Dimensiunea spirituala a sporturilor orientale
David Moza - director „ELLEL Ministries”
În anii aceștia am văzut sute de oameni restaurați din diverse legături sau diverse contexte din care au venit zdrobiți. Fiecare are istoria lui personală, dar ce am observat e că avem același dușman, dușmanul lasă cam aceleași urme. De exemplu, îmi vine acum în minte Radu Pitea de la Orăștie, el a fost implicat în karate și arte marțiale. Prin cursul pe care îl avem arătăm că în spatele acestor terapii alternative, sporturi importante din Est se află mai mult decât un sport fizic. Este vorba de o încredințare, o supunere, o idolatrie, și am văzut în primul rând opoziția spiritelor din spate, a fost o negare, o mânie, a fost o bătălie interioară în viața lui, Radu fiind un creștin dedicat, doritor să Îl urmeze pe Dumnezeu. După ce a fost curățit și eliberat a avut loc o descătușare a bucuriei și a dinamicii în viața lui. Nu înseamnă că nu a fost mântuit, însă undeva este legat, merge cu frâna pusă. De aceea, când vedem probleme, întotdeauna le punem în dreptul bolobocului, adevărului, lui Dumnezeu. Astfel ne dăm seama că sursa nu este dumnezeiască și atunci trebuie să luăm atitudine. Pentru că este o poruncă: cercetați toate lucrurile, ignoranța sau negarea te fac primul candidat la a fi înșelat.
Articolul a fost publicat în revista Alfa Omega TV Magazin (anul 12, nr. 5), din septembrie - octombrie 2022, cu tema „Fii liber! Vindecare - Eliberare - Restaurare”. Mai multe despre revistă și despre cum te poți abona: https://alfaomega.tv/revista