Creșterea spirituală în viața credinciosului

(Lucian Chiș, pastor, Biserica „Aletheia” - Timișoara)

Mulți creștini nu au o direcție clară deoarece le lipsește maturitatea spirituală. Creșterea spirituală este o poruncă și o cerință a lui Dumnezeu. Odată salvați de sub domnia păcatului și aduși în familia Lui, suntem chemați să ne maturizăm. Doar așa nu vom mai fi clătinați de „orice vânt de învățătură”, ci vom ajunge să ne asemănăm cu Domnul Isus în trăire și în fapte. Cum putem face asta? Cunoscându-L pe Dumnezeu prin Scriptură și aplicând Cuvântul Său zilnic. Dumnezeu Și-a făcut partea și ne-a pus la dispoziție tot ce avem nevoie; acum este responsabilitatea noastră să ne facem partea și să creștem spiritual.

De la „laptele duhovnicesc” la „hrana tare”

În epistola către Evrei, capitolul 5, este prezentată o diferență importantă pentru viața de credință: diferența dintre creștinul imatur și cel matur, folosind metaforele „lapte duhovnicesc” și „hrana tare”.

Mulți creștini merg la biserică de ani de zile, ascultă predici și urmăresc programe creștine. Deși aceste lucruri sunt bune, simplul consum de conținut nu garantează creșterea spirituală. Rămânerea în faza de „lapte” înseamnă lipsă de profunzime și incapacitate de a asimila Scriptura pe cont propriu.

Profunzimea spirituală se naște din studiul personal zilnic al Cuvântului lui Dumnezeu. Omul matur este cel care folosește activ Scriptura. Versetul 14 ne spune că hrana tare este pentru „aceia a căror judecată s-a deprins, prin întrebuințare, să deosebească binele și răul”.

Maturitatea înseamnă discernământ și aplicare practică, nu doar acumulare de informație. Pentru aceasta avem nevoie de înțelepciune de la Domnul.

Unii credincioși se întreabă: „Dacă sunt mântuit, de ce mai trebuie să cresc spiritual?” Răspunsul este simplu: mântuirea și creșterea sunt inseparabile. Un copil nu se naște doar pentru a rămâne bebeluș, ci pentru a deveni adult. La fel și în viața spirituală: nașterea din nou este doar începutul, iar scopul final este să ne hrănim corect pentru a ajunge la statura deplină a maturității în Hristos.

Creșterea spirituală ca proces

Nașterea din nou se întâmplă în momentul întâlnirii cu Hristos, dar maturitatea sau creșterea spirituală este un proces de durată, care ține întreaga viață. Mântuirea este extraordinar de importantă; fără ea nu putem avea o relație cu Dumnezeu. Însă ea reprezintă doar nașterea din nou. Așa cum noi, ca părinți și bunici, ne bucurăm când se naște un copil în familie, nu ne dorim ca el să rămână mereu la stadiul de bebeluș. Ne-am întrista profund dacă un copil nu s-ar dezvolta și ar trebui hrănit cu biberonul și după 20 de ani. Îl iubim, dar firesc este să crească, să devină adult și să-și împlinească scopul.

La fel este și în plan spiritual. Dumnezeu nu ne-a pus aici doar ca să treacă timpul și să umplem pământul, ci ca să creștem și să-I împlinim scopul. Un creștin matur Îl oglindește pe Dumnezeu. Dacă rămânem niște „piperniciți spirituali”, Îi aducem dezonoare. În plus, un creștin matur nu mai este controlat de poftele lumii, iar diavolul pierde teren în fața lui.

Apostolul Pavel se plângea de aceeași problemă în Corinteni. Deși nu mai erau la începutul drumului și se lăudau cu darurile lor spirituale, Pavel le spune direct: „nu v-am putut vorbi ca unor oameni duhovnicești, ci a trebuit să vă vorbesc ca unor oameni lumești, ca unor prunci în Hristos”. Dovada imaturității lor erau certurile și dezbinările dintre ei.

Responsabilitatea individuală și rolul Bisericii

Responsabilitatea principală pentru creșterea spirituală îi aparține credinciosului. Odată ce a fost salvat și a experimentat nașterea din nou, creștinul trebuie să renunțe la vechiul stil de viață și să își manifeste iubirea față de Hristos prin dorința activă de a-L cunoaște. Această cunoaștere se realizează, în mod fundamental, prin studierea Cuvântului lui Dumnezeu.

În al doilea rând, biserica locală are datoria de a oferi un context organizat și un curriculum educațional adaptat tuturor nivelurilor, asigurând astfel resursele necesare pentru dezvoltarea fiecărui membru, de la simplul credincios până la liderii de departamente.

Locul Duhului Sfânt în creșterea spirituală

Studierea Cuvântului și revelația Duhului Sfânt sunt complet inseparabile în procesul de maturizare creștină; nu poate exista una fără cealaltă. În timp ce Dumnezeu ne-a pus la dispoziție Scriptura scrisă, Duhul Sfânt este Cel care ne deschide ochii minții și ai inimii pentru a o înțelege. Înainte de nașterea din nou, citirea Bibliei pare plictisitoare și de neînțeles, însă după acest moment, Duhul aprinde în noi dragostea pentru Cuvânt și ne oferă profunzime în priceperea Lui.

