Cum să te maturizezi spiritual, puțin câte puțin | de Joyce Meyer
De obicei, predic pe o varietate de subiecte, dar cred că principala mea chemare este de a ajuta creștinii să crească, să se maturizeze în Hristos și să înceapă să se bucure cu adevărat de viața minunată pe care El o are pregătită pentru ei.
Am mers la biserică ani de zile, fără să știu prea multe despre maturitatea spirituală. Îl iubeam pe Dumnezeu din toată inima, dar nu mă schimbam – eram la fel de critică și de rebelă ca înainte. Cu toate că știam că viața mea ar trebui să se schimbe, mă simțeam tot nefericită din cauza faptului că mă confruntam cu aceleași probleme.
Cred că aceasta este una dintre cele mai mari strategii ale Satanei. Dacă nu îi poate împiedica pe oameni să audă Evanghelia și să-L accepte pe Hristos, va face tot ce poate pentru a se asigura că nu vor crește din punct de vedere spiritual și nu vor experimenta pacea și bucuria care le sunt promise în Biblie.
Atunci când ne naștem din nou, Duhul Sfânt vine să locuiască în inima noastră – Dumnezeu plantează în duhul nostru o sămânță din tot ceea ce este El. Pune în noi tot ceea ce avem nevoie pentru a trăi o viață minunată.
De exemplu, în Galateni 5:22-23 (Biblia amplificată) scrie: „Roada Duhului, dimpotrivă, (lucrarea pe care prezența Lui o înfăptuiește în noi), este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine (bunăvoința), credincioșia, blândețea (umilință), înfrânarea poftelor.”
Știați că toate aceste lucruri există deja în voi? Poate vă întrebați: „Dacă este așa, atunci de ce nu experimentez nimic din toate acestea în viața mea?”
Atunci când vine vorba de procesul de maturizare, avem un rol de jucat. Rolul nostru este să cooperăm cu Dumnezeu pentru a cultiva și dezvolta caracterul Său în viața noastră, astfel încât să putem crește și să ne asemănăm tot mai mult cu El. Cum facem acest lucru?
Totul începe prin a petrece timp în mod regulat în Cuvântul lui Dumnezeu. Evrei 4:12 (Biblia amplificată) spune: „Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător (devine activ, operativ, revigorant și eficient)...”
Atunci când petrecem timp în Cuvântul lui Dumnezeu, petrecem timp cu Dumnezeu. Cuvântul Lui ne schimbă – ne schimbă modul în care gândim și acționăm. Ne schimbă modul în care Îl vedem pe Dumnezeu, pe noi înșine și lumea din jurul nostru.
Romani 12:2 (Biblia amplificată) este un text minunat care ne învață cum să creștem spiritual: „Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia, [modelați și adaptați obiceiurilor lui exterioare și superficiale], ci să vă prefaceți (să vă schimbați) prin înnoirea [completă] minții voastre [prin noile ei idealuri și noua ei atitudine], ca să puteți deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută și desăvârșită.”
Dumnezeu are un plan „bun, plăcut și desăvârșit” pentru viețile noastre, dar trebuie să ne înnoim mințile prin Cuvântul Lui, înainte de a-l putea experimenta.
Este important să ne amintim că maturizarea spirituală este un proces. Când am început să citesc și să studiez Cuvântul lui Dumnezeu am văzut imediat lucruri pe care trebuia să le schimb. Pentru o vreme m-am simțit vinovată și condamnată că nu eram la înălțimea așteptărilor.
Cu toate acestea, Dumnezeu m-a ajutat să înțeleg că El nu ne arată aceste lucruri pentru a ne condamna și a ne face să ne simțim vinovați. El ne face conștienți de comportamentul nostru pentru a ne ajuta să creștem în acel domeniu.
De exemplu, am fost extrem de rebelă în primii ani de căsnicie. Fiindcă tatăl meu a abuzat sexual de mine în copilărie, dezvoltasem o neîncredere față de bărbați. Mi-am jurat că niciun bărbat nu-mi va da comenzi.
Dar, pe măsură ce am studiat Cuvântul lui Dumnezeu, am văzut că purtarea mea față de soțul meu, Dave, era greșită. Domnul îmi cerea să umblu în dragoste față de el în vorbirea, atitudinile și acțiunile mele. Acest lucru era mai ușor de spus decât de făcut. Dar Dumnezeu ne dă întotdeauna harul de a face ceea ce ne cere. El nu Se așteaptă ca noi să facem totul pe cont propriu.
Așadar, pas cu pas, prin harul lui Dumnezeu, am început să mă schimb. Domnul m-a transformat, trecând de la a fi aspră, critică, dură și rebelă la o persoană care are pace, dragoste și bucurie. Dar a fost un proces – nu s-a întâmplat peste noapte.
Priviți 2 Corinteni 3:18: „… suntem schimbați în același chip al Lui, din slavă în slavă…”
Domnul ne schimbă puțin câte puțin. Niciunul dintre noi nu va fi vreodată perfect până când nu vom ajunge în Cer, și este în regulă lucrul acesta. Dar atâta timp cât suntem aici pe pământ, Dumnezeu dorește ca noi să cooperăm cu El constant, ca să învățăm și să creștem.
Dacă vom face acest lucru, vom continua să creștem spiritual și să ne schimbăm „din slavă în slavă” – vom experimenta pacea, bucuria și împlinirea pe care numai Dumnezeu ni le poate oferi. Și, astfel, le vom arăta celor din jur cum este Dumnezeu cu adevărat.
Alte articole de Joyce Meyer: https://alfaomega.tv/joyce-meyer/articole
Despre viața spirituală găsești mai multe materiale aici: https://alfaomega.tv/viata-spirituala