Această serie de broșuri semnate de Joyce Meyer oferă îndrumare practică și încurajare spirituală pentru vindecare emoțională, creștere personală și aprofundarea relației cu Dumnezeu.
Prin teme precum respingerea, rugăciunea, auzirea lui Dumnezeu, anxietatea, răbdarea, iertarea și eliberarea de vinovăție, cititorul este încurajat să pășească într-o viață mai liniștită, echilibrată și plină de încredere.
M-am dus ani de zile la biserică în fiecare duminică și nu știam că Dumnezeu vorbește cu oamenii.Sigur, știam că „oameni speciali” precum Moise sau alți oameni mari din Biblie au avut experiențe supranaturale. Dar nu am înțeles niciodată că Dumnezeu voia să vorbească cu mine.
Apoi, s-a întâmplat ceva uimitor. Pe măsură ce am început să petrec mai mult timp în Cuvântul lui Dumnezeu și să dezvolt cu adevărat o relație intimă, personală cu El, El a început să-mi arate cât de mult dorește ca noi să-I auzim vocea.
Aceste pagini sunt pline de învățături și versete, iar eu te încurajez să le citești și să le recitești pentru a profita la maximum de aceste mesaje. Ia-ți timp să cauți versetele și să studiezi pe cont propriu.






