Donează     Rugăciune       TV LIVE                          

Crăciun - dezvăluiri: Adevăratele origini ale tradițiilor de Crăciun

Ce știm despre tradițiile Crăciunului? V-ați întrebat vreodată de ce decorăm bradul de Crăciun? De ce atârnăm crenguțe de vâsc? Și de ce îi învățăm pe copiii noștri să creadă în Moș Crăciun? În ce urmează, veți afla originea adevărată a Crăciunului. S-ar putea să fiți uimiți după ce veți afla sursa tradițiilor voastre preferate de sărbătoare.

Această zi a fost numită ziua anului. Este timpul magiei, spectacolelor mărețe, entuziasmului, generozității și dragostei. Pentru mulți dintre noi, cele mai prețioase amintiri din copilărie sunt cele legate de tradițiile Crăciunului. Este perioada în care multe popoare sărbătoresc nașterea Domnului Isus Cristos, Mesia și Mântuitorul lumii.

Totuși, în ultimii ani, sărbătorile spirituale au devenit perioada vânzărilor în masă și a comerțului activ. Incredibil, însă, în această perioadă multe afaceri obțin mai mult de jumătate din venitul lor de început. Tradiția de a oferi cadouri, considerată ca provenind din istoria magilor care au adus daruri Pruncului nou-născut, a evoluat astăzi în frenezia din decembrie de a face cumpărături.

Dar ce știm despre alte tradiții ale Crăciunului? V-ați întrebat vreodată de ce decorăm pomul de Crăciun? De ce atârnăm crenguțe de vâsc? Și de ce îi învățăm pe copiii noștri să creadă în Moș Crăciun? În ce urmează, veți afla originea adevărată a Crăciunului. S-ar putea să fiți uimiți sau chiar șocați după ce veți afla sursa tradițiilor voastre preferate de sărbătoare.

Să "despachetăm" Crăciunul

Istoria, miturile și tradițiile Crăciunului în emisfera de nord, în a doua parte a lunii decembrie, zilele au cea mai scurtă durată, iar nopțile - cea mai lungă. Pentru lumea păgână aceasta este cea mai potrivită perioadă a anului pentru celebrarea și practicarea lucrărilor întunericului. Calendarul păgân numește această perioadă solstițiul de iarnă.

Tradițiile de Crăciun din zilele noastre au început în timpul petrecerilor păgâne de iarnă din perioada precreștină, organizate de oamenii din nordul Scandinaviei. Pentru a-l onora pe Jul, zeul păgân al sexului și fertilității, în luna decembrie era organizată o petrecere de 12 zile. Unui buștean mare, considerat ca fiind idol, i se dădea foc și acest foc era menținut 12 zile. În fiecare zi era ars ca jertfă un om sau un animal. Distracții sălbatice și nebunești însoțeau sacrificiile zilnice, în timp ce participanții beți se străduiau din răsputeri să contacteze duhurile.

La mii de kilometri, în Roma precreștină, participanții la sărbătoare își omagiau zeii în timpul solstițiului de iarnă. Tradițiile vrăjitorești susțin că un anumit număr de zei păgâni s-au născut în această perioadă, de exemplu: Dionisos, Atis și Baal, zeul masculin principal al fertilității și depravării.

Se spunea că un alt dumnezeu păgân din Persia, numit Mithra, s-a născut chiar în data de 25 decembrie. Mithra era zeul soarelui invincibil, zeul luminii dintre cer și pământ, proslăvit în acea vreme de un cult roman cu multă influență. Nașterea lui simboliza sfârșitul nopților lungi și reîntoarcerea la dominația soarelui. În timpul sărbătorii de o lună de zile din perioada solstițiului de iarnă, toate tribunalele din Roma erau închise. Era permis orice fel de crimă; domina homosexualitatea, travestirea și desfrâul necontrolat. Ordinea Romei era perturbată. Chiar și copiilor li se permitea să participe la orgiile de beție, care erau parte componentă a sărbătorii.

