Uneori gandim ca oamenii ar fi mai interesati de Dumnezeu si de mesajul Evangheliei, daca ar vedea mai multe semne si miracole. “Această generaţie este o generaţie rea. Ea caută un semn…” (Luca 11:29).

Slujim într-o lume a boabelor de grâu, a semințelor de muștar și a perlelor: a lucrurilor mici, care nu se văd, dar care au un impact atât de mare!

Frica de necunoscut ne paralizează voința și este o provocare pentru mulți oameni. Lipsa viziunii cu privire la viitor poate să producă teamă, dar prezența lui Isus în viața noastră aduce lumină, claritate și vedere pentru a merge încă un pas înainte.

Era noaptea dinaintea răstignirii lui Hristos. Isus Și-a adunat ucenicii în camera de sus, pentru a-i pregătii pentru plecarea Sa de pe pământ. După ce împreună au luat parte la cină, Domnul a luat un ștergar și a început să spele picioarele bărbaților prezenți.

„Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri şi, când era chinuit, nu amenința, ci Se supunea dreptului Judecător” (1 Petru 2:23).

Un adevăr uimitor în legătură cu suferințele lui Hristos este că El nu S-a apărat nici măcar o dată împotriva celor care se purtau urât cu El. Isus nu a pedepsit pe nimeni și nu a ripostat niciodată, în niciun fel.

În timp ce citim epistola lui Pavel către Efeseni, vedem cum îi laudă în tot parcursul scrisorii. Li se adresează în acest mod: „credincioşii în Hristos Isus… ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos.” (Efeseni 1:1-3)

În relatarea despre Sodoma și Gomora, răutatea și ticăloșia stăpâneau, fapt în care Dumnezeu nu Își găsea plăcerea. El a trimis doi îngeri în Sodoma să îl avertizeze pe Lot, nepotul lui Avraam, privind distrugerea care urma să vină. Lot era un om neprihănit (vezi Geneza 18:19) care trăia în acest oraș plin de răutate, iar Dumnezeu voia să-l avertizeze de apropiata nimicire a Sodomei, astfel încât să poată scăpa, împreună cu familia sa.

Ucenicii Domnului Isus erau strânși laolaltă în odaia de sus când Duhul Sfânt a venit și i-a umplut pe toți care se aflau în locul acela (vezi Faptele apostolilor 2:1-4). În timp ce mulțimea s‑a adunat afară, Petru a fost îndemnat de Duhul să predice și trei mii de oameni s-au întors la Hristos (vezi Faptele apost. 2:41).

„Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte.” Suferiţi pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepseşte tatăl?” (Evrei 12:6-7).

Asaf, levitul, era un conducător al închinării și un lider al corului împăratului David; de fapt, este cunoscut pentru că a scris unsprezece psalmi. Era un prieten apropiat al lui David; cei doi se bucurau să fie împreună în Casa Domnului. Totuși, în ciuda binecuvântărilor și chemării sale minunate, Asaf a mărturisit: „Totuşi, era să mi se îndoaie piciorul şi erau să-mi alunece paşii!” (Psalmul 73:2).

Noi, cei care trăim în timpul Noului Testament, am primit o adevărată mărturie. Avem nu doar lucrările lui Isus la care să ne gândim, dar și faptele mărețe ale bisericii din primul secol. La acestea se adaugă cele două mii de ani în care oameni ai lui Dumnezeu „au făcut lucruri mai mari ca acestea” și astfel avem o licărire din ceea ce este Tatăl nostru ceresc.

În această vreme complexă, ne este greu să înțelegem idolatria din Vechiul Testament. Este de necrezut să citești cum oameni inteligenți erau așa de orbiți încât aduceau închinare chipurilor cioplite din lemn, piatră și pietre prețioase. Totuși, ceea ce a făcut să cadă grozava mânie a lui Dumnezeu asupra propriului Său popor a fost păcatul idolatriei. „Tu însă nu mijloci pentru poporul acesta... căci nu te voi asculta!” (Ieremia 7:16)

În timp ce păstorii priveau pruncul în iesle, ei se uitau la un Mântuitor care urma să răscumpere toată omenirea. Când înțelepții L-au văzut, ei priveau un rege care urma să învingă moartea. Iar când profeții L-au privit, au văzut un cuceritor care deschidea ușile închisorii, care putea să rupă lanțurile și să îi elibereze pe cei captivi. Fiecare a avut viziunea lui cu privire la cine era Isus și care a fost motivul pentru care El a venit.

„Şi învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul şi de putere, pentru ca credinţa voastră să fie întemeiată nu pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 2: 4-5). Pavel nu a fost un om slab de fire; de fapt, era lider peste alți lideri. El a declarat chiar odată cu privire la faptele Legii, că era fără vină (vezi Filipeni 3: 6).

