„Căci braţele celui rău vor fi zdrobite, dar Domnul sprijină pe cei neprihăniţi.… Ei nu rămân de ruşine în ziua nenorocirii, ci au de ajuns în zilele de foamete” (Psalmul 37:17,19). Această profeție uimitoare pentru oamenii lui Dumnezeu este împlinită chiar în fața ochilor noștri. Psalmul 37 ne spune că Domnul acționează împotriva unei societăți ale cărei păcate au ajuns până la ceruri. Totuși, același psalm este unul plin de speranță, conținând o promisiune incredibilă pentru cei care își pun încrederea pe deplin în Domnul.

Există astăzi o foamete teribilă care străbate întreaga țară. Nu este o foamete de mâncare, ci o foamete a nevoilor umane. Mulțimile mor de foame de dragoste și de afecțiune; de pace și de mulțumire; după scop și împlinire. Cuvântul foamete înseamnă, de fapt, „insuficiență extremă, foame neîmplinită, înfometare de orice fel”. Aceasta rezumă destul de bine golul pe care mulți îl întâmpină astăzi.

„Iată dar ce vă spun şi mărturisesc eu în Domnul: să nu mai trăiţi cum trăiesc păgânii, în deşertăciunea gândurilor lor... Dar voi n-aţi învăţat aşa pe Hristos; ... şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul” (Efeseni 4:17, 20-24).

„Mi-a pus în gură o cântare nouă, o laudă pentru Dumnezeul nostru. Mulţi au văzut lucrul acesta, s-au temut, şi s-au încrezut în Domnul” (Psalmul 40: 3).

„Sângele vă va sluji ca semn pe casele unde veţi fi. Eu voi vedea sângele şi voi trece pe lângă voi, aşa că nu vă va nimici nicio urgie, atunci când voi lovi ţara Egiptului.” (Exodul 12: 13)

Iaboc, locul în care Iacov s-a luptat cu Dumnezeu și în care s-a predat total, exemplifică locul în care creștinii luptă războiul lor personal. Locul în care nu există consilieri, nici prieteni, nici ajutoare – ești doar tu și Dumnezeu. La Iaboc, Iacov a aruncat ultimul său idol și a obținut cea mai mare victorie a sa. Tot aici a primit noul său caracter și noul său nume – Israel. 

Isus a plâns la mormântul lui Lazăr, chiar dacă știa că îl va învia curând. La urma urmei, a venit intenționat în Betania, având acest scop. „Isus plângea. Atunci iudeii au zis: "Iată cât îl iubea de mult!" Şi unii din ei au zis: "El, care a deschis ochii orbului, nu putea face ca nici omul acesta să nu moară?" Isus S-a înfiorat din nou în Sine şi S-a dus la mormânt. Mormântul era o peşteră la intrarea căreia era aşezată o piatră.” (Ioan 11: 35-38)

Dumnezeu nu-Și înșeală copiii când le promite că: „toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său” (Romani 8:28). El nu minte atunci când face promisiunea că „ochii Domnului sunt peste cei fără prihană, şi urechile Lui iau aminte la strigătele lor... Când strigă cei fără prihană, Domnul aude şi-i scapă din toate necazurile lor” (Psalmul 34: 15, 17).

„Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune.” (Geneza 1:31). În Geneza capitolul 1 și 2, citim despre minunata creație a lui Dumnezeu. Adam și Eva se aflau într-o plăcută comuniune cu Tatăl lor în Grădina Edenului - dar exista, de asemenea, un șarpe în grădină. „Şarpele era mai şiret decât toate fiarele câmpului pe care le făcuse Domnul Dumnezeu” (Geneza 3:1). Acestă vicleană și înșelătoare creatură a ispitit-o pe Eva, care l-a tras și pe soțul ei în această cursă, și împreună au cedat vocii lui.

După ce Iosua a preluat conducerea asupra copiilor lui Israel de la Moise, el i-a condus în mari victorii - precum cea a Ierihonului și cetății Ai. Fiindcă Dumnezeu a făcut multe minuni uluitoare pentru israeliții, conducerea lui Iosua a fost perfectă, cu excepția unei judecăți foarte proaste. Viclenii gabaoniți i-au convins și manipulat în a lua o decizie fără consultarea lui Dumnezeu în privința acesteia (vezi Iosua 9: 3-13). „Bărbaţii lui Israel au luat din merindea lor şi n-au întrebat pe Domnul. Iosua a făcut pace cu ei şi a încheiat un legământ prin care trebuia să-i lase cu viaţă, şi căpeteniile adunării le-au jurat lucrul acesta.“ (Iosua 9: 14 -15 )