În anul 270 d.C., imperatorul roman, Aurelian, a oficializat sărbătoarea, punând de-o parte săptămâna dintre 17-24 decembrie, care culmina cu oferirea cadourilor în ziua de 25 decembrie pentru a celebra nașterea zeului soarelui. Această orgie romană le întrecea pe toate și mai târziu a devenit cunoscută sub denumirea de saturnalia, în onoarea zeului Saturn, zeul excesului.

Saturnalia by Antoine Callet

Invadând Marea Britanie, soldații romani au adus cu ei tradițiile lor păgâne și desfrânate. Înrădăcinându-se în Anglia, saturnalia a devenit cunoscută sub denumirea de "festivalul nebunilor", condus de domnul dezmățului. În secolul 4, guvernul a sancționat biserica de la Roma, incapabilă să stopeze creșterea numărului de tradiții păgâne și care a ales să le introducă în așa-numitul "creștinism oficial". Biserica a crezut că astfel va atrage la ea mai mulți păgâni. Până în perioada aceasta ziua de naștere a lui Isus Cristos, Mesia evreilor, nu se sărbătorea deloc. Totuși, ignorând Scripturile care spuneau că, probabil, nașterea n-a avut loc iarna, biserica a produs confuzie în istoria biblică și a făcut ca ziua nașterii lui Isus să coincidă cu cea a zeului păgân, Mithra. Astfel, data nașterii zeului Soarelui a devenit acum data nașterii Fiului lui Dumnezeu. Se spera ca sărbătoarea păgână, saturnalia, să pătrundă în acea formă legală a creștinismului.

Practica bisericii de a schimba datele evenimentelor creștine ca ele să coincidă cu festivalurile păgâne, a continuat. În sec. 7, papa Grigore I i-a poruncit lui Augustin de Canterbury (episcop englez) să integreze toate practicile și obiceiurile păgâne în biserica romano-catolică, care era în creștere.

O mișcare religioasă reformatoare a început să se răspândească în țară, condusă de puritanul Oliver Cromwell. Puritanii luau în serios porunca biblică care spunea că creștinismul trebuie să rămână pur și separat de păgânism. Când au venit primii coloniști din Anglia, majoritatea lor erau puritani. Au venit aici pentru a avea libertate religioasă; ei doreau să fie liberi să se închine lui Dumnezeu, fără ierarhia și corupția bisericii legaliste pe care au cunoscut-o. Ei au venit cu cunoștințe clare despre pericolul practicilor păgâne, care au devenit atât de îndrăgite de strămoșii lor.

Timp de 200 de ani, clericii din Noua Anglie s-au străduit să protejeze Lumea Nouă de infiltrarea sărbătorii care-l onora pe zeul păgân Saturn. Preotul C. Mathi, în predica din ziua de Crăciun a anului 1712, a spus:"Puteți oare să credeți în conștiința voastră că Mântuitorul cel Sfânt este onorat prin beție, orgii obscene și o liturghie potrivită doar pentru Bacchus sau Saturn?"Însă publicul a fost de neînduplecat și orgiile au continuat.

În 1828 încăierările dintre bande din timpul saturnaliilor, precum petrecerile de Crăciun, au devenit atât de frecvente, încât în multe orașe, ca de exemplu în New-York, a fost nevoie pentru prima oară să fie instituită o poliție profesionistă care să țină sub control acea sălbăticie. Crăciunul nu numai că nu se sărbătorea, ci chiar era interzis în unele locuri, pentru că multe biserici îl considerau o sărbătoare păgână și o încălcare a Cuvântului.

La jumătatea sec. 19, bisericile din America au fost ultimele care au opus rezistență în războiul împotriva validării Crăciunului. În sfârșit, lupta a încetat, datorită eforturilor Societății Americane a Școlilor Duminicale, care a început să organizeze niște programe de Crăciun pentru copii ca modalitate de a umple băncile din biserică. Societatea susținea că reconstituirea Crăciunului e o posibilitate de a vorbi copiilor despre nașterea lui Cristos. De asemenea, ei ofereau cadouri și dulciuri copiilor ca mijloc de a momi familiile lor și de a le face să accepte sărbătoarea, în ciuda istoriei ei și a rădăcinilor evident păgâne. Strategia plină de succes de a "mitui" copiii cu bomboane va fi folosită mai târziu și în cazul restului populației, care nu bănuia nimic, pentru a o face să accepte ritualurile păgâne de Haloween.

