Ce înseamnă să învingi rutina din viața cotidiană? | Nate Belkstrom
De ce ne simțim uneori învinși de rutină, ca și cum s-ar scurge viața de noi? Ce putem face pentru a fi bucuroși de viața pe care o trăim?
Atunci când două echipe de sport sunt într-o competiție, toți jucătorii, antrenorii și spectatorii știu ce trebuie să se întâmple ca să câștige. Ce înseamnă că o echipă va câștiga se definește cu mult înainte de începerea evenimentului sportiv.
Din nefericire, viața este mai complexă. Nu vorbim despre un subiect necunoscut. Cu toate acestea, deseori este descris în termeni ambigui. De exemplu, cineva poate spune: „Scopul meu este să-L glorific pe Dumnezeu.” Bine bine, dar cum știi dacă tu chiar Îl glorifici pe Dumnezeu? Enunțat într-o propoziție, scopul Bisericii este să-i ajute pe oameni să trăiască viața de creștin cu succes. Acum 13 ani, am ajutat la formularea motto-ului nostru (este unul frumos). Totuși, ani de zile, dacă trebuia să descriu mai în detaliu ce înseamnă a trăi cu succes o viață de creștin adevărat, nu știu dacă puteam răspunde de două ori la fel.
Ca să fiu sincer, mulți oameni între care mă includ și eu, au trăit o bună parte din viața de creștin fără să avem habar ce înseamnă să câștigăm. Aș putea descrie lucruri bune despre care știu că le-a făcut Domnul, fie o vindecare miraculoasă, fie un serviciu divin în care prezența Domnului era reală. Acestea și multe alte lucruri asemănătoare, bune, sunt manifestări ale lui Dumnezeu. Și totuși, nimeni nu experimentează acele manifestări divine în fiecare zi, cel puțin eu nu am întâlnit pe nimeni care are parte de așa ceva, și mă întreb oare câți oameni caută să înțeleagă ce înseamnă să ai succes în viața de creștin?
Unii oameni poate definesc învingerea rutinei zilnice atunci când totul merge perfect. Mergi la autobuz sau la metrou și acesta vine imediat ce ai sosit. Ajungi la lucru și nu întâmpini probleme, cel puțin nu din acelea care cer efort, apoi te oprești la magazin să cumperi ceva și magazinul are tot ce ai nevoie, în plus nu este coadă la casierie.
Apoi ajungi la stația de autobuz și acesta sosește imediat, te urci și găsești și loc să te așezi. Vreau să vă spun că a învinge rutina zilnică nu înseamnă ca totul să meargă perfect în ziua respectivă. Domnul Isus deseori avea parte de dificultăți. Uită-te la prima Sa predică, din Luca 4:16-30. A avut loc la sinagoga din orașul Său natal.
Dat fiind că predica Isus, am crede că toată lumea ar aprecia și s-ar simți binecuvântată, dar nu a fost așa. Luca 4:28 spune că toți cei din sinagogă au auzit ce spunea, după care au vrut să-L omoare. Ce început de lucrare! Isus a avut destule zile în care nu totul a mers perfect și totuși, Isus a învins întotdeauna. Și noi putem învinge întotdeauna. 2 Corinteni 2:14 spune: „Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos şi care răspândeşte prin noi, în orice loc, mireasma cunoştinţei Lui.”
Sunt două moduri principale în care putem învinge în viață
Primul mod în care putem învinge rutina este să ne tragem seva continuu din Isus. Ioan 15:4 spune: „Rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămâne în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduceţi rod, dacă nu rămâneţi în Mine.” A rămâne în Isus înseamnă să ne tragem în continuu seva, viața, din El.
Mulți creștini știu ce înseamnă să depinzi de Isus când se află în necaz. Simplu, dacă ești în necaz, te întorci cu fața către Domnul și spui: „Isuse, - AJUTOR!” Poți spune o mulțime de cuvinte, dar esența lor este „Doamne Isuse, depind de tine să mă ajuți.” Nu cred că pe Domnul Îl deranjează acest fel de rugăciune. Eu sunt părinte și dacă vreodată copiii mei sunt în necaz, mi-ar plăcea să-mi ceară ajutorul.
