Restaurarea altarului rugăciunii | Claudiu Lăpădat
În orice loc de pe suprafața acestui pământ, de la Domnul Hristos încoace, unde a fost zidită o clădire de felul acesta, ea s-a numit Casă de rugăciune, nu biserică. Luca 19:46 citează Isaia 56:7, care datează cu 700 de ani înainte: „... Casa mea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele”. În Casa de rugăciune există Biserica. Noi suntem Biserica lui Isus Hristos.
Anul restaurării altarului rugăciunii
Anul acesta (2024) cuvântul de ordine pentru biserică, pentru mine, pentru slujitori și pentru membrii bisericii, este acesta: reafirmarea rugăciunii, rezidirea altarului de rugăciune (atât personal cât și al bisericii), cu scopul de a ridica nivelul spiritual al bisericii printr-o viață de rugăciune conștientă și asumată, pentru a crea o platformă spirituală peste care Dumnezeu Duhul Sfânt să poată coborî cu mare putere, înălțându-L pe Isus Hristos ca Domn absolut și cap al Bisericii. Amin.
Avem credința că Hristosul Bibliei eliberează astăzi oameni de sub puterea întunericului. Hristosul Bibliei vindecă astăzi oameni din orice formă de boală posibilă. Hristosul Bibliei învie morții. Hristosul Bibliei mută munții. Hristosul Bibliei este omnipotent, dar chemarea fundamentală pe care o avem ca Biserică „Sfânta Treime” este aceea de a fi o Casă de rugăciune.
Pentru ca aceste lucrări despre care am vorbit, și în care credem, și pe care le predicăm, să fie reale și lucrative, trebuie să aibă un mediu spiritual dumnezeiesc, fierbinte. Rugăciunea fierbinte a celui neprihănit nu este o chestiune de vizită pe la biserică, nu este o chestiune de religie. Este un proces, este o cursă lungă de descoperire, de profunzime. Dar dacă nu te îndeletnicești cu genul acesta de lucruri, vorba unui prieten de-al meu, ești turist pe la biserică.
Reafirmarea rugăciunii
Toți în viață, mai devreme sau mai târziu, am fost turiști. Unii dintre noi s-au trezit un pic mai repede, unii un pic mai târziu și mai sunt alții care încă dorm. În biserica aceasta, cei de lângă tine nu te vor lăsa să dormi pentru că noi am luat o decizie: nu vrem să fim vizitatori la biserică, nu vrem să fim turiști, nu vrem să fim religioși. Pentru că ni s-a dat o chemare și un standard de a fi duhovnicesc și când cineva pătrunde în dimensiunea aceea totul se schimbă. Scopul mesajelor despre rugăciune pe care dorim să le aducem înaintea dumneavoastră este să fim din nou motivați să ne întoarcem la rugăciune, în cămăruță, în viața intimă, în relația personală cu Dumnezeu, în Cuvânt, în post, în lucrurile pe care le avem de făcut. De ce? Pentru că am realizat de-a lungul vieții că simpla ascultare de Dumnezeu oferă protecție și binecuvântare. Este simplu: dacă asculți, vei primi protecție și binecuvântare. Pentru asta trebuie doar să Îl crezi pe Dumnezeu.
Pentru a ne reporni viața de rugăciune, viața de mijlocire, atât a noastră personal, cât și a bisericii, am identificat 7 elemente, care sunt elemente individuale, dar care, în același timp, vor constitui un tot unitar și vor reuși să construiască în noi, să reconstruiască, și să facă funcțional altarul inimii noastre pe care trebuie să sălășluiască focul Duhului Sfânt. Acestea sunt:
1. Consacrarea
2. Credința
3. Calitatea vieții de rugăciune
4. Cantitatea vieții de rugăciune
5. Constanța vieții de rugăciune
6. Consecvența vieții de rugăciune
7. Certitudinea
Dacă ne referim la consacrare, ca un prim element necesar pentru repornirea vieții de rugăciune, aceasta înseamnă a te dărui cu totul, a te pune la dispoziție, a te dezvolta, a te închina.
Consacrarea este un act personal și doar tu poți alege să te consacri. Singurul timp în care putem dedica un om este la binecuvântare. Dar atenție, această dedicare are rolul de a crea peste copilul acela un mediu spiritual chemând numele Sfintei Treimi. Acestui copil, oricare ar fi el, îi aparține decizia în legătură cu ce va face cu viața lui. Părinții răspund de copii până la un punct, după care nu mai pot răspunde.
Consacrarea este este prin voința proprie, nimeni nu te poate determina să te consacri lui Dumnezeu, nici măcar Dumnezeu. Este un act al voinței omului. Consacrarea trebuie să fie activă, rezonabilă, imediată și trebuie să fie adresată cuiva mai mare decât tine. Consacrarea noastră este înaintea Domnului. El este Creatorul, noi suntem creația. De asemenea, consacrarea nu este un lucru de amânat. Dacă nu este imediată, atunci ea devine doar un vis frumos, apoi un coșmar acuzator și, în final, un regret ireparabil.
Fragment extras din mesajul intitulat „Restaurarea altarului rugăciunii” al pastorului Claudiu Lăpădat, prezentat în data de 17 ianuarie 2024 în Biserica „Sfânta Treime” din Timișoara.
Claudiu Lăpădat, pastor, Biserica „Sfânta Treime” - Timișoara
Articolul a fost publicat în revista Alfa Omega TV Magazin (anul 14, nr. 2), din martie-aprilie 2024, cu tema „Casa Mea se va numi o casă de rugăciune”. Mai multe despre revistă și despre cum te poți abona: https://alfaomega.tv/revista