Duhul Sfânt nu ne poate învăța sau vorbi în absența Scripturii. El folosește textul biblic pe care îl citim zilnic pentru a ne adresa promisiuni, atenționări sau avertizări specifice în funcție de provocări. Atunci când ne confruntăm cu o situație dificilă, Duhul Sfânt produce o „tresărire” în mintea noastră, activând exact versetele citite în părtășia de dimineață. Prin urmare, comunicarea vie cu Dumnezeu și protecția împotriva greșelilor sunt direct condiționate de citirea constantă a Bibliei.

Locul rugăciunii în creșterea spirituală

Încă din tinerețe, pe vremea regimului comunist, când am fost integrat într-un grup mic de studiu după ce L-am primit pe Hristos, am învățat o imagine dragă mie, pe care o folosesc de aproape 50 de ani: „roata ucenicului”.

Această analogie ne ajută să înțelegem cum creștem ca ucenici. În centru, ca butuc al roții, este Domnul Isus Hristos. El ne dă puterea și resursele; totul depinde de El, așa cum citim în Coloseni 2:6-7, unde suntem îndemnați să umblăm înrădăcinați și zidiți în El.

Roata are patru spițe, iar cele două pe verticală sunt Cuvântul și rugăciunea. Acestea nu pot fi separate și trebuie îmbinate perfect. În bătălia spirituală descrisă în Efeseni 6, dincolo de piesele armurii, versetul 18 ne cere să facem „în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni”.

Prin Cuvânt, Dumnezeu ne descoperă resursele Sale, iar prin rugăciune comunicăm cu Tatăl, Îi mulțumim și Îi cerem să facă aceste resurse vizibile în viața noastră. Ele merg mână în mână.

Când și cum ajungem la desăvârșirea lui Isus?

Ținta noastră este să ajungem la desăvârșire, să fim ca Isus, iar asta se va întâmpla la finalul alergării și al drumului nostru. Totuși, prin nașterea din nou, lăsăm în urmă omul vechi, devenim un om nou și primim statutul de a fi așezați împreună cu El în locurile cerești. Însă o naștere din nou fără o creștere spirituală în care Hristos să se oglindească în noi ar fi oprită din drum; de aceea, în umblarea noastră pe pământ, avem datoria să Îl facem vizibil pe măsura maturizării noastre.

Educația biblică la copii și tânăra generație

Așa cum fiecare dintre noi are responsabilitatea personală de a crește spiritual, la fel stau lucrurile și în cazul copiilor noștri. Prima și cea mai importantă responsabilitate le revine părinților, nu educatorilor sau bisericii. Copiii învață prin imitare, iar pentru a avea copii spirituali, trebuie ca noi înșine să creștem spiritual și să investim timp, efort și energie în ei. Este datoria sfântă a unui părinte să cultive sufletul copilului pe care Dumnezeu i l-a încredințat. Biserica vine în completare, oferind un cadru de sprijin prin relaționare și învățarea Cuvântului. Este însă o greșeală să credem că biserica poate suplini în doar o oră sau două pe săptămână lipsa de implicare a familiei din restul timpului. De asemenea, consider o mare iresponsabilitate ideea de a lăsa copilul „să aleagă singur când va fi mare”, fără a-i oferi o călăuzire spirituală. Copiii de astăzi sunt bombardați de influențe din școală, de la colegi sau din social media. Ceea ce se seamănă în mintea lor, aceea va rodi. Cel mai înțelept act de ascultare înaintea lui Dumnezeu este să punem Cuvântul Său în mintea copilului. Astfel, el va dobândi discernământ, va ști cum să se păzească de pericole, cum să facă față încercărilor și cum să se îndrepte mereu spre Dumnezeu prin rugăciune și mulțumire. La final, fiecare dintre noi va da socoteală înaintea Domnului pentru modul în care și-a crescut copiii pe calea Domnului.

A învăța pe alții

Este păcat să tăcem, nu să vorbim despre Domnul. Înainte de a Se înălța la cer, Isus Hristos ne-a lăsat o poruncă clară în Matei 28:19-20: să facem ucenici din toate neamurile. Datoria și obligația noastră este să Îl prezentăm pe Hristos și să depunem mărturie, nu să facem evanghelizări în sensul clasic la locul de muncă sau să îi convingem pe oameni cu de-a sila. Nu este treaba noastră să convertim – aceasta este lucrarea Duhului Sfânt –, ci treaba noastră este să fim martori.

Un creștin autentic nu poate rămâne ascuns indiferent de mediul în care trăiește. Chiar dacă decidem să tăcem, comportamentul, atitudinea, limbajul diferit și implicarea noastră în fața nevoilor celorlalți ne vor da de gol imediat. Nu putem limita mărturisirea doar la spațiul sigur al bisericii. Suntem chemați să fim martori activi în spațiul public, atât prin viața, cât și prin cuvintele noastre, oriunde ne aflăm.

Fragmente extrase din emisiunea „Calea, Adevărul și Viața” cu titlul „Nevoia de creștere spirituală a fiecărui credincios”, invitat Lucian Chiș.Editorialul a fost publicat în revista Alfa Omega TV Magazin (anul 16, nr. 3), din iulie - septembrie 2026, cu tema „Nevoia de creștere spirituală”. Pentru mai multe informații despre revistă și abonare accesați linkul: https://alfaomega.tv/revista