Știi cât de mult avem încredere în Domnul când suntem la necaz? Dacă ești creștin, îți amintești ce mare încredere ai avut prima dată în Domnul ca să te mântuiască? Coloseni 2:6 spune: „Astfel, dar, după cum aţi primit pe Hristos Isus, Domnul, aşa să şi umblaţi în El.” Gândiți-vă puțin, Domnul vrea ca să aveți întotdeauna aceeași încredere ca la început, bazându-vă tot așa de mult pe Isus ca și atunci când ați devenit creștin. Înfruntați fiecare zi și fiecare situație, înnoindu-vă mereu încrederea pe care ați avut-o la început în Isus. Dumnezeu nu a rânduit niciodată ca voi să trăiți viața prin forțele voastre proprii. El vrea ca să ne bazăm și să avem încredere în El în toate problemele noastre. El vrea la fel de mult să te bazezi pe El în timpul vremurilor bune.
Cred că ați înțeles unde vreau să ajung. Dumnezeu vrea ca noi să ne bazăm pe El și pe tăria Lui, chiar în timpul rutinei zilnice. Bazează-te pe puterea Lui pentru a te trezi dimineața și a înfrunta o nouă zi. Bazează-te pe El în timp ce ești în mijlocul de transport în comun. Bazează-te pe tăria Lui la locul de muncă. Bazează-te pe El în timp ce te întorci de la muncă. Bazează-te pe puterea Sa în timp ce ești acasă cu familia. BAZEAZĂ-TE PE EL ÎN FIECARE MOMENT!
Am auzit o dată un pastor spunând: „Cel mai mult mă tem în viață de ceea ce pot face prin forțele mele proprii.” Cu alte cuvinte, punctele noastre forte, dacă nu sunt supuse lui Dumnezeu, devin slăbiciuni. Dumnezeu nu vrea să facem nimic în puterea noastră fără să ne bazăm pe Isus. În Ieremia 17:5 scrie: „Aşa vorbeşte Domnul: "Blestemat să fie omul care se încrede în om, care se sprijină pe un muritor şi îşi abate inima de la Domnul!”
De ce ne împărțim viețile în parte spirituală și parte firească?
Numim lucruri spirituale cititul Bibliei, rugăciunea și mersul la biserică. Apoi numim mersul la muncă, munca în sine și timpul în familie ca fiind lucruri naturale, firești, parte obișnuită a vieții. Apelăm la ajutorul lui Dumnezeu în lucrurile spirituale, dar ne bazăm pe forțele noastre când vine vorba de considerentele firești ale vieții.
Prieteni, aceasta este una din cele mai grave greșeli pe care un creștin le poate face. Să ne amintim că a avea o minte carnală (umblarea după lucrurile firii) este moarte (Romani 8:6). Viața noastră întreagă contează înaintea lui Dumnezeu, nu doar anumite părți din ea. Noi putem avea o conștiință a prezenței lui Dumnezeu în fiecare moment al zilei. Putem avea o conștiință a evlaviei (sau a sfințeniei) în fiecare zi din viața noastră. 1 Petru 1:15 spune: „... după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi SFINȚI ÎN TOATĂ PURTAREA voastră.” În tot ce facem, și tot înseamnă tot.
Revenim la Ioan 15:4. Dacă rămânem în Isus (dacă ne tragem seva, viața din Isus în tot ce facem), vom aduce mult rod. Când rămâi în ceva anume, o faci fără întrerupere. Nu încetezi niciodată să rămâi, dacă te oprești, nu mai rămâi. Când rămânem însă, vom aduce roade precum dragoste, bucurie și pace.
Toți oamenii din lume caută aceste roade, chiar și cei mai bogați și faimoși. Tu și eu putem avea aceste roade în fiecare zi, în tot ce facem! Nu ne putem nici ruga, nici să citim Biblia toată ziua, dar putem să ne tragem seva, viața, în mod continuu din Domnul Isus. Pavel spunea în Faptele apostolilor 17:28: „În El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa.”
