Donează     Rugăciune       TV LIVE                          

crestinul si tehnologia crestinul si stiinta

crestinul si relatiile 640Creștinul și relațiile - Dumnezeu a fost primul care a afirmat că „nu este bine ca omul să fie singur”. Am fost creați pentru a fi parte dintr-o comunitate, fie ea o comunitate nucleară – familia, fie o comunitate mai largă de prieteni și cunoscuți. Comuniunea cu alte persoane este un fenomen extraordinar de complex, și poate aduce atât momente extraordinare, cât și răni profunde. În această secțiune, ne propunem să abordăm diverse aspecte ale relațiilor inter-umane, fie soț-soție, fie părinte-copil, fie între prieteni sau cunoscuți, sperând că vă vor motiva să arătați practic dragostea față de cei din jur, dragoste pe care și voi ați primit-o când ați fost acceptați în comuniune cu Dumnezeu prin nașterea din nou.

12 metode prin care poți afla dacă partenerul tău ar putea deveni un abuzator

1. Bea mult sau abuzează de droguri (mai ales dacă folosește substanțele ca scuză pentru ce face („Alcoolul m-a făcut s-o fac.”)

2. Abuzul în timpul curtării este o garanție că abuzul va continua și va deveni mai frecvent și mai sever. Nu te mărita cu el crezând că o să-l schimbi. Nu o vei face.

3. Gelozie morbidă. La început poate fi puțin măgulitor, dar mai târziu va fi un coșmar. Nu-l vei convinge niciodată că ești nevinovată de acuzațiile lui.

4. Un abuz din trecut din copilărie sau/și faptul că a fost martor la violență maritală. Aceasta se întâmplă în unele cazuri. Copiii învață ce trăiesc. Băieții tind să-și copieze tații. Copiii abuzați își disciplinează copiii cum au fost învățați. Ar putea fi o „carieră de violență.”

5. Incapacitatea de a face față frustrării. Dacă explodează la lucrurile mici, și reacționează cu un acces de furie la lucrurile minore, ar putea reacționa violent la frustrare în căsnicie. Cum face față mâniei este cheia.

6. Temperamentul violent: este clar. Dacă simți frică când este furios, atunci frica este un semnal de avertisment. Ascultă!

7. Cruzimea față de animale, abuzul sau tratarea urâtă a animalelor, plăcerea mare de a vâna de dragul de a ucide animalele te poate ajuta să răspunzi la întrebarea: ce te face să știi că te va trata pe tine diferit?

8. Preocuparea față de arme: dacă ar îndrepta vreodată o armă spre tine „din joacă” ce s-ar întâmpla dacă s-ar înfuria foarte tare pe tine?

9. Boli mintale. O persoană cu o minte nesănătoasă și fără nici un simț al resposabilității morale sau a vinei, ar putea să nu-și controleze acțiunile. Se poartă în vreun mod care ți se pare anormal sau ciudat?

10. Un șablon de a-i învinovăți pe alții, în special pe soția lui, pentru problemele lui. Dacă nu acceptă niciodată că a greșit sau resposabilitatea pentru lucrurile care merg prost, atunci fii pregătită să fii învinovățită pentru tot ce merge prost sau îl supără.

11. O imagine de sine săracă. Nesiguranță în legătură cu masculinitatea lui. Dacă este obsedat de a fi mereu „sus”, de a-i domina pe alții, și joacă rolul de macho tot timpul, vei fi subiectul controlului său și posibil vei fi tratată ca una din posesiunile lui. Poate să simtă că are dreptul să te trateze ca pe proprietatea lui, să facă ce îi place.

12. Acceptarea violenței ca o metodă potrivită de rezolvare a problemelor.

Rădăcinile culturale ale bătăii

  • Bătaia are rădăcini culturale, sociale, economice și psihologice.
  • Relația de putere inegală dintre bărbați și femei contribuie din greu la această problemă.
  • În mod frecvent violența în familie se perpetuează singură. Copiii bătuți în copilărie sau copiii din familiile în care bătaia a apărut deseori, devin bătăuși sau femei bătute.
  • Este o normă acceptată cultural ca bărbații să folosească forța pe femei.
  • Condițiile generale socio-economice, cum ar fi șomajul ridicat, au un impact asupra bătăii.
  • Socializarea băieților cu fetele antrenează fetele să fie pasive și băieții agresivi.
  • Este făcută puțină instruire sau educație pentru a-i ajuta pe oameni să facă față emoțiilor lor în mod eficient, în special sentimentului de furie.
  • Femeile sunt din punct de vedere tradițional în poziția de a fi dependente economic de bărbați.

Material extras din cartea Conspirația tăcerii de Joseph Paluszak, un manual care tratează probleme sensibile ce țin de abuz fizic, emoțional sau sexual. Comandă varianta tipărită la 20 lei, sau accesează http://alfaomega.tv/viata-spirituala/abuz pentru a accesa cartea completă, gratuit online.

Etichete: familie, relatii, abuz, violenta, cuplu