Bărbați abuzivi, își motivează „biblic” comportamentul. Semnale de alarmă și perspectiva Scripturii
„Ea va crede tot mai mult că este rea, că este vinovată, că el e mânios din cauza ei. Va începe să accepte minciunile întâlnite în violența domestică, unde femeile sunt bătute. Cum se poate ca așa ceva să fie normal?”
Să vă dau câteva exemple de relații foarte dificile într-o căsnicie. Una la care mă gândesc acum este abuzul: abuzul sexual sau violența domestică, când unul dintre soți este abuzat emoțional, psihologic sau fizic, iar celălalt este foarte puternic.
Vedem foarte des cupluri în care unul dintre soți este foarte dominant, foarte autoritar, foarte restrictiv, și dorește ca celălalt să facă așa cum spune el.
Una dintre cele mai cumplite întărituri în care oamenii pot fi prinși este narcisismul.
Este un cuvânt pe care oamenii nu îl prea folosesc, însă cred că este un cuvânt care explică bine ceea ce vedem întâmplându-se. Văd asta foarte mult în zona aceasta, nu neapărat în țara noastră, deoarece țara noastră, SUA, are mai puține rădăcini tradiționale, mai puține legături cu familia. O parte a familiei e într-o parte și alta, în altă parte. Oamenii nu sunt foarte legați de familie. Sunt mai independenți.
În țara aceasta (România) însă, oamenii țin mult la familie, la tradiții. Tot arborele genealogic este expus pe perete și toți se tem să facă orice fiindcă ceilalți au anumite așteptări. Crești astfel într-o casă foarte autoritară, foarte religioasă, foarte tensionată.
Poate există cruzime, certuri, amărăciune, sărăcie. Crești într-o casă foarte periculoasă și nu îndrăznești să fii tu însuți. Trebuie să te ascunzi, să te prefaci, să faci față, să fii discret, deoarece nu există siguranță.
Construiești o lume imaginară în care trăiești în care tu ești regele și poți să faci tot ce vrei, în care poți pretinde că totul este bine. Totul în lumea aceea este așa cum vrei tu deoarece trebuie să supraviețuiești, așa că te închizi în carapacea ta.
Crești și vine vremea să te căsătorești. Tot ce ai învățat până acum este cum să faci totul așa cum vrei tu. Totul trebuie să stea unde vrei tu să stea, trebuie să faci cum vrei tu, ca să te simți în siguranță, deoarece ești îngrozit. Trebuie să poți controla totul.
Vine vremea să te căsătorești, iar această tânără minunată care Îl iubește pe Dumnezeu și care vrea doar să fie o mamă bună și o soție bună, se află sub blestem.
Toți ne aflăm sub blestem. Femeile se află sub blestem. Dumnezeu i-a spus femeii: "... dorințele tale se vor ține după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine." Dacă această biată femeie alege un bărbat narcisist, nesigur sau răutăcios, acesta va începe să stăpânească peste ea și o va face cu un pumn de fier.
Tu vezi totul în roz și crezi că veți trăi fericiți până la adânci bătrâneți. Ești fermecată de prințul tău care este foarte organizat, foarte de treabă, foarte bogat.
Chiar dacă vezi semnalele de alarmă ale controlului, le ignori, deoarece dragostea este oarbă și intri în căsătorie cu acest bărbat.
Mergi în casa lui, în "castelul" lui, care este aranjat exact așa cum vrea el și nu vrea să greșești. Dacă intri în "castelul" lui, trebuie să fii întru totul de acord cu ceea ce dorește el, cu ceea ce spune el. El este bărbatul, el are autoritatea.
Sunt mulți bărbați care se folosesc de Cuvântul lui Dumnezeu pentru a-și bate soțiile. Aceasta nu este dragostea lui Dumnezeu.
Nu asta a avut Dumnezeu în minte, însă ei spun că Dumnezeu le-a oferit lor autoritatea în familie și își conduc soțiile și copiii cu asprime. Isus nu ar face asta.
Semnale de alarmă: manipulare, control, violență, inducerea setimentului de rușine
Femeia se află în acest castel, încercând să își facă soțul fericit, să fie o soție bună, dar el nu e mulțumit de ea și se supără pe ea.
Ea se străduiește și mai mult, iar el se supără din nou și îi spune: "Dacă ai fi o soție bună, nu m-aș supăra. Dacă ai face ce îți spun, nu ar mai trebui să mă enervez." O învinovățește pe ea pentru tot ce face el, că nu e suficient de bună, că nu ascultă.
