Donează     Rugăciune       TV LIVE                          

Mii de creștini vor sosi în Ierusalim pentru a celebra împreună „Sărbătoarea Corturilor”

Foto: ICEJ

Peste 6.000 de pelerini creștini din aproximativ 100 de țări urmează să sosească în Ierusalim săptămâna aceasta pentru a sărbători împreună cea de-a 38-a ediție a „Sărbătorii Corturilor”, găzduite de ICEJ.

Evenimentul, care se desfășoară în acest an în perioada 6 - 11 octombrie, este „cea mai mare adunare creștină anuală din Israel”, a declarat David Parsons, vicepreședintele și purtătorul de cuvânt al ICEJ.

Potrivit președintelui ICEJ, Dr. Jürgen Bühler, se așteaptă ca la eveniment să participe mai mulți credincioși față de anii precedenți, iar ei să aibă parte de o „experiență de închinare dinamică” în Țara Sfântă.

„Celebrarea jubileului de 50 de ani al Ierusalimului reunit este un plus la această sărbătoare, iar acest lucru va face ca evenimentul să fie și mai special”, a spus Bühler.

Evenimentul începe pe 6 octombrie cu o masă în aer liber și un concert în rezervația naturală Ein Gedi, lângă Marea Moartă. Celebrarea se va îndreaptă apoi spre Ierusalim pe tot parcursul sărbătorii evreiești Sukkot, iar majoritatea activităților vor avea loc în Pais Arena din capitală.

„Pentru majoritatea pelerinilor, cel mai atractiv este marșul pe străzile Ierusalimului” a spus Parsons. În acest marș, mii de creștinii evanghelici vor merge alături de poporul evreu, în semn de solidaritate cu acesta.

Sărbătoarea se va încheia cu o ceremonie de rugăciune care va avea loc la Muzeul Turnul lui David din orașul vechi al Ierusalimului.

Sursă: Jewish News Service

Alfa Omega TVSusține producția de știri creștine

Prin platforma pe care o avem prin Alfa Omega TV, vă prezentăm evenimente și știri internaționale sau din România din perspectivă creștină, ajutându-vă să înțelegeți mai bine vremurile în care trăim. Însă toate acestea costă. Dacă doriți să vedeți mai multe articole de acest fel, ajutați-ne financiar să continuăm.

x

Proiectul Creștinul și societatea

Rolul nostru ca și creștini în societate este de a fi sare și lumină în toate domeniile de activitate, prin integritate, competență și compasiune pentru cei din jur și prin manifestarea puterii lui Dumnezeu. Prin proiectul Creștinul și societatea, promovăm aplicarea principiilor creștine în toate domeniile vieții: profesia, Biserica, dimensiunea socială, educația, tehnologia, banii, statul și relațiile cu cei din jur. Fii și tu parte! Urmărește reportajul!