În urmă cu mai mulți ani, mi-am dat și eu seama cât de important este să lucrez bazat pe tăria lui Dumnezeu. Apoi, când plecam de la lucru, veneam acasă și credeam că acasă pot să fac lucrurile și de unul singur. Nici vorbă, mă oboseam sau mă plictiseam și abia așteptam să merg la culcare. Acum experimentez însă puterea lui Isus în zonele obișnuite din viața mea, la fel cum o experimentez când predic la biserică.Viața a devenit o mare aventură măreață, indiferent ce am de făcut.
Există ceva minunat de spiritual și simplu în același timp, ceva ce contribuie major la învingerea în viața obișnuită. Dacă avem un cântec în inimă, aceasta ne va ajuta să fim câștigători în viața obișnuită. Vorbim aici de acel tip de a cânta fredonând în mintea noastră, în șoaptă, cum ar spune unii, sau atunci când nu putem cânta cu vocea, dar avem acel cântec în minte.
Nu, nu sugerez aici o nouă „datorie creștină”, nici nu promovez o doctrină care spune că dacă fredonezi mereu, vei învinge în viață. Nu avem nevoie de noi îndatoriri sau doctrine. Vorbesc aici despre o conștientizare a prezenței lui Dumnezeu prin faptul că avem un cântec în inima noastră către El.
Poate te gândești că e un lucru prea mărunt ca să aibă un impact major în viața ta, dar nu este așa. Putem avea parte de lucruri foarte bune în funcție de cum tratăm aspectele aparent mărunte și nesemnificative din viețile noastre.
Desigur, nu vreau să-ți spun să cânți în fiecare moment în care ești treaz, e imposibil. Sunt momente în care mințile noastre trebuie să se odihnească și sunt momente în care trebuie să fim concentrați în timp ce facem ceva anume. Mă refer la clipele când mințile noastre sunt pe automat și gândurile zboară departe, de exemplu, momentele din timpul deplasării cu mijloacele de transport în comun.
Gândiți-vă, suntem asaltați de stres, anxietate și epuizare. Aceste lucruri se acumulează în noi în timp ce permitem minții noastre să rămână axată pe probleme. Un cântec al lui Isus în inima noastră aduce un salt în mersul nostru, pace în mințile noastre și chiar o perspectivă adecvată a problemelor cu care ne confruntăm în viață. Când am început să fac acest lucru mai des, am depus un efort în acest sens, dar nu a fost atât de dificil încât să mă chinui.
Efeseni 5:20 vorbește despre a mulțumi totdeauna lui Dumnezeu, pentru toate lucrurile. Un cântec în inima ta promovează această atitudine a mulțumirii. Efeseni 5:18 și 19 ne spune că un mod în care putem fi umpluți de Duhul lui Dumnezeu este să avem un cântec în inimă. Imaginați-vă că viețile noastre se umplu de Dumnezeu în timp ce Îi cântăm în inima noastră.
Într-o zi tocmai începeam să tund gazonul. Dintr-un motiv anume, a trebuit să reduc timpul de rugăciune și citire a Bibliei și eram dezamăgit de aceasta. Am mai încercat să mă rog în timp ce tundeam iarba, dar mi s-a părut dificil din cauza zgomotului mașinii. Știam că mintea mea este mai liberă și, mai rău, tinde să se gândească la probleme în următoarea oră în timp ce tundeam iarba, deci am decis să cânt. Nu știu, poate cineva se uita la mine și credea că sunt ciudat.
Știu însă un lucru. În acel timp în care tundeam iarba sau făceam alte lucruri de rutină, am experimentat prezența lui Dumnezeu la fel ca într-un serviciu divin sau în timpul de rugăciune personal. Proverbe 15:15 spune că: „Toate zilele celui nenorocit sunt rele, dar cel cu inima mulţumită are un ospăţ necurmat.” Indiferent de ce întârzieri, dificultăți, circumstanțe sau lucruri de rutină ar fi, poți avea un ospăț necurmat.
