America recunoaște că Iranul poate produce o armă nucleară | AO NEWS
America recunoaște în mod oficial, ceea ce era cunoscut de mai multe luni și anume faptul că Iranul dispune de capabilitatea ca în mai puțin de două săptămâni să producă uraniu îmbogățit la puritate pentru arme nucleare, după cum prezenta Agenția Internațională pentru Energie Atomică.
Departamentul de Apărare al SUA a declarat la începutul acestei săptămâni că „evaluează că Iranul nu urmărește un program de arme nucleare în acest moment, dar are capacitatea de a produce suficient material fisionabil pentru un dispozitiv nuclear în mai puțin de două săptămâni”.
Acest anunț a venit după ce săptămâna trecută Iranul a pretins că a reușit să plaseze pe orbită un satelit civil. După zile de tăcere asupra pretenției iraniene, în care unele voci spuneau că Iranul nu dispune de tehnologia necesară pentru o astfel de reușită, zilele trecute SUA au admis tacit că satelitul iranian a ajuns cu succes pe orbită.
Confirmând afirmațiile Teheranului, datele de la US Space Force spun că satelitul Noor a fost transportat de o rachetă Qased în trei trepte și este staționat la 450 de kilometri deasupra suprafeței Pământului, ceea ce atestă capacitatea Iranului, nu doar de a produce arme nucleare, dar și posibilitatea de a le transporta oriunde pe glob.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 3 Octombrie 2023.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri