Dr. Alemu Beeftu, fondator și președinte al Gospel of Glory, are pe inimă instruirea pastorilor, oamenilor de afaceri, profesioniștilor și politicienilor cu scopul de a construi infrastructuri naționale de conducere. În prezent, el se concentrează pe liderii transformați de diferite vârste din peste 54 de țări care au chemarea, darurile și caracterul de a încuraja schimbările sociale de durată pentru Împărăția lui Dumnezeu.
Dr. Beeftu a crescut într-o fermă izolată din mediul rural etiopian. La vârsta de 12 ani, dorința sa de a citi l-a determinat să fugă la o școală misionară, unde a învățat să citească și să scrie – și unde L-a găsit pe Mântuitorul. Când un guvern comunist a adus persecuție asupra bisericii etiopiene la sfârșitul anilor 1970, Dr. Beeftu, pe atunci un evanghelist recunoscut și lider de tineret, și-a făcut drum spre Statele Unite.
Beeftu a obținut o diplomă de licență la Universitatea Biola și masteratul și doctoratul în Curriculum Design și dezvoltarea comunității la Universitatea de Stat din Michigan. Peste 30 de ani de practică în aceste domenii și în domeniile conexe au făcut din Dr. Beeftu un lider împlinit și un trainer căutat. El oferă de asemenea ajutor în conducere pentru Trupul lui Hristos din întreaga lume.
Întoarce-te la început ca să poți merge înainte
„Nu ne vom cunoaște niciodată identitatea fără a ne înțelege mai întâi valorile. Ceea ce împărtășește Alemu Beeftu în această carte – Întoarce-te la început pentru a fi restabilit, mergi înainte pentru a intra în promisiuni și urcă pentru a primi planul lui Dumnezeu, este un ghid care ne ajută să trecem într-o nouă eră. Mergeți înainte în promisiune: Învățați cum să cuceriți!”
25,00 lei
Nu este disponibilă previzualizarea cărții.
E-book-urile se găsesc în Contul meu -> Descărcări după achiziționare și confirmarea plății din partea noastră.
| Format | |
|---|---|
| Număr de pagini | 130 |