Este atât de simplu și totuși cu un așa de mare impact! Smith Wigglesworth, apostolul credinței din Anglia, era instalator înainte să fie predicator. Într-o zi, repara cada unei femei și ea a observat că Smith părea atât de fericit, încât a devenit curioasă. Până la urmă, a fi instalator este doar o slujbă, nu ceva care să îți aducă neapărat fericire.
Puteți intui concluzia, Wigglesworth a putut să Îl prezinte acolo pe Isus. Arată-mi o persoană veselă și foarte probabil că acea persoană are un cântec în inima ei.
Pastorul meu descrie creștinismul în mod simplu, ca fiind o relație cu Dumnezeu și cu oamenii. Creștinismul nu este un set de îndatoriri sau obligații religioase. De-a lungul anilor, am fost binecuvântat de nenumărate ori de această definiție a pastorului meu.
Gândiți-vă la orice familie creștină, poate chiar la familia dvs. Acea familie Îl iubește pe Dumnezeu și trăiește în armonie o bună parte din timp. Ei prețuiesc fiecare om pe care îl văd și fiecare lucru pe care îl fac în viața cotidiană.
Este o zi obișnuită, ca oricare altă zi. Fie că tata este la birou, se joacă cu copiii sau petrece timp cu soția sa, el are un cântec în inimă. Mama, la fel, își face rutina zilnică și are și ea un cântec în inimă și un pas săltat din când în când. Copiii văd viața creștină ca fiind un mediu în care orice persoană ar dori să crească. Și aceasta nu este o familie perfectă, și ei fac greșeli, și ei au probleme. Dar stilul lor de viață este unul care își primește viața din Isus și care au mereu un cântec în inima lor pentru Domnul.
Pentru mine aceasta înseamnă să înving rutina din viața cotidiană! Arată căminele de necreștini așa? Nu cred. Ai dori ca și în familia ta să fie așa? Mă rog pentru asta. Atât de mulți oameni caută să facă lucruri semnificative în viață. Cum ar fi să ne trăim viața aducând glorie lui Dumnezeu? Nu poate fi altceva mai semnificativ.
Nu mai contează așa de mult dacă durează 30 sau 50 de minute să ajungi undeva, pentru că poți chiar în drum spre lucru să Îi aduci glorie lui Dumnezeu. Din cauză că îți tragi seva, viața din Isus, poți avea un cântec în inimă și viața ta este bună. Uneori mă întorc de la lucru gândindu-mă, Doamne, nu știu cum ar putea fi o viață mai bună decât atât. Am făcut ceva extraordinar în acea zi? Nu, nimic special, înafară de faptul că am căutat să conștientizez prezența lui Dumnezeu în inima mea, încât aceasta mi-a adus lacrimi de bucurie.
Aceasta înseamnă a experimenta împărăția lui Dumnezeu (Romani 14:17). Bineînțeles că în cer este mult mai frumos decât avem noi aici pe pământ. Totuși, noi putem avea cerul în inima noastră în fiecare zi, chiar în timpul zilelor obișnuite.
Dacă tot vorbim de tărie, eu întâlnesc atât de mulți oameni epuizați, chiar creștini. Totuși, bucuria Domnului în inima noastră devine o sursă inepuizabilă de putere (Neemia 8:10).
Articolul este preluat din cartea Învinge rutina de fiecare zi, de Nate Belkstrom și reprezintă capitolul al 4-lea (integral). Ești nemulțumit și plictisit de viața cotidiană? Aștepți cu nerăbdare weekendurile și alte zile speciale? Cum ar fi dacă fiecare zi s-ar defini prin ceva unic și special? Află cum ți se poate schimba viața comandând cartea Învinge rutina de fiecare zi: https://alfaomega.tv/librarie/slujind-trupul-lui-hristos/invinge-rutina-de-fiecare-zi-nate-belkstrom-produs