Totuși, lucrarea celui mai cunoscut scriitor englez, Charles Dickens, scrisă în 1843 și având un subiect fantomatic, "Cântec de Crăciun",a înrădăcinat pentru totdeauna sărbătoarea Crăciunului în inimile americanilor. Romanul lui Dickens, îndrăgit în întreaga lume, a făcut ca ospățurile păgâne de Crăciun, pomii strălucitori, vitrinele sclipitoare și căldura căminului familial să fie irezistibile pentru cei care doreau să sărbătorească Crăciunul.

Venind în America în 1867 pentru a promova opera sa, Charles Dickens a avut un impact enorm asupra teatrelor, în timp ce-și citea povestirea în fața publicului înflăcărat pe scenele întregii țări. "Cântecul de Crăciun" a reținut atenția întregii Americi și a distrus și ultimele încercări de a opri evoluția Crăciunului. În 1875 puritanii au fost învinși și în 1890 toate statele americane au votat pentru legalizarea Crăciunului.

Luminile, felicitările de Crăciun și cele 12 zile de Crăciun

Tradiția de astăzi de a arde bușteanul de Crăciun provine direct din închinarea precreștină a scandinavilor la zeul fertilității, Jul. Arderea acestui idol este și cauza apariției conceptului despre 12 zile de Crăciun, ceea ce reprezenta cele 12 jertfe arse zilnic în flăcările bușteanului.

Un alt exemplu al păgânismului în sărbătorirea Crăciunului este conceptul Yule și bușteanul Yule. Acest termen provine chiar de la numele unui zeu nordic, Jul. În fiecare an, cam pe vremea Crăciunului, un buștean enorm era tăiat și decorat ca simbol al fertilității și ars 12 zile. Pe parcursul fiecărei zile o nouă jertfă era adusă zeului Jul. Uneori victimele pentru sacrificiu erau oameni.

Conceptul de 12 zile de Crăciun vine la noi, de asemenea, din această tradiție păgână a Nordului. În încercarea de a estompa originea acestui ritual îngrozitor, biserica de la Roma a stabilit ca prima zi a liturghiei lui Cristos să fie în 25 decembrie, iar a 12-a zi - în 6 ianuarie. În ciuda faptului că nu există nici o referință biblică în legătură cu 6 ianuarie, această zi a fost aleasă ca ziua în care magii au venit să ofere daruri Pruncului Isus. Această zi a devenit cunoscută sub denumirea de Bobotează.

De-a lungul perioadei obscure, obiceiul european de a pune la fereastră o lampă cu ulei în timpul celor 12 zile de Crăciun, însemna pentru vecini că cei din casă participau la închinarea păgână la idolul Jul. De aici vine tradiția din zilele noastre de a ne decora casele cu beculețe de Crăciun. Acum, când îi urăm cuiva Crăciun (Yule) fericit, invocăm, de fapt, forțele zeului fertilității, Jul, asupra persoanei respective.

christmas decorations

Împodobirea casei, a camerelor și holurilor

În timpul saturnaliilor, asupra ușilor erau agățate crengi de stejar veșnic verde sau alte plante, aceasta făcând parte din ritualul păgân de a alunga răul. A decora holul cu crengi de stejar însemna recunoașterea puterilor pe care le aveau zeii naturii. Conform ritualurilor vikingilor, formarea unui cerc sau a unei coroane din crengi de stejar verde sau din alte plante accentua puterile lor magice.

Vâscul folosit în vrăjitoriile druizilor sau ale vikingilor poate să facă o femeie să fie neputincioasă și deschisă exploatării sexuale. De aici vine obiceiul nostru de a atârna la intrare crenguțe de vâsc și dacă o femeie este prinsă sub ele, ea poate fi sărutată și nu are voie să se opună.