Una dintre frazele cele mai auzite în biserică este: „Dumnezeu răspunde la rugăciune!”. Cu toate acestea, acesta este doar jumătate din adevăr. Întregul adevăr este că „Dumnezeu nu numai că răspunde la rugăciuni!“

Domnul sărăcește și El îmbogățește, El smerește și El înalță. -1 Samuel 2:7

Este o distincție între favoarea naturală și cea supranaturală. Favoarea naturală trebuie câștigată, dar favoarea supranaturală este un dar al bunăvoinței lui Dumnezeu.

Faptul că ne grăbim și o luam înaintea lui Dumnezeu nu înseamnă și că vom ajunge mai repede la destinație sau că ne vom împlini mai rapid visurile.

Satana are o strategie de a-i înșela pe credincioși și de a-i face să pună la îndoială credincioșia lui Dumnezeu de a răspunde rugăciunilor. El ar vrea ca noi să credem că Dumnezeu Și-a astupat urechile la strigătele noastre și ne-a lăsat pe noi să ne rezolvăm lucrurile pe cont propriu.

„Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de rușine pe cele înțelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de rușine pe cele tari” (1 Corinteni 1:27).

„Binecuvântat să fie omul care se încrede în Domnul şi a cărui nădejde este Domnul! Căci el este ca un pom sădit lângă ape, care-şi întinde rădăcinile spre râu; nu se teme de căldură, când vine, şi frunzişul lui rămâne verde; în anul secetei, nu se teme şi nu încetează să aducă rod.”(Ieremia 17:7-8)

Este înțelept să-ți amintești că, indiferent cât de curat, de sfânt și fără pată te simți sau cât de sigur crezi că ești, aceasta nu te scutește să fii ispitit! Atunci când Îl iubești pe Isus, atunci când El este Salvatorul inimii tale și Stăpân peste voința ta, tu ești o țintă pentru iad. Satana va încerca să te doboare la pământ, iar cel care conștientizează acest lucru cu scopul de a se echipa pentru bătălie este un credincios înțelept.

Celui rău îi place să-ți spună că nu ești bun de nimic, că ești nefolositor și neputincios. Îți spune că ești un eșec total și că nu o să te ridici niciodată la înălțimea standardelor lui Dumnezeu. Mai presus de toate, vrea să te convingă că Dumnezeu este supărat pe tine.

Satana are o strategie de a-i înșela pe credincioși și să îi facă să pună la îndoială credincioșia lui Dumnezeu de a răspunde rugăciunilor. El ar vrea ca noi să credem că Dumnezeu Și-a astupat urechile la strigătele noastre și ne-a lăsat pe noi să ne rezolvăm lucrurile pe cont propriu.

În biserica primară din Ierusalim, văduvele de origine greacă era neglijate în rutina zilnică de distribuire a alimentelor. Ele au căutat ajutor apelând la conducătorii bisericii, dar ei nu au simțit că e corect să renunțe la timpul lor de rugăciune și studiul Cuvântului lui Dumnezeu pentru a supraveghea aceste sarcini administrative.

„Căci întristările noastre ușoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veșnică de slavă. Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd, căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veșnice.” (2 Corinteni 4: 17-18)

În timpul Său pe pământ, Isus a fost întruparea milei lui Dumnezeu. Scriptura spune adesea că lui Hristos „I s-a făcut milă” de suferința oamenilor (vezi Matei 14:14).

Când profetul Elisei era în pragul morții, Ioas, împăratul lui Israel, plângea în hohote pentru că un mare profet al luminii era pe punctul de a se stinge din viață. Își aducea aminte de faptele mari ale credinței lui Elisei și plângea, spunând: „Părinte! Părinte!... Carul lui Israel şi călărimea lui. ” (2 Împărați 13:14). Elisei și-a adunat în scurt timp forțele, ceea ce a produs speranță în inima lui Ioas. Apoi profetul i-a dat împăratului anumite instrucțiuni: „Ia un arc și niște săgeți!” (13:15).

Petru a fost un ucenic de frunte și totuși, s-a lepădat de Domnul de trei ori. După aceasta, Petru a plecat în noapte plângând. El nu și-a pierdut relația cu Isus în acel moment, dar a simțit acut durerea trădării sale și pierderea parteneriatului strâns cu cineva pe care Îl iubea profund. Duhul lucra în el pentru a aduce durerea care duce la pocăință și refacere.

„Un fariseu a rugat pe Isus să mănânce la el. Isus a intrat în casa fariseului şi a şezut la masă. Şi iată că o femeie păcătoasă din cetate a aflat că El era la masă în casa fariseului. A adus un vas de alabastru cu mir mirositor şi stătea înapoi lângă picioarele lui Isus şi plângea. Apoi a început să-I stropească picioarele cu lacrimile ei şi să le şteargă cu părul capului ei; le săruta mult şi le ungea cu mir.”(Luca 7:36-38, NV).

„Binecuvântat să fie Domnul, care nu ne-a dat pradă dinţilor lor! Sufletul ne-a scăpat ca pasărea din laţul păsărarului; lațul s-a rupt şi noi am scăpat. Ajutorul nostru este în Numele Domnului, care a făcut cerurile şi pământul.” (Psalmul 124:6-8)