Luați în considerare una dintre cele mai puternice promisiuni din tot Cuvântul lui Dumnezeu: „Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi. De aceea nu ne temem chiar dacă s-ar zgudui pământul şi s-ar clătina munţii în inima mărilor, chiar dacă ar urla şi ar spumega valurile mării şi s-ar ridica până acolo de să se cutremure munţii. Este un râu ale cărui izvoare înveselesc cetatea lui Dumnezeu, sfântul locaş al locuinţelor Celui Preaînalt. Dumnezeu este în mijlocul ei: ea nu se clatină; Dumnezeu o ajută în revărsatul zorilor. Neamurile se frământă, împărăţiile se clatină, dar glasul Lui răsună, şi pământul se topeşte de groază. Domnul oştirilor este cu noi, Dumnezeul lui Iacov este un turn de scăpare pentru noi. El a pus capăt războaielor până la marginea pământului; El a sfărâmat arcul şi a rupt suliţa, a ars cu foc carele de război” (Psalmul 46:1-7,9).

Orice discuție despre suferințe și încercări trebuie să înceapă cu situația celui mai disperat credincios al tuturor timpurilor - un slujitor neprihănit, credincios și temător de Dumnezeu, dedicat rugăciunii și închinării. Cu toate acestea, când durerea și necazurile i-au copleșit viața, același om a început să facă niște remarci nu tocmai bune despre Dumnezeu în punctul culminant al suferinței lui. „Şi chiar dacă m-ar asculta când Îl chem, tot n-aş putea crede că mi-a ascultat glasul – El, care mă izbeşte ca într-o furtună, care îmi înmulţeşte fără pricină rănile” (Iov 9:16-17).

Ioan Botezătorul a fost chemat să pregătească calea pentru Isus. El nu a luat o persoană individuală și i-a spus că trebuie să se oprească din a face un lucru și să înceapă să facă altceva. Nu, ci el a proclamat că Isus vine pentru un popor care a fost angajat în cauza lui Hristos, un popor care să I se predea Lui în întregime.

”Şi în cer s-a făcut un război.” (Apocalipsa 12:7)

Auzim astăzi o mulțime de discuții despre războaie - războiul împotriva terorismului, războiul din Orientul Mijlociu, amenințările nucleare ale diferitelor națiuni. Niciodată în istorie nu a existat un astfel de timp de război pe tot pământul. Și din cauza comunicării instantanee pe care o avem acum, aproape imediat primim rapoarte ale bombardamentelor, ambuscadelor, ale instrumentelor morții.

Te afli într-un loc înfricoșător chiar acum? Te simti fără speranță, gol, lipsit de toate lucrurile? Îți spun că încercarea ta va trece, dar ce așteaptă Dumnezeu de la tine acum, în mijlocul acesteia?

Când Dumnezeu spune oamenilor: ”Credeți!”, El cere ceva dincolo de rațiune. Credința este total ilogică și chiar definiția ei are legătură cu ceva nerezonabil. Gândiți-vă: cartea Evrei spune că credința este „o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd” (vezi Evrei 11:1). Ni se spune, pe scurt: „Nu există nimic tangibil și niciun fel de dovadă”. Totuși, ni se cere să credem.

„Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii!” (Proverbe 4:23).

S-ar putea să auzim învățături despre nevoia de a ne ruga, de a posti și de a studia Scripturile. Și putem să-I cerem lui Dumnezeu o foame mai profundă după El, o umblare mai apropiată cu El și o pasiune tot mai mare pentru Isus. Dar Proverbele ne spun că trebuie să luăm în seamă și probleme mai profunde decât acestea. Versetul de mai sus vorbește despre probleme de inimă, lucruri ascunse și secrete, care determină fluxul de viață care iese din noi.

„Dar scoală-te şi stai în picioare, căci M-am arătat ţie ca să te pun slujitor şi martor atât al lucrurilor pe care le-ai văzut, cât şi al lucrurilor pe care Mă vei vedea făcându-le” (Faptele Apostolilor 26:16).

Circumstanțe tumultoase și situații neînțelese pot aduce cu sine confuzie. În asemenea momente, nerăbdarea noastră începe să argumenteze: „Probabil că Dumnezeu nu a vorbit serios ceea ce mi-a zis sau poate problema este incapacitatea mea de a auzi vocea Lui. Poate au auzit greșit în primul rând. Tot ce știu este ce mi-a zis El, iar ce văd eu că se întâmplă nu se potrivește”.

Niciodată nu m-am simțit mai neajutorat și mai îngrijorat decât atunci când ne-am mutat înapoi în orașul New York pentru a pune bazele bisericii Times Square. Încă o dată eram la mila programelor proprietarilor și administratorilor de clădiri. Când a trebuit să aștept, am ajuns destul de nerăbdător și am strigat: „Doamne este atât de mult de făcut în New York și atât de puțin timp. Cât de mult trebuie să mai așteptăm?”