MUZICA SI EVANGHELIA - Interviu cu Bodo, solist Proconsul
Numele meu este Marin Bogdan Mihai. Prietenii și cei care îmi ascultă muzica îmi spun Bodo. Sunt solist vocal la trupa Proconsul. Până la 39 de ani, nu L-am cunoscut pe Dumnezeu aproape deloc. Acum am 50 de ani și de 11 ani mi-am predat sufletul și viața în mâinile Domnului și lucrurile s-au schimbat total în viața mea. Am fost căsătorit de mai multe ori, dar acum sunt căsătorit cu Loredana Marin, avem doi băieți frumoși. Și îndrăznesc să spun că Dumnezeu poate schimba orice viață când ești sincer cu El.
Povestea convertirii lui Bodo
Noi mergeam de 1-2 ori pe an cu trupa să cântăm în Suedia. Primul popas era la Arad. Din Arad era colegul de la clape, Raymond Vancu. Părinții lui locuiau acolo și de fiecare dată înnoptam la ei. Tanti Florica, mama lui Raymond, fiind neoprotestantă, de fiecare dată când ajungeam în Arad, ne dădea câte un Nou Testament și ne îndemna să citim și să luăm deciziile potrivite.
Primind de mai multe ori Noul Testament de la tanti Florica, colegii mei, Robert și Dragoș (chitară și clape), au înțeles mai repede decât mine că e cazul să-și schimbe viața. După 2 și respectiv 3 ani de la prima întrevedere cu tanti Florica, ei s-au întors la Domnul și au început să se hrănească din Cuvânt. Fiind împreună, bunătatea lui Dumnezeu s-a revărsat și peste noi, peste trupa noastră. Încet-încet, am început să înțelegem valorile creștine, atât eu cât și ceilalți colegi care nu făcuserăm pasul.
La un moment dat, am devenit ginere de președinte. Foarte mulți se gândeau că Domnul poate lucra prin asta și că ar fi trebuit neapărat atunci să mă întorc la Domnul. Dar nu s-a întâmplat așa.
Tanti Florica a postit și s-a rugat necontenit pentru mine, pentru noi. După ani de zile, ea mărturisea că Domnul i-a spus la un moment dat: „Nu te mai chinui, vremea lui încă nu a sosit. Când va veni vremea lui, el se va întoarce, este în planul Meu”. După ce i-a vorbit Domnul, am trecut pe la Arad. Și de obicei mă muștruluia: „De ce nu mai citești din Cuvânt? De ce nu înțelegi că singura noastră scăpare, ca să putem trăi în curăție, e să-L primim pe Domnul?” Eu primeam mustrarea de la ea. Dar după ce i-a vorbit Domnul, nu m-a mai mustrat. Și am întrebat: „Mama Florica, nu m-ați mai certat deloc de data aceasta”. Ea mi-a zis „Acum, Bodo, mi-a vorbit Domnul că, atunci când va fi timpul, tu te vei întoarce, nu am nicio problemă”.
A mai trecut un an și ceva și, împreună cu soția mea, cu care mă căsătorisem de câteva luni, stăteam acasă și ne uitam la binecuvântările din jur: aveam o formație frumoasă, ne aveam unul pe celălalt, aveam o casă și două mașini. Și ne-am dat seama că nu am fost destul de buni să merităm ce avem și că ne încearcă rușinea în fața Domnului pentru cât ne-a dat El, iar noi nu Îi dădusem nimic în schimb. Și în acel moment, am hotărât să-I dăm inimile noastre, gândindu-ne cât de bun a fost Domnul cu noi.
Cine crede că ne-am schimbat imediat, după prima zi de pocăință, se înșală. Le explic tuturor că a fost și este un drum greu și plin de provocări și obstacole, dar și de satisfacții imense, care ne umple golul din inimă, gol pe care nu a reușit să ni-l umple nimic altceva.
Noi am ales să ne mândrim cu Hristos. Și acum, dacă cauți Bodo pe Youtube, unul din primele rezultate este o postare de la Antena1 de la vremea respectivă, „Bodo de la Proconsul s-a pocăit”. Toate publicațiile și emisiunile de cancan au speculat știrea asta „extraordinară”, „nemaivăzută”. Dar m-am bucurat foarte mult că am putut să spun că mi-am schimbat Stăpânul. Dacă cel rău mi-a stăpânit inima și sufletul și mă făcea să-i deschid ușile larg, de la acel moment, Domnul Isus m-a învățat să închid acele uși și să le deschid doar pe cele prin care primesc lumină; să umblu în lumină și nu în întuneric.