Bradul și vâscul de Crăciun vin din tradițiile păgâne, în special din cele din nordul Europei și anume din Germania și Anglia. De asemenea, în culturile păgâne, copacii veșnic verzi au simbolizat dintotdeauna sex și fertilitate. În timpul solstițiului de iarnă copacii erau tăiați, aduși în case, instalați și decorați, fiind niște idoli pentru închinare. Pomul de Crăciun era considerat un copac sacru. Păgânii din Europa de nord se închinau la copaci, pentru că ei considerau copacii și arbuștii ca fiind sacri. Aducerea unui copac înăuntru era un mod de a aduce acea sursă supranaturală de binecuvântare în casa lor. Ideea era că existau duhuri care trăiau în copaci.

christmas decorations 1150006

În Evul Mediu, tradiția pomului de Crăciun în perioada solstițiului de iarnă a apărut pentru prima oară în Germania. În timpul domniei sale, regele George I, el însuși fiind de origine germană, a adus acel obicei în Anglia victoriană. Emigranții germani, stabilindu-se în Pennsylvania, au făcut același lucru și în America în perioada anilor 1800.

În 1848 "London Illustrated News" a publicat faimoasa gravură care o reprezenta pe regina Victoria și familia regală, stând lângă un pom de Crăciun. Peste câțiva ani, aproape fiecare familie de englezi avea pom de Crăciun ca semn al devotamentului lor față de monarhie. În 1900 Serviciul de Silvicultură din S.U.A. a estimat că cel puțin una din cinci familii americane a preluat tradiția pomului de Crăciun.

Mii de ani mai devreme, Dumnezeu, vorbind prin profetul Ieremia, a interzis această practică păgână din Vechiul Testament. "Așa vorbește Domnul: 'Nu vă luați după felul de viețuire al neamurilor... Căci obiceiurile popoarelor sunt deșarte. Taie un lemn din pădure... Îl împodobesc cu aur și argint și îl țintuiesc cu cuie și ciocane, ca să nu se clatine. Nu vă temeți de ei, căci nu pot să facă nici un rău și nu sunt în stare să facă nici un bine." Ieremia 10: 2-5.

Moș Crăciun - Spiridușul bătrân și vesel

Moș Crăciun este un alt exemplu de element păgân în sărbătoarea Crăciunului. Moș Crăciun este un amalgam din mai multe tradiții, dar în majoritatea culturilor din lumea întreagă, există așa-numitele "duhuri ale casei", care supraveghează căminul și hornul, au grijă ca focul să nu se stingă și ca mâncarea să fie bine preparată, la fel și de căldura din casă.

Într-o anumită perioadă a anului, îndeosebi iarna, duhul casei îmbrăcat în roșu, cobora prin horn ca să-i răsplătească pe cei care i-au făcut pe plac în decursul anului și să lase un blestem sau o altă formă de pedeapsă asupra oamenilor care nu l-au mulțumit.

Conceptul de Moș Crăciun are o istorie lungă și controversată. Un număr mare de diverse culturi a contribuit la personajul complex de astăzi. Începând tot în Scandinavia, prima reîncarnare a lui Moș Crăciun a luat forma lui Odin, zeul păgân al tunetului, un bărbat înalt, cu o barbă lungă, care trăia în pădurile nordice, pline de duhuri. Odin traversa cerul în timpul solstițiului de iarnă, hotărând cine va muri și cine va prospera. Majoritatea credincioșilor erau înfricoșați din cauza acestei perioade a anului.

În Anglia, Odin s-a transformat, în sfârșit, în Moș Crăciun, care, încununat cu crenguțe de stejar verde, călătorea prin țară, îmbătându-se la "festivalurile nebunilor". Deseori era însoțit de un țap cu coarne, simbolizând în mod ironic pe cei care au respins mântuirea lui Isus Cristos.

