Cum ai caracteriza, sintetic, perioada pe care o traversăm? 

Dincolo de pandemia care ne afectează pe toți, trăim în plină cultură a confuziei. Altfel spus, traversăm o deplină perioadă de post-adevăr. Suntem împărțiți pe preferințe. Preferințele doctrinare, politice, ideologice par mult mai seducătoare decât adevărul. Adevărul ar trebui să fie nemilos cu preferințele noastre, dar se pare că am hotărât să-l îngropăm. Așa că ce are de suferit este chiar gândirea critică. Buna judecată. Oamenii se dedică total propriilor gusturi și orice dialog se poartă de pe marginea confirmării propriilor prejudecăți. 

Așa că problema cea mai gravă pe care o observ este că Biserica este măcinată de lupte, de preferințe, este tot mai mult modelată de spiritul lumii și nu se concentrează pe lucrurile care i-ar putea aduce „salvarea”. Ucenicie și misiune. Mai pe larg, mai jos.

Care e perspectiva tinerilor „nereligioși” de azi (sub 30 de ani, urbani) asupra Bisericii în general și asupra credinței creștine? Este vreo schimbare în perspectiva lor, raportat la generația părinților lor?

Există o schimbare fundamentală în modul în care tinerii generației Z se raportează la religie, cel puțin în orașele mari universitare. Apartenența la ortodoxie nu mai este atât de puternică și prejudecățile față de mișcarea evanghelică sunt mult mai reduse. Așa că, acum, tinerii sunt de regulă agnostici sau pur și simplu indiferenți cu privire la credința creștină, dar sunt deschiși. 

Argumentele nu sunt instrumentele prin care se ajunge la inima lor. Relațiile autentice sunt. Din acest motiv, bisericile trebuie să redevină comunități în care relațiile autentice să fie posibile. Biserica Bunavestire, unde slujesc, este o comunitate care are ca fundament doi stâlpi: întâlnirea întregii comunități în public și întâlniri în case. Biserica este păstorită cu ajutorul liderilor de grupuri de casă. Astfel că cineva care este nou și intră într-un astfel de grup are toate șansele să găsească o atmosferă de căldură și deschidere.

Această generație nu poate fi ușor convinsă cu privire la schimbarea credinței, dar este adusă din starea de cinism către o stare de deschidere prin dragoste practică și prin unitatea Bisericii. 

Dincolo de pandemia actuală, în special în ceea ce privește tinerii urbani, care sunt marile provocări pe care contextul de azi le adresează Bisericii din România, unde reacția Bisericii este neadecvată?

Conflictul între generații nu este unul nou și nu cred că va dispărea vreodată. Se schimbă doar forma. Dacă în anii ‘90, tinerii se luptau să introducă muzica contemporană în biserică, probabil că lupta de acum este să fie acceptați cei care se tatuează, poartă piercinguri și care nu se mai blochează în diferite forme. În opinia mea, Biserica încă este prea mult blocată în formă, iar acolo unde vrea să țină pasul, nu pare să reușească să facă schimbările profunde. 

O biserică ce își modelează programele după o tendință consumeristă, va ajunge în final în colaps. Cea mai mare nevoie a tinerilor nu este după programe care să îi țină activi și interesați, ci după o predicare intimă a harului și o respingere insistentă a legalismului. Legalismul, ipocrizia, formalismul excesiv, misticismul religios, bibliolatria sunt surogate ale Evangheliei care țin comunitățile pe loc, alături de lupta pentru putere și lipsa unei vieți duhovnicești autentice.

Secularismul nu mai este un dușman pe față. Biserica este deja secularizată. Dușmanul este mult mai subtil. Spiritul lumii este în biserică și tinerii (dar nu doar ei) sunt modelați de el. Din acest motiv, predicarea trebuie să înceteze să mai fie doar moralizatoare. Este nevoie de forță reală în predicare. De prezența Duhului Sfânt și de multă rugăciune.

Tinerii părăsesc bisericile din multe motive. Ipocrizia „fraților”, divorțul dintre ce se predică și ce se trăiește în spațiul privat; lipsa unei trăiri autentice în familie. Putem spune că multe biserici își „vaccinează” viitorii adulți împotriva Evangheliei printr-o falsitate spirituală. Oamenii sunt mult mai interesați de păstrarea unor metode sau a unor tradiții decât de formarea tinerei generații. 

C.S. Lewis atrăgea atenția cu mult mai mult stil: “Când noi, creștinii, ne comportăm într-un mod rău, sau eșuăm în a ne comporta bine, noi facem creștinismul să pară necredibil față de lumea de afară. Viețile noastre trăite într-un mod lipsit de bunătate și compasiune fac ca lumea să vorbească. Iar noi le oferim o bază solidă pentru a vorbi în așa fel încât să arunce îndoiala asupra adevărului creștinismului.” 

