Criza intre Israel si SUA
În luna iunie a anului 1949, la doar câteva luni după ce Israelul a fost recunoscut ca stat al poporului evreu, președintele american Harry Truman l-a amenințat pe premierul israelian David Ben Gurion cu ruperea relațiilor diplomatice. Motivul a fost furnizat de summitul de la Lausanne, unde urmau să se ducă tratative în vederea încheierii unui acord de pace între statele arabe și micul stat Israel recent înființat.
Truman a recurs la această amenințare deoarece Israelul a refuzat să accepte internaționalizarea orașului Ierusalim și primirea în țară a unui sfert din cei aproximativ 750.000 de refugiați palestinieni. A fost o dispută îndârjită. Truman a amenințat chiar cu încetarea ajutorului financiar. Ben Gurion a rămas însă pe poziții, argumentând că, înainte de încheierea unui acord de pace, în primul rând trebuie să aibă loc recunoașterea oficială a Israelului de către țările arabe.
În urmă cu aproximativ 60 de ani s-a ajuns astfel la prima criză gravă în relațiile dintre Israel și SUA. În cele din urmă, summitul de la Lausanne s-a încheiat printr-un eșec. Cu ajutorul comunității evreiești din SUA, criza relațiilor diplomatice a scăzut în cele din urmă în intensitate.
Cea de-a doua criză de acest fel, criză ce s-a produs în anul 1956, a fost rezolvată tot de Ben Gurion. Atunci s-a ajuns la un conflict cu Dwight Eisenhower. Din nou criza a apărut în urma unei victorii militare a statului evreu. Cu ajutorul susținerii pe care Israelul a primit-o de la francezi și britanici, statul evreu a reușit să cucerească Peninsula Sinai. Foarte emoționat, Ben Gurion a vorbit atunci poporului despre «înnoirea regatului israelit».
Americanii au cerut, cu susținerea URSSului, ca Israelul să renunțe rapid la acest vis și să se retragă din Peninsula Sinai. Presiunea exercitată asupra Israelului a fost uriașă. Prin urmare, Ben Gurion nu a avut nici o altă opțiune, și a dispus retragerea forțelor israeliene de apărare. Astfel a fost rezolvată și această criză.
În anul 1975 a izbucnit o altă criză legată de asemenea de Peninsula Sinai. Pe atunci, prim-ministru în Israel era Yițhak Rabin, acesta înfruntându-l pe președintele american Gerald Ford. Israelul a refuzat să înceapă, fără semnarea unui pact de neagresiune cu Egiptul, o retragere din această regiune.În punctul culminant al acestei crize, ministrul de externe american Henry Kissinger a declarat că Statele Unite ale Americii trebuie să își redefinească relațiile cu Israelul.
În cele din urmă s-a găsit o soluție: americanii au trimis trupe în regiune, astfel încât Israelul a avut certitudinea că egiptenii nu mai puteau ataca țara cu atât de multă ușurință. Trupele israeliene s-au retras, iar criza a fost rezolvată. Cu 15 ani înainte de aceste evenimente, mai precis în anul 1960, existase o altă criză. Atunci s-a ajuns la un conflict de interese între președintele american John F. Kennedy și premierul israelian Levi Eșkol. Criza a apărut din cauza dorinței americanilor de a trimite inspectori la reactorul atomic din Dimona. Israelul a refuzat accesul acestora, iar Kennedy a amenințat că va înceta să mai trimită bani Israelului. Eșkol a cedat, criza a fost depășită, iar americanii au trimis în mod repetat inspectori în decursul următorului deceniu.
Nu cu foarte mult timp în urmă a avut loc criza din anul 1991, când George Bush senior și prim-ministrul israelian Yițhak Șamir au intrat într-un conflict. Bush l-a atacat public pe Șamir din cauza politicii sale de colonizare și a acuzat gruparea americano-evreiască AIPAC (ce promovează politica pro-israeliană în cadrul Congresului american) că ar acționa împotriva intereselor Statelor Unite ale Americii. În urma presiunii exercitate de SUA, Șamir a participat la summitul de la Madrid și la discuțiile cu statele arabe. Aceasta nu a rezolvat însă situația de criză dintre cei doi șefi de guverne.
În decursul mandatelor lor s-a păstrat în continuare o atmosferă glacială între cele două state, însă relațiile diplomatice, inclusiv contactele de securitate politică, nu au fost întrerupte. În iarna anului 2000 s-a ajuns însă la o nouă criză. Președintele american Bill Clinton a exercitat presiuni masive asupra prim-ministrului israelian Ehud Barak. Statele Unite ale Americii au amenințat că vor opri imediat orice ajutor financiar pentru Israel dacă acesta nu anulează un contract de vânzare către China a patru avioane de recunoaștere Falcon. Presiunea a avut succes. Israelul a anulat contractul de vânzare de peste un miliard de dolari americani, le-a plătit chinezilor o sumă uriașă de despăgubiri, dar a reușit să soluționeze criza cu guvernul american.
Istoria arată că Israelul a fost adesea obligat să renunțe la propriile inițiative și să adopte în schimb poziția guvernului american. Și Beniamin Netanyahu s-a aflat la un moment dat într- o astfel de situație, în timpul primului său mandat de prim-ministru al Israelului. În luna ianuarie a anului 1997, el a intrat în conflict cu Bill Clinton, din cauza săpăturilor subterane de-a lungul Zidului Plângerii. Israelul a soluționat criza aceasta atunci când Netanyahu a acceptat retragerea parțială din orașul Hebron.
Evident Barack Obama nu este primul președinte american care intră în conflict cu Israelul. Nici pentru Israel nu este prima dată când se află în situația unei «dispute prietenești». Trebuie să așteptăm să vedem cum se va scrie capitolul final al crizei actuale.
sursa: Asociatia Strigatul de la Miezul Noptii