Conform tradițiilor bisericii de la Roma, un episcop turc pe care-l chema Nicolae, în sec. 4 deținea puterea în Asia Mică. El era cunoscut ca părintele care sprijinea negustorii pe mare. De-a lungul secolelor, în timp ce legenda a început să se răspândească, se spunea că sfântul Nicolae l-a prins pe diavolul, l-a pus în lanțuri și l-a făcut servitorul său. Recunoscut în diferite culturi ca și Krampus, Beelzebul sau Zwarte Piet (Petru cel Negru), acest însoțitor al sfântului Nicolae este cel mai bine cunoscut sub numele lui german - Knecht Ruprecht.

Descris ca o creatură hidoasă cu coarne, servitorul Ruprecht era un personaj sinistru și obscur, care era în contrast cu sf. Nicolae. Într-un anumit fel, însoțitorul lui Moș Crăciun, țapul cu coarne, s-a metamorfozat într-un drac amenințător cu numele Ruprecht.

În timp ce sf. Nicolae mergea din casă în casă, întrebând despre purtarea copiilor, Ruprecht arunca prin horn bomboane și cadouri în încălțămintea copiilor cuminți, care era pusă acolo. De aici am preluat noi tradiția de a atârna la Crăciun șosete de polița căminului.

Dacă copilul putea să recite sfântului Nicolae o poezie sau să-și demonstreze dibăcia, primea un dar, dar dacă nu putea să-și amintească nici o poezie sau dacă a fost rău, ea sau el primea o lovitură cu nuiaua sau cu biciul.

Ruprecht purta și un sac mare pe care-l folosea deseoripentru a lua copiii care au fost foarte obraznici. După cum numeroase biserici creștine au început să combine ritualurilepăgâne ale solstițiului de iarnă cu sărbătorirea nașterii lui Cristos, accentul pus pe rolul sf. Nicolae a început să se deplaseze.

Unele culturi au început să submineze rolul sf. Nicolae și, în mod surprinzător, l-au păstrat pe cel al lui Ruprecht. Până la urmă, Knecht Ruprecht a fost făcut însoțitorul și servitorul însuși Pruncului Isus. În acest rol, diavolului i s-a dat titlul de Weihnactsmann sau Santa Claus – Moș Crăciun.

Un scriitor din sec. 19, Theodore Storm, în povestirea sa despre Knecht Ruprecht a mers atât de departe, încât a descris loviturile de nuia pe care le dădea Ruprecht copiilor ca niște instrumente folosite în ritualurile sado-masochiste.

În curând imaginea lui Ruprecht a dispărut din tradiția Crăciunului, dar nu și influența lui sadică. Multe din descrierile timpurii ale lui Moș Crăciun îl prezintă nu ca pe o persoană veselă care oferă daruri, ci ca pe un propagator sever al disciplinei, ținând în mână o nuia sau un bici.

Una din problemele referitoare la darurile de Crăciun pentru copii este că e o învățătură religioasă greșită, pentru că îi învață că dacă sunt cuminți, vor primi darul, dacă sunt obraznici, nu-l vor primi sau, după cum m-au învățat și pe mine, vor fi bătuți cu nuiaua. E prezentată o mântuire prin propriile fapte.

Al doilea lucru incorect în aceasta e că oricum își vor primi darurile, chiar dacă sunt obraznici, pentru că părinții își iubesc copiii și nici nu se vor gândi, citez: "să le strice sărbătoarea". Ei le vor da cadourile și, mai devreme sau mai târziu, acei copii pricepuți își vor da seama că au primit un cadou, chiar dacă n-au fost prea cuminți. Deci, nu este important să fii cuminte, să faci ce e bine și să eviți ceea ce e rău.

Venind în America în perioada anilor 1620, emigranții germani încercau să influențeze Lumea Nouă cu istorii despre sf. Nicolae și însoțitorul său care oferea cadouri, Knecht Ruprecht. Însă, într-un fel anume, această idee n-a fost acceptată decât aproape 200 de ani mai târziu.