După convertire
S-au schimbat multe. Fără să ne victimizăm, am fost judecați și de cei din lumea pe care o iubisem înainte, dar am fost judecați și de frați. Am primit multe mesaje, înțepături îngrozitoare de genul: „Ce căutați voi să mai cântați ’în lume’, când v-ați pocăit?” La început nici nu știam cum să reacționez pentru că, după câteva luni sau chiar ani de credință, încă nu ești foarte stăpân pe reacțiile pe care le ai în mod normal, oricât te-ai ruga sau ai posti.
Răspunsul îl aveam și l-am avut dintotdeauna, numai că tonul nu îl aveam la început, acum 7-8 ani, așa cum îl am acum. Răspundeam mai tăios. Dar răspunsul e: „Am rămas să cântăm în lume pentru cei care trebuie să audă Vestea cea Bună, pentru că cei care nu au auzit Vestea Bună și nu vor să vină la biserică, nu au nicio șansă. Domnul Isus a zis: ‘mergeți în lume și vorbiți’, iar noi suntem unii care mergem.”
Și la orice concert, fie că sunt 300 sau 10.000 de oameni, nu există oraș care să nu fie binecuvântat în timpul concertului. Mulți dintre prietenii și frații mei vor spune „e prea puțin să-i binecuvântezi”. Nu e prea puțin, pe noi Domnul asta ne pune să facem. Dacă ați vedea reacția oamenilor din lume care poate vin de la un concert de death metal și ascultă muzica noastră după aceea și sunt binecuvântați! Ei ridică mâinile spre cer și se bucură fiecare, indiferent că unul e ateu sau nu a fost de mic la biserică. Toți se bucură atunci când sunt binecuvântați. Pentru că prezența lui Dumnezeu, acolo, împreună cu noi, îi mângâie pe toți! Harul Lui cel mare coboară peste acei oameni!
Mesajele Proconsul
Mesajele noastre sunt doar mesaje de dragoste, curate. Fără tente erotice. O dragoste normală, curată, sau dragoste de aproape. Texte care ies din cotidian, lucruri care se întâmplă cu noi sau prietenii noștri, noi scriem despre ele. Și de fiecare dată, înțelegem să Îi dăm slavă lui Dumnezeu în text, într-o anumită parte. De ce? Pentru că doar cu El, prin El și pentru El putem să stăm aici, unde ne-a pus El. Și să le spunem oamenilor că noi am fost schimbați de El.
Avem un cântec numit „Un om mai bun”. Noi l-am compus, însă textul a fost scris de un prieten de-al nostru, rapper. El a fost un om de lume care ne-a cunoscut și, stând mai mult de vorbă cu mine, Dragoș și Robert despre Domnul, și noi povestindu-i despre dragostea lui Dumnezeu, a ajuns să scrie textul de la „Un om mai bun”, pe care în alte condiții nu l-ar fi scris sub nicio formă. El nu-L cunoscuse până atunci pe Dumnezeu. E vorba de mulțumirea adusă Domnului pentru tot ce face pentru noi, ne cerem iertare și Îi mulțumim că în fiecare clipă e cu noi.
Evanghelizarea
Îmi place să pescuiesc, să urmăresc comportamentul peștilor și cum mănâncă în diferite perioade ale zilei. Atunci când Domnul mi-a spus că mă va transforma în pescar de oameni, știam că îmi dă cunoștințele necesare. Nu m-am mai îngrijorat de atunci și am început să pescuiesc, să pun în practică cunoștințele pe care le aveam de la pescuitul peștilor.
La peștii răpitori, sau la cei de apă dulce sau apă sărată, trebuie să schimbi momeala de fiecare dată. Modalitatea prin care vorbești oamenilor, trebuie să o schimbi de fiecare dată. Trebuie să schimbi tonul, felul. Trebuie să te duci lângă om și să-i înțelegi nevoile foarte atent. Și asta îmi place să fac.
Trupa Proconsul cântă „în lume” și va cânta în continuare acolo pentru că așa ne-a lăsat Domnul. E o mare diferență între noi și trupele de închinare. Acelea nu vor fi chemate niciodată să cânte unde suntem noi chemați să cântăm. Nu vor avea niciodată acces acolo. Și nici nu vor vrea să meargă acolo unde noi mergem să cântăm - în cluburi de noapte sau pub-uri, sau la concerte open-air cu alți artiști necreștini în același concert.