Mulți pleacă din biserică pentru că bisericile nu sunt spații sigure în care tinerii să-și poată exprima îndoielile. Nu spun că Biserica ar trebui să fie transformată într-un club filosofic în care îndoiala să devină noua virtute, ci doar să fie modelată o credință care ia forma unor convingeri puternice, nu a unor certitudini sectare.

Soluția pentru toate acestea este predicarea harului. Sigur, nu a unui har ieftin, nu a unui har fără prezența dreptății și a costului jertfei Lui Hristos, ci a harului arătat atât de plastic în pilda fiului risipitor. Dumnezeu este, așa cum frumos spunea Timothy Keller, El însuși risipitor în dragoste. Bisericile trebuie să redevină laboratoare ale harului. Comunitățile să fie modelate de har și să fie expoziții ale harului și dragostei lui Hristos pentru noi în societate. Doar așa fiii noștri risipitori vor găsi drumul spre casă.

Harul a fost și rămâne o piatră de poticnire pentru mințile legaliste. Pentru toți, fie atei, religioși, indiferenți, habotnici, agnostici, pentru toți, de ieri și de azi, ideea că Hristos nu leagă pe cineva de trecutul lui este de neimaginat. Dar tocmai acest mesaj trebuie spus cu multă claritate și insistență acestei generații ahtiate după dragoste reală și relații autentice.

Ce nevoi și așteptări au tinerii creștini de la liderii bisericilor de azi? Cum ar trebui să se adapteze slujitorii Bisericii pentru a răspunde acestor nevoi ale tinerilor?

Cei care sunt acum adolescenți și tineri intră în ceea ce generic se numește generația Z. Acestei generații i se reproșează că ar fi individualistă, prea anxioasă și, mai ales, lipită aproape organic de telefoanele deștepte.:) Ce îmi place mie la această generație este atracția lor pentru frumos. Ei evalueză lumea estetic. Din acest motiv, vor fi atrași de o biserică ce va face până și programele într-o manieră care să exprime frumosul. Vor respinge tot ce este „fake”, tot ce pare nenatural și, mai ales, autoritatea impusă.

Și atunci cum ne apropiem de tinerii aceștia? Ofer aici trei idei.

1. Trebuie clădită încrederea. Pentru tinerii ăștia frumoși, autoritatea nu înseamnă mare lucru. Un pastor sau un vlogger stau pe aceeași poziție de autoritate, amândoi au un microfon și o platformă. Contează ce spun și cum știu să îi apropie pe ascultătorii lor. Erudiția și „baletul retoric” îi lasă reci. Oamenii vor să înțeleagă, în cuvinte simple, adevărul spus.

Dar cel mai mult vor prezență. Vor să se apropie de oameni, nu de vedete. Din acest motiv, dacă vreți să vă apropiați de acești tineri, dați la o parte mantia de autoritate, învățați să râdeți cu ei și chiar să râdeți de voi înșivă și petreceți timp cu ei. Cât mai mult. Asta a făcut și Isus cu ucenicii lui. I-a luat cu el. Dănuț Mănăstireanu a introdus o idee care pentru mine este nouă: ucenicia prin excursii. Să mergi într-o călătorie, prin țară, prin Europa, pe unde aveți acces. Este un mod de inițiere și învățare tare prețios. Dar, vă previn, costul este imens. Vă va costa timpul, egoul și comfortul. Dar merită.

2. Trebuie să folosim tehnologia. Generația mea s-a născut în analog și a trebuit să învețe din mers digitalul. Metaforic vorbind, am învățat să înotăm. Generația Z s-a născut în apă. Copiii ăștia navighează internetul și folosesc aplicațiile cu o dexteritate care pentru noi este dezarmantă. Putem să alegem varianta simplă prin care doar să îi blamăm și să aruncăm vinovăție pe ei sau varianta în care înțelegem că trebuie să fim și noi acolo. Trebuie să ne obișnuim cu gândul că există și ucenicie digitală. Nu știu exact cum funcționează în toate aspectele, dar știu că trebuie să fim prezenți pe Instagram, pe Youtube și pe multe alte canale.

Acesta e și motivul pentru care am creat Diapologeticus (canal de Youtube dedicate apoologeticii unde pun tot felul de materiale despre apărarea credinței creștine). Acolo se află această generație. M-a întristat și speriat penuria de materiale „creștine” în limba română de pe Youtube.

Așa că trebuie să fim acolo, să le fim disponibili, să le răspundem la întrebările pe care ni le adresează pe Facebook Messenger. Mult mai greu scoți un tânăr la o cafenea decât să vorbești cu el pe Whatsapp sau pe Messenger. Fiți prezenți. Fiți deschiși. Fiți sensibili.