În 1819, cel mai popular scriitor din America, Washington Irving, și-a folosit influența ca să promoveze istoria sf. Nicolae cu ajutorul unei povestiri cunoscute de Crăciun, întitulată "Brace Bridge Hall". Analizând scrierile lui Irving, preotul episcopal, Clement Clarke Moore, a scris în 1822 o povestire cu caracter laic, intitulată "Vizita sf. Nicolae". Reintitulată mai târziu "Noaptea din ajunul Crăciunului", lucrarea lui Moore s-a bazat pe poveștile emigranților germani și olandezi care au venit în America.

Scrisă de la început doar pentru copiii săi, povestirea lui Moore a fost publicată la New York, devenind repede o adevărată senzație. "Garnisit" cu rămășițele episcopale ale sf. Nicolae, el a devenit un spiriduș bătrân și vesel, dotat acum și cu puteri supranaturale. Moore l-a înlocuit și pe însoțitorul lui Nicolae, încornoratul Ruprecht, cu opt reni magici.

Pe măsură ce popularitatea cărții creștea, Moore devenea din ce în ce mai îngrijorat că accentul pus pe supranatural și neglijarea lui Cristos va afecta negativ poziția lui de preot. De aceea, el a refuzat să recunoască că este autorul lucrării, până în momentul în care ea a devenit atât de populară, încât n-a mai putut să se opună.

40 de ani mai târziu, ilustratorul Thomas Nast, caricaturist politic al revistei "Harper's Weekly", a introdus în mințile oamenilor imaginea lui Moș Crăciun, creând un desen care combina spiridușul vesel al lui Moore cu imaginile sf. Nicolae, luate din meleagurile sale natale. În 1880 Moș Crăciun era deja un erou popular puternic laicizat, care a devenit irezistibil pentru povestitorii din lumea întreagă.

Un factor care a contribuit la pagânizarea completă a Crăciunului a fost elementul comercial. S-ar putea să ni se pară ciudat, dar amintiți-vă că însuși Cristos a identificat dragostea de bani ca fiind o forță spirituală. Și când intră în joc, aceasta are un fel de efect de învălmășeală asupra Evangheliei și a credinței creștine. Comercializarea Crăciunului a ajutat la evidențierea elementelor păgâne și la îndepărtarea celor creștine.

Cred că cel mai obscen lucru din sărbătoarea și obiceiurile Crăciunului este faptul că, în inimile copiilor, Isus este înlocuit prin Moș Crăciun. Dragoste, afecțiune, apreciere, încredere și dorință de a se egala cu El - toate aceste calități ar trebui să fie în inimile și mințile lor ca și copii în creștere și ar trebui să fie orientate spre Isus, Căruia îi datorează totul. Însă aceasta a fost furat din inimile lor și înlocuit prin mitul despre Moș Crăciun.

El ia locul lui Dumnezeu sau al lui Cristos în acea lume specială care e sărbătoarea Crăciunului; are cunoștințe supranaturale despre trecutul și prezentul tău, despre atitudinile tale, are o listă în care scrie cine e cuminte și cine nu,nici măcar părinții copilului nu știu aceasta. Evident, posedă niște calități care sunt dincolo de cele umane: poate să zboare, e capabil să viziteze toate familiile din lume într-o singură noapte și multe alte moduri în care Moș Crăciun dă dovadă de calități supranaturale și oferă un fel de surogat al lui Cristos.

SantaWithKids2014

Miturile, prin definiție, se schimbă și tot felul de lucruri sunt adăugate la ele. Astfel, personajul lui Moș Crăciun a fost confundat cândva cu sf. Nicolae și cu alte personaje păgâne și mai târziu a evoluat, prin desenele lui Thomas Nast și ale altora, în ceea ce avem astăzi, dar are și o sanie cu opt reni supranaturali care zboară. Astfel, tradițiile de Crăciun care sunt păgâne, continuă să se schimbe, însă adevărul lui Isus și al întrupării, adevărul că Cuvântul s-a făcut trup și a locuit printre noi nu s-a schimbat și nu se va schimba niciodată.

