Donează     Rugăciune       TV LIVE                          

bazele crestinismului web1Dorești să afli mai multe aspecte de bază ale creștinismului? În această secțiune vei desoperi articole și resurse care te pot ajuta.

Descarcă aceste articole în format PDF, printează-le și împărtășește-le familiei, prietenilor sau celor care crezi că le-ar fi de ajutor.

Dorești să pătrunzi mai adânc și să parcurgi câteva cursuri pentru viața creștină? Iată ce îți recomandăm:

Cursul Fundamente ale Creștinismului te va ajuta să explorezi mai detaliat teme precum Biblia, existența lui Dumnezeu, omul și viitorul.

Intră în curs

Cursul Ucenicie în formatul a 10 broșuri care dezvoltă teme precum viața după moarte, a Doua Venire a lui Isus, darurile Duhului Sfânt

Intră în curs

Ce este Biserica?

Prima dată întâlnim conceptul de Biserică în Noul Testament. O dată cu moartea și învierea Domnului Isus, se naște Biserica, despre care de fapt El va menționa încă înainte de a muri. Chiar etimologia cuvântului Biserică, ekklesia, înseamnă “chemat afară”, dă ideea unei adunări care se strânge pentru un scop bine definit. Biserica reprezintă oamenii chemați din această lume pentru a îndeplini un scop.

În același timp, pentru a înțelege conceptul de Biserică, trebuie să mă uit la metaforele pe care Biblia le folosește pentru a descrie ce este ea. Pavel folosește metafora unui trup, a cărui cap e Hristos, iar fiecare organ, dependent de cap, slujește într-o așa manieră încât trupul să funcționeze normal. Viața Bisericii vine de la Hristos. Trupul care se dezvoltă îmi transmite faptul că Biserica se edifică, se zidește. Dar tot ceea ce se întâmplă în Biserică ar trebui să-L glorifice pe Capul Bisericii, ceea ce mă ajută să înțeleg că Biserica e chemată să se închine.

O altă metaforă din Biblie despre Biserică este cea a preoției. Ni se spune nouă, credincioșilor, de către apostolul Petru, că suntem chemați să fim o preoție aleasă. Biserica slujește în mijlocul acestei lumi ca preotul din Vechiul Testament care media între păcătoși și Dumnezeu și Îl aducea pe Dumnezeul nevăzut în lumea în care se găsea păcătosul. Fiecare credincios trebuie să înțeleagă că el trebuie să slujească în lumea aceasta, ducându-L pe Dumnezeu oamenilor și mijlocind înaintea lui Dumnezeu pentru oamenii cu care interacționează.

O altă metaforă e Mireasa. Această metaforă îmi spune că Cineva se pregătește pentru o zi specială când va avea nunta. Biblia ne spune că noi, Biserica, suntem Mireasa lui Hristos, El fiind Mirele. Isus, prin jertfa Sa de la cruce, spală haina noastră, ne dă această haină de nuntă și ne pregătește, iar Biserica trăiește cu această anticipare a momentului în care va celebra împreună cu Mirele.

Sunt și alte metafore, cum ar fi turma sau clădirea, care completează această imagine a Bisericii. Și când punem toate acestea împreună, putem încerca o definiție a Bisericii. Ea este comunitatea tuturor credincioșilor, care au trăit în toate vremurile, care au crezut în jertfa lui Isus Hristos și au fost spălați în sângele Lui de păcatele și trecutul lor, și care vin împreună pentru a se închina, pentru a se zidi sufletește, a se edifica și pentru a se multiplica. De unde rezultă cele trei funcții ale Bisericii: închinarea, edificarea și multiplicarea.

Biblia mă ajută să înțeleg că există Biserica universală și biserica locală. Biserica universală e mulțimea tuturor credincioșilor care trăiesc de-a lungul istoriei, fără a conta denominațiunea sau confesiunea de care aparțin, oameni care cred în Isus Hristos. Biserica locală reprezintă credincioșii care se adună geografic într-un anumit loc, organizați într-un anumit fel, pentru a împlini scopurile pentru care există Biserica.

