Retrospectiva spirituală a anului 2025
Emisiunea „Împreună răspândim lumina”, o retrospectivă spirituală a anului 2025 realizată de Tudor și Mirela Pețan, aduce în atenție lucrarea lui Dumnezeu făcută prin Alfa Omega în acest an.
În prima parte a emisiunii, este prezentat istoricul lucrării Alfa Omega și valorile acestei lucrări, și sunt aduse mulțumiri lui Dumnezeu pentru tot ce a făcut în acești 31 de ani. Puteți afla despre perioada de început a lucrării, care a fost una modestă, cum a început distribuția de programe pe stații locale și naționale de televiziune necreștine și colaborarea cu alte organizații din străinătate. Printr-un reportaj și un raport de misiune, vă aducem în atenție modul în care lucrarea s-a dezvoltat în decursul timpului. Alfa Omega este parte din lucrarea de trezire a Domnului în România, spune Tudor Pețan, iar purtarea de grijă a lui Dumnezeu s-a văzut în fiecare etapă. De asemenea, puteți urmări opinii ale telespectatorilor și liderilor creștini din țară și din străinătate despre Alfa Omega.
Partea a doua a emisiunii retrospective cuprinde ceea ce a făcut Dumnezeu în România prin Alfa Omega în acest an. Tudor și Mirela Pețan au arătat că cea mai importantă dimensiune a slujirii prin Alfa Omega TV în 2025, dar și în decursul anilor, a fost rugăciunea și această lucrare s-a realizat prin îndemnuri periodice la rugăciune a credincioșilor și echiparea mijlocitorilor pentru ridicarea lor la un alt nivel de rugăciune pentru țară.
O altă preocupare în 2025 a fost promovarea valorilor Împărăției lui Dumnezeu în toate sferele societății și unul dintre domenii este zona afacerilor. Restaurarea identității și slujirii femeii, restaurarea închinării profetice au fost ale dimensiuni pe care Alfa Omega TV le-a avut în vedere în acest an.
Totodată, problema Israelului este reflectată în programele noastre prin diverse emisiuni, știri și documentare. Alfa Omega continuă să fie o voce prin media pentru Israel.
Din 1994, Alfa Omega răspândește Lumina Lumii prin intermediul lucrării de media creștină. Generozitatea dvs. ne ajută să fim în continuare o lumină în întuneric! Fiți parte din lucrarea Alfa Omega: https://alfaomega.tv/donatii