Nașterea Domnului

Numeroase versete din Biblie, inclusiv capitolul 2 din Luca, descriu evenimentele care au avut loc în ajunul nașterii lui Mesia. Cezar Augustus a emis un decret prin care cerea oamenilor să se întoarcă în orașele lor natale pentru a fi înscriși. Maria, care era însărcinată de la Duhul Sfânt, a pornit într-o călătorie lungă spre Betleem, împreună cu soțul ei, Iosif. Atât Maria cât și Iosif erau din seminția împăratului David.

La sosire, au aflat că toate casele de poposire erau pline și au primit un loc într-un grajd, unde Maria a putut să nască. În același timp, un înger care anunța nașterea lui Mesia, s-a înfățișat în fața unor păstori care-și pășteau turmele pe câmpul din apropiere. După aceea păstorii au plecat în grabă la Betleem și L-au găsit pe Isus culcat într-o iesle, exact cum le spusese îngerul.

Deși imaginile tradiționale ale nașterii Domnului reprezintă trei magi care au venit la locul nașterii lui Isus Cristos, conform Scripturii magii L-au vizitat pe Isus mai târziu, în casa Lui.

Deoarece sunt enumerate trei daruri: aur, tămâie și smirnă, tradiția afirmă că trei oameni I le-au oferit, însă nu se cunoaște exact câți oameni L-au vizitat pe Pruncul Isus.Nașterea lui Isus Cristos a împlinit numeroase profeții din Vechiul Testament despre Mesia care trebuia să vină, precum că El se va naște la Betleem (Mc.5:2),că va fi născut dintr-o fecioară (Is.7:14) și că va fi un urmaș al împăratului David (Is.9:6-7).

Ideea de a sărbători nașterea lui Isus Cristos o dată pe an, n-a venit de la părinții bisericii și în primele 3 secole din istoria bisericii n-a existat așa ceva. Probabil că Dumnezeu a evitat să ne spună în Scriptură când S-a născut. Însă putem fi siguri de un singur lucru: aceasta nu s-a întâmplat în a doua jumătate a lunii decembrie, în primul rând, pentru că păstorii nu-și duc turmele la păscut noaptea târziu în decembrie, e prea frig. Ei le scot dimineața la păscut și le păzesc toată ziua, iar seara le aduc înapoi acasă. Deci, n-a fost la sfârșitul lui decembrie.

Un fapt interesant și, poate, un gând provocator din perspectivă intelectuală este de a încerca să-ți dai seama când a fost născut. Aceasta poate fi făcut în anumite limite și dacă a avut vreo importanță, însă se pare că pentru Dumnezeu n-a avut nici o importanță, nașterea Lui a avut loc, probabil, la sfârșitul lui septembrie.

Unii savanți au demonstrat că, conform Scripturii, nașterea lui Isus ar putea să fi avut loc în prima zi a sărbătorii Corturilor sau 29 septembrie. În mod ironic, această dată ar fi plasat conceperea Lui în jurul zilei de 25 decembrie. Cronometrarea altor evenimente, precum slujirea la Templu a lui Zaharia și sarcina Elizabetei, verișoara Mariei, a făcut credibilă ziua de 25 decembrie ca ziua conceperii lui Isus.

Odată ce creștinii cred că viața începe de la concepere,și nu la naștere, după cum cred adepții avortului, acesta ar putea să fie motivul mai potrivit pentru a nu uita această perioadă a anului ca una în care Dumnezeu a venit pe pământ în trup omenesc.

Pentru unii, Crăciunul înseamnă astăzi, pur și simplu, un timp în care se adună întreaga familie; pentru păgâni este un timp potrivit pentru a sărbători solstițiul de iarnă. Comercianții văd această perioadă ca una în care pot să obțină un profit enorm, alții folosesc acest timp pentru a reflecta la nașterea sau la conceperea lui Isus Cristos, în timp ce mulți părinți folosesc Crăciunul pentru a perpetua mitul lui Moș Crăciun.

