„Betel - Locul conectării cu Dumnezeu” | Realități și perspective cu Ioan Filip
Pastorul Ioan Filip, președintele Cultului Creștin Penticostal din România, a participat în această vară la aniversarea a 30 de ani de existență a Bisericii „Betel” din Rădăuți. Cu această ocazie, Tudor Pețan a realizat o emisiune în care Ioan Filip vorbește despre creștinii penticostali din zona Bucovinei. El a precizat, încă de la început, că Biserica „Betel” este una reprezentativă în zona Rădăuți, iar aniversarea este, în același timp, și sărbătoarea Cultului Penticostal.
Pastorul Ioan Filip a punctat câteva aspecte referitoare la profilul biblic al bisericii: să fie însoțită de puterea Duhului Sfânt, să funcționeze ca un trup, să fie un loc al laudelor aduse lui Dumnezeu, un loc în care oamenii învață supunerea față de Dumnezeu și să prețuiască sfințenia, în calitatea pe care o are, de Mireasă a lui Hristos.
Biserica „Betel” din Rădăuți acordă o mare atenție educației copiilor și tinerilor. În acest context, pastorul Ioan Filip explică importanța și rolul educației creștine în bisericile evanghelice.
În această emisiune, s-a mai discutat despre locul Bucovinei din punct de vedere spiritual, despre prețul plătit de înaintași pentru credința lor și de ce este important pentru un creștin conectarea permanentă cu Dumnezeu.
De asemenea, puteți urmări și un film aniversar realizat cu ocazia aniversării a 30 de ani de existență a Bisericii „Betel” din Rădăuți.
📽️📡 Sprijină producția de programe a studioului Alfa Omega TV! Pune o sămânță a credinței care va aduce rod pentru Împărăția Lui veșnică! 🌐 https://alfaomega.tv/donatii