Personal, cred că e foarte important ca orice credincios să aparțină unei biserici locale. Nu cred ce e bine să spunem că aparținem Bisericii universale dacă nu aparțin unei biserici locale, pentru că Dumnezeu așa a stabilit să ne formeze și să ne transforme caracterul, în mijlocul unei comunități pe care El o desăvârșește.

Cum poate deveni cineva parte a Bisericii lui Hristos?

Ne naștem având natura păcătoasă, în această lume fără speranță. Dar putem intra în Biserică prin credința în Domnul Isus Hristos și prin mărturisirea acestei credințe prin botezul în apă. În Matei 28, Isus spunea ucenicilor: cine va crede și se va boteza, va fi mântuit. Botezul e ușa prin care omul intră în Biserica lui Isus Hristos, momentul în care el mărturisește experiența pe care a trăit-o când viața lui a fost schimbată și când a trecut de partea Celui ce a murit pentru păcatele lui.

Nu este desăvârșită această Biserică pentru că e formată din oameni ca mine și ca dumneavoastră, în proces de desăvârșire. Dar Dumnezeu, prin credința noastră în Isus Hristos, ne socotește neprihăniți, și ne invită să fim parte a Bisericii Sale. E îmbucurător că Dumnezeu are planuri atât de mărețe cu noi.

De ce ar fi important să fiu parte a unei biserici locale?

Cineva spunea o frază care inițial m-a șocat: “Și o mamă, dar și o prostituată pot naște copii. Diferența este că mama își crește copiii”. Când vorbim de mântuirea oamenilor, Biblia nu ne lasă să înțelegem că omul e mântuit și apoi lăsat singur. Ci de fiecare dată, mântuirea e asociată cu apartenența la comunitatea lui Dumnezeu. Dacă mă întorc la metafora Trupului lui Hristos, constat că fiecare organ de acolo, fiecare credincios, trăiește într-o relație de interdependență. Dumnezeu alege să se folosească de fiecare organ în parte pentru maturizarea Trupului, până când toți credincioșii vor ajunge la statura aceea a plinătății lui Hristos.

Dacă mă uit în cartea Faptele Apostolilor, văd acolo că oamenii aparțineau unei biserici locale, se știa și numărul celor care aparțineau bisericii locale. Și când Isus ne dă pilda cu oaia rătăcită, mă face să înțeleg că pentru păstorul care supraveghea acea turmă, era important să știe câte oi are, pentru ca să știe dacă vreuna din ele s-a pierdut. Când citesc Epistolele, văd că apostolii se adresează unei biserici locale care are anumiți conducători, care traversează anumite perioade. Dumnezeu mântuiește pe cineva, dar alege să-l desăvârșească în contextul unei comunități. Și dacă ne gândim că oricare din noi suntem ucenici ai lui Isus, atunci să realizăm că ucenicia se întâmplă într-un context relațional, iar acest context e chiar comunitatea locală, biserica. Nu poți aparține Bisericii universale fără să aparții bisericii locale.

Interviu cu Mihai Dumitrașcu, pastor, Galați

Ești la începutul vieții de credință? Poate dorești să înțelegi mai bine anumite aspecte ale creștinismului? Sau ai un prieten, o cunoștință care are întrebări sau nelămuriri. Cursul Bazele creștinismului te ajută să înțelegi într-un mod concis și pe înțelesul tău aspecte esențiale ale vieții de credință.

  Aboneaza-te gratuit la revista AOTV Magazin

Articol tiparit in revista Alfa Omega TV Magazin 7.4 - De ce? Indrăznește să întrebi! (iulie-august 2017). Aceasta revista se distribuie gratuit, aboneaza-te sa o primesti acasa: www.alfaomega.tv/revista

Doneaza - sustine Alfa Omega TV