Ca să ducem mai departe mitul lui Moș Crăciun, suntem nevoiți să-i mințim pe copiii noștri. Și unul din lucrurile minunate în legătură cu copiii este că ei cred în mod firesc tot ce le spunem. Ei au încredere în noi, știind că le vom spune adevărul. Dacă îi înșelăm în modul acesta, este în defavoarea lor, pentru că odată, în viitor, se vor întreba dacă și alte lucruri pe care le-ați spus sunt adevărate sau nu, la fel, tot ce le-ați spus despre Domnul. Aceasta plantează în ei sămânța îndoielii și îi dezamăgește.

Pentru mine nu este atât de important dacă trebuie să sărbătorim Crăciunul și cum trebuie să-l sărbătorim, ci să fii capabil să iei orice decizie într-un mod înțelept. Dacă sărbătorești sau nu, trebuie să știi de ce faci așa. Trebuie să înțelegi care sunt rădăcinile păgâne ale Crăciunului și, cunoscându-le, să le dezaprobi sau să le ignori, dacă alegi să faci aceasta.

Scopul acestui film nu este să vă spună care ritualuri de Crăciun ar trebui și care n-ar trebui să fie practicate de familia voastră. Aceasta privește relația voastră cu Dumnezeu. Totuși, ceea ce ar trebui să-i îngrijoreze pe creștini sunt influențele păgâne crescânde, care penetrează fiecare domeniu al societății noastre în degenerare.

Nu este doar permis să se sărbătorească Crăciunul în școli, ci și încurajat și, în unele cazuri, chiar cerut, dar cu o condiție: ei trebuie să nu fie creștini. În timpul Crăciunului sunt încurajați să includă tot ce doresc în programul de Crăciun, în afară de orice referință despre Isus, despre Evanghelie, despre întrupare și despre Dumnezeu. Ei cântă despre Moș Crăciun, despre renii lui Rudolf-Nas-Roșu și Dumnezeu știe despre ce mai cântă. Și toate acestea nu sunt biblice.

Din moment ce elementele păgâne în sărbătoarea Crăciunului sunt atât de puterniceși ele oferă în întregime structura și conținutul sărbătorii, nu există nici un element creștin în această sărbătoare. De aceea, ea a devenit un ideal corect din perspectivă politică, divers din perspectivă culturală; e o sărbătoare multiculturală pentru fiecare.

În cap. 17 din Ioan, Isus a spus că este bine pentru urmașii Lui să fie în lume, dar nu din lume, adică, noi trebuie să fim implicați în lumea noastră astfel încât să avem o influență pozitivă și nu să fim corupți de ea. Atenționându-și poporul, Iosua spunea: "Acum, temeți-vă de Domnul și slujiți-I cu scumpătate și credincioșie. Depărtați dumnezeii cărora le-au slujit părinții voștri... Alegeți astăzi cui vreți să slujiți. Cât despre mine, eu și casa mea vom sluji Domnului."

Decât să pună deoparte câteva zile din an pentru a-și aminti de Dumnezeu, creștinii ar trebui să trăiască zi de zi, clipă de clipă, dedicându-și viața lui Isus Cristos. Și numai atunci ei vor fi capabili să înfrângă influențele păgâne și să aibă un impact asupra societății pentru Dumnezeu, Creatorul.

Pentru cei cu inima deschisă spre evanghelizare, Crăciunul e o oportunitate minunată de a spune altora despre Evanghelia adevărată, despre planul de răscumpărare al lui Dumnezeu și scopul adevărat al venirii lui Isus în lume.

Extras din documentarul Crăciun - dezvaluiri, produs de Jeremiah Films și difuzat pe Alfa Omega TV vineri 23 decembrie 2016, ora 23:30.

Alfa Omega TVSusține publicarea materialelor creștine

Dacă v-a plăcut acest articol și doriți să citiți mai multe articole de acest gen, dați click aici pentru a afla despre modalitățile prin care ne puteți ajuta. Dorim să ajungem la cât mai mulți oameni cu mesajul Evangheliei, dar nu putem face aceasta fără ajutorul vostru! Ajutați-ne financiar să continuăm!