Eu și casa mea | Realități și perspective, cu Ioan Bochian
De peste 35 de ani, Ioan Bochian îl slujește pe Dumnezeu ca pastor în bisericile din județul Argeș și în București. În prima parte a emisiunii el povestește despre câteva repere care i-au marcat viața. Este născut în localitatea Mocrea din județul Arad, unde bunicul său a stabilit o adunare a creștinilor penticostali, iar tatăl a construit aici, în 1956, o clădire care a găzduit biserica. Unul din leagănele mișcării penticostale din România a fost Aradul, unde tatăl lui Ioan Bochian a slujit până în 1962 când a devenit președintele Comunității Penticostale, filiala Arad, după care a fost președintele Cultului Penticostal.
Era elev în primul an de liceu când Ioan Bochian s-a mutat în București cu familia. După studii a devenit profesor, dar a întâmpinat greutăți, niciodată nefiind titular pe post, ci doar suplinitor. Un alt aspect pe care îl subliniază este faptul că nu a fost niciodată membru de partid deși era greu să rămâi în afara sistemului.
În octombrie 1989 a fost ordinat pastor în județul Argeș și atunci și-a dorit să aibă în spate o biserică de care să fie legat, care să se roage și să se implice și în alt fel de lucrări. Așa a luat ființă Centrul Creștin „Emanuel” din București. Numele a stârnit curiozitate și chiar mai mult, mărturisește Ioan Bochian.
În a doua parte a emisiunii, pastorul Ioan Bochian punctează câteva din valorile pe care le promovează: misiunea - pe care a văzut-o la tatăl său, lucrarea cu copiii, educația, susținerea altor lucrări precum Teen Challenge. De asemenea, el a dorit să transmită câteva aspecte importante: încrederea în biserică, încrederea în lucrătorii tineri și să faci binele cât de mult poți. În final, pastorul Ioan Bochian spune că dorința lui este să poată spune: „eu și casa mea vom sluji Domnului”, și este încrezător că Domnul va lucra.
De 30 ani, Alfa Omega răspândește Lumina Lumii prin intermediul lucrării de media creștină. Generozitatea dvs. ne ajută să fim în continuare o lumină în întuneric! Fiți parte din lucrarea Alfa Omega: https://alfaomega.tv/donatii