Prorocul Isaia profețește ce se întâmplă când Duhul Sfânt coboară peste un popor. „Până când se va turna Duhul de sus peste noi; atunci pustiul se va preface în pământ, şi pometul va fi privit ca o pădure” (Isaia 32:15). El spune: „Când vine Duhul Sfânt, ceea ce a fost odată o pustietate devine o recoltă bogată. O bucată de pământ uscată se umple brusc cu roade și acest pământ roditor se va transforma într-o pădure; veți putea să culegeţi roadele an după an și să continuaţi să fiţi roditori.”

Nu vom putea înțelege Evanghelia dacă nu cunoaştem natura glorioasă a Dumnezeului nostru minunat. „Şi să vă lumineze ochii inimii ca să pricepeţi...” (Efeseni 1:18)

Mulți slujitori ai lui Dumnezeu poartă astăzi poveri grele și Dumnezeu dorește să reamintească fiecăruia: „Neprihănirea Mea este aproape, mântuirea Mea se va arăta, și brațele Mele vor judeca popoarele, ostroavele vor nădăjdui în Mine și se vor încrede în brațul Meu” (Isaia 51:5).

Satana îi înșeală pe mulți membri ai Trupului lui Hristos, aducând disperare și confuzie. Totuși, nu se discută despre aceste probleme în Casa lui Dumnezeu. Care este motivul? Prea multe predici se concentrează astăzi pe satisfacerea nevoilor oamenilor, nu pe trăirea unei vieți victorioase în Hristos. Predicatorii oferă modalități de planuri numai pentru a putea supravieţui, neglijând total poziția cerească pe care am primit-o în Hristos. Adevărul este că această lume a fost întotdeauna tulburată, ceea ce înseamnă că poporul lui Dumnezeu s-a confruntat întotdeauna cu un dușman care atacă din toate părțile. Circumstanțele se schimbă, dar diavolul rămâne același.

În trecut, cuvintele „Isus revine!” erau menţionate aproape în fiecare întâlnire a bisericii. Evangheliștii aduceau în discuție mesaje despre speranța revenirii lui Hristos și exista o teamă evlavioasă și speranță în inimile urmaşilor Săi. Astăzi, totuși, venirea Domnului este rar menţionată și, din nefericire, doar câțiva slujitori neprihăniți par să fie bucuroşi pentru acest eveniment.

Poate un creștin să fie cu adevărat singur? Cunoscutul Evanghelist Billy Graham a spus odată că, în urma multor ani de contact cu oameni din întreaga lume, în opinia sa, singurătatea este cea mai mare problemă cu care se confruntă omenirea. Teoretic, niciodată nu ar trebui să fim singuri, deoarece Isus Hristos, cel mai mare Prieten pe care-L putem avea, a spus: „Nicidecum n-am sa te las, cu niciun chip nu te voi parasi” (Evrei 13:5). El trăiește în noi și noi dispunem de resurse despre care necredincioşii n-au nicio idee.

Pe măsură ce America se scufundă tot mai adânc în nelegiuire, tot mai mulți oameni din poporul lui Dumnezeu vor să meargă pe propriile lor căi. Astfel de oameni nu vor să fie îmbrăcați de Hristos în haine de neprihănire; ei doresc doar să trăiască singuri, fără obligații sau angajamente. Prin atitudinile lor, ei spun Domnului: „Lasă-mă să mă bucur de asocierea mea cu Tine, astfel încât ceilalţi să mă vadă la fel de bun”.

Dumnezeu i-a dat profetului Ieremia un cuvânt pentru a-l spune lui Israel: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Iată, voi aduce peste cetatea aceasta şi peste toate cetăţile care ţin de ea toate nenorocirile pe care i le-am vestit mai dinainte, pentru că şi-au înţepenit gâtul ca să n-asculte cuvintele Mele” (Ieremia 19:15). Cuvintele lui Ieremia l-au înfuriat atât de mult pe marele preot al templului, încât el a fost legat si torturat. Totuși, în ciuda suferinței sale, Ieremia nu s-a îndoit niciodată de chemarea lui. Știa că i-a fost dat un cuvânt de la Dumnezeu.

Cea mai mare parte a vieții mele am avut un concept destul de distorsionat despre păstori. Când auzeam povestirile biblice despre păstorul David, îmi imaginam că el stătea pe o stâncă, cântând la harfă şi privind la oile sale în timp ce pășteau liniștite în jurul lui. Dar am obținut o imagine complet diferită a păstorilor când i-am observat prima oară în România cu câțiva ani în urmă. Aceștia  muncesc în mod constant căutau locuri cu iarbă proaspătă pentru a hrăni și adăpa turma. Se trezeau dimineața devreme, conducând oile şi ţinând cont de nevoile lor și se întorceau după o zi plină de colindat încolo şi încoace, de obicei lucrând cel puțin paisprezece ore.

Este bine cunoscut faptul că regele David a căzut într-un păcat grav, săvârșind adulter și acoperind păcatul cu crimă. Mai mult, știm că David a fost plin de Duhul Sfânt, așa că el trebuie să se fi simțit foarte mizerabil.