Mulți oameni sunt perfecționiști. S-ar putea să nu afirme acest lucru, dar ei se gândesc că dacă nu vor atinge perfecțiunea de această parte a cerului, atunci ce dorește Dumnezeu de fapt ? Ei nu își pot imagina că o cale de mijloc poate fi plăcută Domnului.

Haideți să recunoaștem că tendința noastră este de a privi din exterior pentru a vedea rezultate măsurabile. Vrem ca ispitele să fie minime, să avem gânduri mai sfinte, să eliminăm eșecul, să avem gânduri pure, sfinte și heterosexuale, în exclusivitate pentru persoana cu care ne vom căsători.

Privim la unii creștini de la amvon sau televizor, care par să fi găsit soluția, și presupunem că au ajuns la un nivel de sfințenie sau libertate. Este o stare pe care simțim că trebuie să o avem, dacă vrem să fim acceptați de Dumnezeu. Când nu atingem această stare, ne descurajăm și credem că Dumnezeu nu ne poate iubi, că am depășit o limită invizibilă a păcatului, de unde nu mai putem fi salvați, că suntem destinați eșecurilor, deci ne putem lăsa în voia impulsurilor noastre deoarece ele nu vor dispărea.

Ați fost vreodată acolo ?

Pe de altă parte, Dumnezeu privește la inimă, și gândirea Lui în ceea ce privește progresul este foarte diferit de al nostru. El are atenția îndreptată nu doar spre desăvârșire, dar și spre a Se îngriji de fragila noastră dorință pentru sfințeniei, care crește în interiorul nostru atunci când stăm în prezența Sa.

Atenția este atrasă de bucuria de a ne urmări cum facem pași de bebeluș în direcția corectă. El e suficient de înțelept pentru a ști că bebelușii nu pot fugi la maraton. Pe scurt, ochii lui Dumnezeu discern intenția inimii și nu împlinirea perfectă a intenției.

Știe că noi învățăm cum să murim față de eul nostru și să cedăm puterii Sale din noi. Știe că acestea sunt concepte total străine ființelor căzute și că le ia timp pentru a se specializa în acest domeniu. Oamenii nu îmbrățișează moartea cu ușurință, iar Dumnezeu ne conduce într-o călătorie de îngropare a eului, de crucificare a cărnii, de renunțare la mânie și supunere față de domnia Lui.

Lecțiile nu sunt ușor de învățat.

Dumnezeu dorește o relație și El pune aceasta mai presus de orice, deoarece El știe că pe măsură ce ne îndrăgostim mai mult de El, vom fi transformați în imaginea Sa. Vom avea inima, voința și dragostea Lui. Sfințenia nu este o înscenare menită să câștige favoarea Domnului, ci ar trebui să fie un fruct natural al dragostei față de El.