Și femeile vor să trăiască, vor să aibă o viață, vor să se descopere. Ele nu sunt preșuri, nu sunt proprietățile cuiva. Nu sunt obiecte, ci sunt ființe umane, fiice de Dumnezeu.
Dacă va încerca să fie ea însăși, să se dezvolte, el o va face să creadă că e nebună. Se numește abuz psihologic prin manipulare, și femeia simte că ea e vinovată.
Femeile abuzate cred minciuni. Cred că, dacă sunt abuzate, înseamnă că sunt rele. Oprește-te! De ce ești abuzată? De ce spui că ești rea? Sunteți amândoi deopotrivă copii ai lui Dumnezeu.
De ce să aibă el dreptul să te trateze ca pe ceva inferior?
Ea va crede tot mai mult că este rea, că este vinovată, că el e mânios din cauza ei. Va începe să accepte minciunile întâlnite în violența domestică, unde femeile sunt bătute. Cum se poate ca așa ceva să fie normal?
Știu că sunt și cazuri în care soțiile își bat soții, dar cum se poate să fie normal să bați pe cineva? Lucrul acesta este categoric anormal, chiar și dacă ești creștin.
Nu e normal nici măcar să îți bați animalele. Dumnezeu spune în Proverbe că și asta e o problemă.
Femeia începe să se simtă încătușată. Simte că singura modalitate de a ieși dintr-o relație narcisistă este prin divorț, deoarece altfel își va distruge copiii. Simte că trebuie să plece.
Dacă însă, va divorța, va rămâne fără bani, fără educație pentru copii și astfel își spune că trebuie să reziste în relație.
Va divorța sau se va îmbolnăvi, sau va descoperi cine este de fapt.
Multe femei într-o relație narcisistă dezvoltă cancer, se îmbolnăvesc, deoarece trupul lor începe să reacționeze. Corpul va spune: "Mă trădezi ! Crezi minciuni !" Acum însă, ești bolnavă, ai cancer, ai scleroză multiplă, ai diabet.
Problema într-o situație narcisistă este faptul că bărbatul arată foarte bine în exterior. E soțul perfect, tatăl perfect. Merge la biserică și toți cred că e minunat, dar în familie își bate soția, își bate copiii, îi abuzează verbal, mental, emoțional. Nimeni nu observă problema.
Ea spune că are o problemă, că este abuzată de soț, însă nu o crede nimeni, ci chiar i se spune că e nebună. Ea se îmbolnăvește și el o duce la spital. Are de grijă de ea și cheltuiește bani pentru sănătatea ei, astfel că iar e văzut bine deoarece are grijă de soția lui.
Întrebarea este „De ce este bolnavă ?” Pentru că nu a iubit-o și a maltratat-o.
Există foarte multe relații narcisiste. Nu știu cum le numiți voi aici, dar întâlnim foarte des acest comportament care Îl supără foarte tare pe Dumnezeu. Lui Dumnezeu nu Îi place asta.
Când Isus este întrebat cu privire la divorț, Isus spune: "Din pricina împietririi inimii voastre, Moise a îngăduit să divorțați."
Când are loc divorțul ? Atunci când inima este împietrită, când nu se recurge la împăcare.
Oamenii nu pot să se împace pentru că există prea multă teamă, prea multă mânie, prea multă ură, astfel că recurg la cealaltă variantă: divorțul.
Extras dintr-un interviu cu Marjorie Cole, consilier creștin și fondatoarea „Life Recovery”. Anul trecut, Marojorie a ținut un seminar despre relații, organizat anul trecut, în Timișoara. Poate fi urmărit integral aici: https://alfaomega.tv/crestinulsisocietatea/relatii/13482-restaurarea-relatiilor-seminar-intreg-gratuit-jarrol-si-marjorie-cole
Relațiile sunt expresia vieții în sine. Află cum le poți dezvolta comandând cartea „Relațiile în termenii lui Dumnezeu”, de Marjorie Cole: https://alfaomega.tv/librarie/slujind-trupul-lui-hristos/rela%C8%9Biile-%C3%AEn-termenii-lui-dumnezeu-marjorie-cole-produs
Vrei să fii liber și să ai o viață din belșug? E posibil, dar trebuie să știi cum: https://alfaomega.tv/librarie/consiliere-vindecare-eliberare/eliberand-captivii-produs