.
O scurtă întâmplare: În urmă cu doi ani, un vorbitor la Rugul Aprins (Ron Brown – Teen Challenge) a cerut prezența Duhului Sfânt peste cei câțiva mii de participanți, într-o atmosferă a unei închinări intense. Cei veniți cu așteptări de slujire în vindecare prin punerea mâinilor au fost la început surprinși, dar în minutele următoare prezența a devenit copleșitoare și a ținut până târziu în noapte, după încheierea programului. Mulți au fost atinși și vindecați.
Includ acest punct privind vindecarea (dincolo de slujiri tradiționale) pentru că văd că Domnul lucrează și în acest mod, la scară mare. Și o va face tot mai mult prin proclamare corporativă, prin prezența deosebită a Duhului Sfânt. Face parte din acele „lucrări și mai mari” pe care Domnul Isus le-a anticipat.
12. Vindecare la Cina Domnului
Nu e propriu-zis o modalitate de vindecare, ci un loc, un moment specific în care Domnul Isus Se poate atinge de un trup bolnav. Femeia cu scurgere de sânge de 12 ani s-a atins de poală hainei Lui și a fost vindecată... cu atât mai mult, la Cina Domnului, ne „atingem”, dincolo de simbol, de trupul și sângele Domnului. Am fost martor la servicii divine în biserici de tot felul, în care acest moment încărcat de prezență divină și dublat de credința celor care s-au apropiat, a adus vindecare instantanee, restaurare și eliberare.
În încheierea acestei enumerări, trebuiesc menționate mișcări noi de slujire în vindecare și eliberare
Dincolo de nuanțe teologice care pot fi discutate, remarcabilă este extinderea unor mișcări de genul „The Last Reformation” primită de evanghelistul Torben în Danemarca (a produs și două filme difuzate în 2017 pe Alfa Omega TV) cu replici deja și în România, începând cu București, Baia Mare, Sighișoara. Este o slujire simplă, în stradă sau ambient nebisericesc, în special de făcută de către tineri cu credință și îndrăzneală în vestirea Cuvântului. Minuni vizibile, instantanee se întâmplă. Lideri din România care au fost în Danemarca pentru a se convinge, s-au întors provocați de ce au văzut și experimentat.
Ultima tabără Peniel s-a desfășurat în această vară lângă Bistrița, s-a derulat în aceeași notă – un loc al supranaturalului.
E. Menținerea sănătății
O trecere în revistă a modalităților prin care Dumnezeu vindecă și azi, nu poate fi încheiată fără câteva considerente privind menținerea sănătății, în fond, a sănătății divine. Iată câteva, inspirate dintr-un studiu biblic al lui Gordon Lindsay, fondatorul școlii biblice „Christ For the Nations” și publicat în România de editura Alfa Omega Publishing (alături de alte cărți pe tema vindecării și eliberării):
1) Alimentație sănătoasă, corectă
2) Odihnă
3) Evitarea îngrijorării
4) Nevoia de mișcare și activitate fizică
5) Focalizarea personală, permanentă pe Isus, sursa vieții, prin rugăciune, Cuvânt și închinare
Dacă aceste „legi”, principii de viață creștină, sunt încălcate, chiar și pentru o cauză bună, cum ar fi slujirea creștină, este foarte probabil ca boala să-și facă apariția sau să revină după un moment de vindecare miraculoasă.
E. Concluzii
Ar fi o greșeală să ne focalizăm doar pe vindecarea fizică. De cele mai multe ori rădăcina, originea unei boli în trup este o suferință interioară, o traumă, un abuz, o rană emoțională, un duh zdrobit, o imagine de sine distorsionată. O abordare completă a vindecării, incluzând-o pe cea interioară, este vitală.
Învățătura și slujirea în acest domeniu trebuie completată și cu un capitol separat: „Cum să rămânem în vindecare?” Cum să-mi păstrez minunea, mai ales dacă a însemnat o vindecare prin eliberare de sub influență demonică. Cel rău nu va renunța ușor la tine, va încerca să se întoarcă aducând cu el și alte entități demonice, chiar dacă pentru moment tu ai „curățit” casa.
Să credem că în vremurile de pe urmă cei ce vor crede vor face minuni și mai mari decât cele văzute pe vremea lui Isus și a apostolilor.
Isus vrea să-Și pregătească Mireasa și în același timp să ne facă pe fiecare eficienți, sănătoși și plini de putere pentru extinderea Împărăției într-un ritm fără precedent.
Vindecarea și sănătatea divină trebuie să devină o normă în biserică, indiferent de confesiune, iar umblarea naturală în supranatural – o normalitate pentru fiecare creștin.
Vindecarea divină este o mărturie puternică în câștigarea de suflete pentru Hristos.
Dumnezeu începe să lucreze cu putere în România. El pune foame în inima credincioșilor pentru Cuvântul Lui, dă îndrăzneală și revelație din Scriptură pentru învățătură în zona de vindecare și eliberare, pentru că mai mult decât oricine El vrea să fim mântuiți, vindecați și eliberați: „veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi” (Ioan 8:32).