Trupe de închinare sunt multe în România, și foarte bune. Dar noi putem duce mesajul Evangheliei în locuri în care ceilalți nu au cum să intre. Cu asta ne-a dotat pe noi Domnul. Noi nu ne sfiim să vorbim despre Dumnezeu acolo unde ajungem. Și cu naturalețe și dragoste, așa cum Domnul ne îndeamnă. Noi putem sta cu alții la masă, chiar dacă în fața mea stă un puștan care își rulează un joint și încearcă să fumeze o țigară cu marijuana. Eu pot discuta cu el, în momentul și locul acela, de ce nu e în regulă să facă asta. Alții nu o pot face, pentru că nu pot ajunge în poziția aceea. Pentru că poate acel puștan are un respect mare pentru muzica pe care o fac și mă poate asculta pe mine. Și mă bucur de fiecare ocazie, și Domnul îmi deschide uși la tineri și la artiști.
O întâmplare fericită de acum câteva zile - am fost onorat să cânt la Sala Palatului împreună cu Andra și alți soliști de muzică populară, pop-rock sau rock de primă mână ai României, pentru spectacolul tradițional. Când eram în cabina bărbaților și așteptam intrarea în scenă, Dragoș Udilă, unul dintre tinerii muzicieni din România, vorbea cu Daniel Buzdugan despre Dumnezeu. Și nu-mi venea să cred, am zis: „Doamne, ce pregătit e locul, ce frumos ai organizat”. Am intrat în vorbă, am început să discutăm cu dragoste. În seara aceea, l-am dus acasă pe Daniel Buzdugan și am stat vreo oră și jumătate în fața scării lui și i-am vorbit de Domnul. De ce? Pentru că am avut acces și am putut să o fac.
A doua seară, Andra a ținut să adune toți artiștii și să le mulțumească pentru amabilitatea de a participa la concertul ei. Am cerut voie să mă rog pentru toată întâmplarea aceea frumoasă. Și vocile de după spectacol au fost: „Ce-mi place cum te-ai rugat, Bodo”. Ziceam: „Nu m-am rugat eu, e binecuvântarea Domnului peste locul acesta”. Noi considerăm că suntem obligați să-I mulțumim că am avut vocile și zâmbetul la noi, că am fost sănătoși și că se întâmplă lucruri frumoase în România.
Atitudinea pe care o avem noi, trupa Proconsul, e diferită de a altora. Pe noi trebuie să se vadă lumina lui Hristos când apărem undeva. Trebuie să fim plini de Duh Sfânt atunci când vorbim. Bineînțeles că ne rugăm înaintea spectacolelor și predăm fiecare spectacol Domnului. La fiecare drum pe care îl facem prin țară, cerem protecție și binecuvântare peste acele locuri. E o modalitate atipică, pentru unii, de evanghelizare. Din punctul meu de vedere, tradiționalismul în credință nu face prea mult bine. Locurile în care noi ajungem, ușile pe care noi le deschidem, ele nu pot fi deschise de alții. Numai că mulți din frații noștri nu înțeleg acest lucru.
Rugămintea și dorința mea e ca toți care Îl iubesc pe Domnul să meargă și să povestească despre El în diferite modalități. Ca la pescuit, nu trebuie să mă încăpățânez să prind un pește răpitor folosind ca momeală mămăliga. Aceluia trebuie să-i dai fie un peștișor mai mic, fie o râmă, ceva să-l atragă. Nouă ne place să schimbăm momeala de fiecare dată. Unii din frații noștri sunt obișnuiți să dea cu un singur fel de momeală, pentru că așa au fost învățați. „Tata a dat cu acea momeală, bunicul la fel și dacă ei au zis că au prins pește, dau și eu așa.” Dar poate peștele tău mănâncă carne și trebuie să schimbi momeala.
Îi îndemn pe toți să fie atenți la nevoile celor din jurul lor, să poată schimba momeala, pentru că nu într-un singur fel merge treaba aceasta. Și, într-un fel sau altul, trebuie să ajungem la inimile celor cărora le vorbim! Dar asta nu o facem decât fiind noi înșine maleabili. Și trupa Proconsul e o trupă maleabilă.
Aboneaza-te gratuit la revista AOTV Magazin
Articol tipărit în revista Alfa Omega TV Magazin 8.6 - Forme atipice de evanghelizare (noiembrie-decembrie 2018). Această revistă se distribuie gratuit.
Abonează-te să o primești acasă