3. Trebuie să-l predicăm pe Hristos. Trebuie! Nu este o opțiune. Acești tineri sunt foarte diferiți de noi, dar au aceeași nevoie. Ceea ce se profețește despre ei este aproape apocaliptic. Se spune că, printre ei, rata de depresie și sinucidere va crește îngrijorător. Anxietatea este deja prezentă printre ei.

Ispita noastră este să ne apropiem de ei cu abordări psihologiste sau cu teama că, dacă suntem prea spirituali, ne vor respinge. Dar ei tocmai de asta au cea mai mare nevoie. De mai mult Hristos și de mai puțin show. Au nevoie să-l vadă pe Hristos dincolo de dogmă și tradiții. Am convingerea că generația lor va respinge tot mai radical barierele confesionale pe care noi le-am ridicat. Ei vor să știe că Evanghelia este adevărată, iar în momentul în care vor fi convinși, vor răsturna lumea. Din nou.

Sunt subiecte care ar trebui dezbătute mai mult în Biserică azi, pentru a ajuta tinerii?

Am început lucrarea între studenții și tinerii din biserica Bunavestire și în primul an am fost foarte frustrat că nu vedeam nicio schimbare. Nici numeric, nici calitativ. Și atunci mi-am dat seama că lupta mea nu trebuie să fie dusă făcând concurență lumii. Tinerii nu veneau la întâlnirile noastre pentru muzică mai bună în primul rând sau pentru entertaiment de calitate. Internetul și media ofereau divertisment de o calitate net superioară față de ce puteam noi să oferim. Iar muzică bună puteau găsi la orice concert. Acești tineri aveau nevoie de Hristos și Evanghelie spuse pe limba lor. Adică voiau să le vorbim fără menajamente și fără perdea pe teme care erau de interes pentru ei. Și așa am făcut.

Teme de interes pentru generația asta:

- Cum să facă față pierderilor - moartea celor dragi, pierderea relațiilor la care țin, pierderea credinței.

- Cum să se raporteze la prietenii lor care au ieșit din biserică?

- Are Dumnezeu un plan chiar și cu cei care au ajuns la o vârstă și nu au avut nicio relație până atunci? 

- Cum sa fie fericiți și „cool” între prieteni necreștini fără să renunțe la valorile lor?

- Cum să gestioneze timpul? 

- Cum să se raporteze la sexualitatea lor înainte de căsătorie?

- Cum să trăiască împliniți ca „single”?

- Este OK să te tatuezi?

Care sunt câteva aspecte care vor afecta substanțial Biserica în viitor? Despre ce subiecte ar trebui să începem să discutăm în cadrul Bisericii, pentru a ne pregăti pentru ceea ce urmează să vină pe termen lung, peste ani buni?

Nu este nicio inovație dacă spun că Biserica se va schimba în viitor. Cred totuși că perioada pe care o trăim acum, secularizarea tot mai profundă, acomodarea cu ceea ce numim post-adevăr, pandemia prin care tocmai trecem, toate vor aduce o schimbare profundă a modului în care gândim Biserica. Sigur că orice predicție este periculoasă și poate cădea în ridicol, din acest motiv spun de la început că ceea ce spun se bazează pe observații și nu este rodul unei profeții.

În primul rând, am tot mai mult convingerea că bisericile vor fi tot mai multe și tot mai mici. Bisericile mari se vor fragmenta sau se vor organiza in multi-site. Pandemia joacă un rol aici. Comunitățile vor fi mai răspândite și mai calde.

În al doilea rând, bisericile care țin mai mult la metode și tradiții nu vor rezista. Generațiile care vin sunt mai puțin impresionate de forme și datini. Vor rezista bisericile care vor pune accentul pe misiune și care vor fi creative în acest demers. Bisericile actuale arată mai mult ca o navă de croazieră în care fiecare vine și se servește cu ce vrea. Dar în vremurile ostile care ne așteaptă, vor rezista navele de luptă. Adică cele care își vor regăsi chemarea inițială a Mântuitorului. 

„Duceți-vă în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la orice făptură. Cine va crede și se va boteza va fi mântuit, dar cine nu va crede va fi osândit. (Marcu16:15,16)

În ultimul rând, bisericile vor fi tot mai puțin centrate pe consum. Creștinismul consumerist va muri tocmai pentru că societatea va fi tot mai ostilă cu credința creștină. Biserica se va regla și curăța de cei care vin doar dintr-un spirit de consum. Își va face din nou loc închinătorul care este gata să piardă totul pentru Hristos.

Pentru materiale de apologetică cu Lucian Bălănescu, accesați canalul Diapologeticus pe Youtube. Îl puteți contacta pe Lucian pe Facebook: fb.com/lucian.balanescu

Interviu cu Lucian Bălănescu, pastor al Bisericii „Bunavestire” Bucureşti, fost antreprenor în IT, public speaker pe teme de credință în universități, fondator al platformei de apologetică Diapologeticus.