OPORTUNITĂȚILE Pandemiei - Interviu cu Costel Grămadă
Perioada pandemiei de COVID-19 poate fi caracterizată ca una de șoc, de frustrări, necaz și încercări. A fost o pandemie neanunțată care a șocat întreaga omenire, a provocat teamă și dezamăgiri, o perioadă de necaz pentru unii care au pierdut pe cineva drag în familie sau au pierdut locul de muncă. A fost o perioadă grea pentru toți, pe plan personal, bisericesc, dar și în societate.
Dar să vedem și partea pozitivă a acestei perioade, nu doar pe cea negativă. Orice perioadă de criză aduce și oportunități. Suntem în situația de a fructifica sau a risipi criza. Cred că cei mai mulți credincioși am fructificat această perioadă, am văzut oportunitățile de a sta mai mult în prezența lui Dumnezeu, de a ne întări relația cu El, de a ne adânci privirile în Scripturi, de a fi mai mult împreună cu familia.
Pandemia de COVID-19 a fost de asemenea o perioadă de testare. Ne-a fost testată încrederea în Dumnezeu, răbdarea, ascultarea de Dumnezeu, iubirea de Dumnezeu și de semeni. Dincolo de aspectele mai puțin plăcute, această perioadă a fost o binecuvântare din partea lui Dumnezeu, pentru că El nu vrea moartea păcătosului, El nu a îngăduit această pandemie spre răul omului, chiar dacă, în aparență, ne confruntăm cu efecte negative.
Dumnezeu vrea ca inima noastră să se întoarcă spre El și să-L caute, ca mai apoi și El să ne poată binecuvânta atât în plan personal, cât și comunitar ca societate. Dincolo de cele negative, pandemia de COVID-19 a fost și este o binecuvântare dată de Dumnezeu. Depinde de cum o vezi.
» Interviu cu Costel Grămadă, președinte al Comunității Penticostale București